Noul manager al Spitalului Botoșani, Radu Malancea: Dacă eu protejez personalul, automat protejez și bolnavii. Dacă nu pornim de la ideea asta automat nimeni nu este protejat

Noul manager al Spitalului Județean Botoșani, medicul Radu Malancea, susține că nu îi va fi ușor să gestioneze toate problemele cu care se confruntă unitatea spitalicească în acest moment. El este de părere că o dată cu apariția COVID-ului, se tratează în unitatea medicală o singură afecțiune, iar ceilalți bolnavi au fost uitați, lucru pe care acesta vrea să îl remedieze.

„Nu pot să spun că e ușor mai ales că iau spitalul după ce s-au făcut niște chestii și practic eu trebuie să-l.. nu numai să-l facă să iasă cu bine din chestia asta, să-l repun pe picioare pentru scopul lui adevărat pentru că noi am uitat ce înseamnă medicină, facem numai…tratăm o singură afecțiune în ditamai spitalul și ceilalți bolnavi, a uitat lumea de ei”, spune Malancea.

Totodată, medicul va face o evaluare exactă a tot ceea ce se întâmplă în Spitalul Județean Botoșani și apoi va dispune o serie de măsuri. Principala s-a acțiune va fi aceea de a proteja personalul medical și implicit bolnavii.

Dacă eu protejez personalul, automat protejez și bolnavii. Dacă nu pornim de la ideea asta automat nimeni nu este protejat pentru că pacientul, el este în contact cu personalul permanent”, a declarat Malancea.

O problemă este și lipsa personalului medical având în vedere că peste 100 de cadre medicale de la Spitalul Botoșani au fost afectate de coronavirus.

Este nasol pentru că în cazul ăsta se îngreunează activitatea de îngrijire a pacienților. Este o mare problemă. […] Dacă este infectat atât de mult sunt două posibilități: ori personalul nu a fost protejat prin măsuri specifice perioadei ăsteia, pentru bolile infecto-contagioase ori personalul nu a înțeles bine metodele de autoprotecție”, a adăugat medicul.

Este oficial! Livia Mihalache a fost înlocuită la conducerea Spitalului Județean Botoșani. Cine este noul manager

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *