Un bărbat din Botoșani s-a trezit după trei zile de comă. Reacția familiei la adresa cadrelor medicale: „Au reușit să împlinească ceea ce doar printr-un miracol se putea spera”

Un bărbat din Botoșani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Botoșani, iar după trei zile de comă și-a revenit. Bărbatul a fost internat pe secția de Terapie Intensivă, având nevoie urgent de sânge, cu anticorpi foarte rari. Medicii au făcut tot posibilul să îl țină în viață, iar în ziua de Paște, acesta a ieșit din comă.

„Domnisoara doctor de la hematologie s-a zbătut sa-i găsească sângele lui care este atât de rar. Pe secția de gastroenterologie i s-au făcut și alte investigații, i s-a mai pus sânge, doamna doctor Nechita Loredana implicându-se și ea cât s-a putut. In prezent este la o clinica din Cluj unde sperăm că va putea sa i se facă intervenția de care are nevoie”, ne-au declarat rudele.

Apropiații familiei au fost foarte mulțumiți de modul în care a fost tratat botoșăneanul în spital și au transmis o scrisoare de mulțumire echipei medicale.

„Cu profund respect și mulțumire ne adresam celor care ați dăruit din profesionalismul dvs, din clipele dvs de munca pentru a permite salvarea vieții dlui Pandrea Dan Corneliu. Echipele medicale din terapie intensiva, gastroenterologie și hematologie și-au unit forțele și au reușit sa împlinească ceea ce doar printr-un miracol se putea spera. Va suntem recunoscători tuturor – medici, asistente, infirmiere și celor care au donat viața din viața lor pentru ca sa permită dlui Pandrea Dan Corneliu sa plece din spital mergând și zâmbind”, este mesajul familiei.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Apel umanitar! Un bărbat este în stare gravă la spital. Botoșăneanul are nevoie de sânge

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *