Botoșăneanul care și-a făcut zob mașina în accident, în sensul giratoriu, și-a revenit miraculos. „Este stabil, conștient”

Botoșăneanul Lucian Liciu, instructorul de fitness care și-a făcut zob bolidul în accidentul din Târgu Frumos, și-a revenit miraculos. Bărbatul este conștient, dar necesită oxigenoterapie. În schimb, fata de 13 ani care se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de Lucian Liciu este în continuare în stare gravă.

Lucian Liciu a fost implicat într-un accident extrem de grav în dimineața zilei de 30 noiembrie 2023. Bărbatul se afla la volanul unui autoturism marca Mercedes, care s-a izbit violent într-o autoutilitară care circula în noul sens giratoriu care se construiește în orașul Târgu Frumos. Șoferul camionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Potrivit bzi.ro, Lucian Liciu, instructorul de fitness, în vârstă de 41 de ani, a suferit un traumatism toracic, dar și arsuri pe circa 25 la sută din suprafața corpului. Lucian Liciu a trecut, până acum, prin mai multe intervenții chirurgicale, iar starea lui s-a îmbunătățit în ultima săptămână, în prezent fiind conștient și stabil hemodinamic.

„Evoluție bună postoperatorie, are necesar de oxigenoterapie pe traheostoma. Pacientul este în continuare în terapie intensivă, în special pentru aparatul respirator. Este stabil hemodinamic, conștient”, a transmis, pentru sursa citată, prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Accidentul a avut loc pe 30 noiembrie 2023.

În dimineața zilei de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 04:40, Poliția Orașului Târgu Frumos a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier ce a avut loc pe DE 583, în orașul Târgu Frumos. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un autoturism și o autoutilitară a avut loc o coliziune. În urma impactului, cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Unul dintre conducătorii auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar celuilalt șofer i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *