Procurorii din Botoşani obligaţi să termine ancheta în cazul unui primar acuzat de corupţie

Parchetul Botosani, stiri, botosaniProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au fost obligaţi să termine ancheta în cazul unui primar acuzat de corupţie. Este vorba de primarul oraşului Ştefăneşti, Florin Buţura, care este anchetat pentru modul în care a atribuit un teren pentru construcţia unui supermarket, existând suspiciuni cu privire la trucarea licitaţiei pentru desemnarea câştigătorului.

Judecătoria Botoşani a dat termen până pe 28 septembrie pentru finalizarea anchetei penale în acest caz, după ce un om de afaceri, respectiv patronul societăţii Emy Junior, Marcel Neamţu, a deschis o acţiune în instanţă şi a contestat durata anchetei. Judecătoria Botoşani s-a pronunţat şi a dat termen de cinci luni pentru finalizarea cercetărilor.

„Din actele și și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că, într-un interval de patru ani, s-au administrat anumite probe, respectiv înscrisuri, declarații martori, suspecți inculpați, proces verbal de percheziție informatică din 10.07.2020, proces verbal de percheziție domiciliară, raportul de constatate criminalistică nr. 209228/13.04.2021. (…) Judecătorul de drepturi și libertăți are în vedere că dosarul nr.2960/2021 prezintă un grad de complexitate mai ridicat, însă observând că până la acest moment în cauza de față au fost administrate majoritatea probelor, fiind întocmit referat de terminarea urmării penale la 04.07 2021, apreciază că un termen de cinci luni pentru finalizarea cercetărilor este unul rezonabil astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasăla răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii într-un termen rezonabil”, se arată în hotărârea dată pe 28 aoprilie 2023 de Judecătoria Botoşani în dosarul privind contestarea duratei anchetei iniţiată de Emy Junior.

Percheziţii la Primărie

Ancheta în acest dosar a fost demarată de procurorii Parchetului de pe lângă Judeăctoria Săveni. Pe 2 iunie 2020, aceştia au făcut şi percheziţii la sediul Primăriei Ştefăneşti, În aceeaşi zi, societatea Ovisim, care este anchetată în acest caz, a deschis magazinul din Ştefăneşti.

Cercetările au continuat, însă au fost tergiversate după ce, pe fondul unor reorganizări ale unităţilor de parchet, dosarul a trecut de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Potrivit Hotărârii nr. 102 din 10.06.2021 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 25.06.2021, privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, începând cu data de 25.06.2021, orașul Ștefănești și satele arondate acestui oraș, precum și comuna Durnești, fac parte din circumscripția Judecătoriei Botoșani.

Risc de prescirere a faptelor

Patronul societăţii Emy Junior, Marcel Neamţu, a cerut urgentarea anchetei penale întrucât există risc de presciere a faptelor. El atrage atenţia că vinovaţii din acest dosar ar putea scăpa nepedepsiţi, pe motiv că în luna martie 2024 infracţiunea de „deturnare a licitaţiilor publice” se va prescrie.

„Eu am făcut mai muilte intervenţii, dar Parchetul nu a făcut nimic. Nu mai am nicio speranţă”, a spus Neamţu.

 

O tânără din Botoșani a accidentat mortal un copil care traversa strada. Pedeapsa primită de Adina

2 thoughts on “Procurorii din Botoşani obligaţi să termine ancheta în cazul unui primar acuzat de corupţie

  1. Adică procurorii au fost obligați să muncească. Chiar dacă primesc saci de bani ca salarii, sporuri și alte privilegii ei nu dau socoteală în fața nimănui pentru (ne)munca lor. Să tot trăiești în Românica.

  2. Mă întreb și eu, ca tot românu, reclamantul Marcel Neamțu, cum a dobândit mărețul sediu de magazin (care se chiamă acum „La doi paști”), nu prin hoție și corupție? Vă spun eu, l-a cumpărat de la Petrică Vrabie, șeful de la Cooperație, cu bani foarte puțini, în foarte multe rate, șpaga intrând în buzunarul președintelui de cooperație susnumit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *