Tragedie astăzi la Botoșani! Un bărbat a fost găsit mort pe un drum

Un bărbat a fost găsit mort, în cursul zilei de sâmbătă, pe un drum din județul Botoșani. Tragedia a avut loc în localitatea Poiana din comuna Vorona, botoșăneanul fiind găsit fără suflare de niște localnici, care l-au văzut accidental.

Bărbatul are 54 de ani și se numește Florin Sandu, iar, potrivit unor localnici, acesta locuia singur, în condiții materiale grele. El obișnuia să bea, iar moartea a survenit în momentul în care se întorcea de la magazinul din sat de unde cumpărase alcool.

Cei care l-au găsit mort au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns atât cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean, cât și un echipaje de poliție.

Cadavrul a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Nu există suspiciuni privind săvârșirea vreunei infracțiuni în acest caz.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *