Directorul AFIR, după semnarea contractelor cu primarii: Drumul cel mai greu abia acum începe

Directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian- Ionuţ Chesnoiu, a declarat vineri, că a venit personal la Botoșani la invitația senatorului Doina Federovici și pentru a fi la dispoziția tuturor primarilor și beneficiarilor fondurilor europene. Peste 20 de contracte de finanțare au fost semnate la Botoșani, în prezența reprezentantului AFIR. ”Drumul cel mai […]

Primăria Botoșani va semna trei contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Primăria Botoșani va semna trei contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a anunțat, joi, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur. Banii vor fi alocați de Ministerul Dezvoltării pentru lucrări de modernizare în vederea autorizării la incendiu a Școlii 12 Botoșani, Școlii 17 Botoșani, respectiv Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din municipiul Botoșani. ”Este un pas […]

Când vor semna noii directori de școli contractele de management!

Cei 129 de profesori botoșăneni, care au promovat concursul pentru directori de școli, vor semna două contracte de management. Unul din contracte va fi semnat cu Inspectoratul Școlar și celălalt cu Primăria Botoșani. Validarea rezultatelor concursului pentru directori de către Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar va trebui să aibă loc pe 16 decembrie, iar […]

Contracte mai mari încheiate anul acesta între Casa de Asigurări de Sănătate și furnizorii botoșăneni

Costel Lupascu

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a încheiat contracte mai mari cu furnizorii de servicii medicale, pentru anul 2016-2017. Potrivit președintelui CAS Botoșani, Costel Lupașcu, la medicina de familie au fost încheiate 165 de contracte cu 170 de medici de familie și alte 46 de contracte cu medicii stomatologi. De asemenea, contractele încheiate cu spitalele din […]

Prefectul a trimis corpul de control la Spitalul municipal Dorohoi. Vezi motivul!

spitalul municipal dorohoi

Prefectul județului, Dan Nechifor, a dispus, luni, un control la Spitalul municipal Dorohoi. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a cerut comisiei să verifice contractele de achiziție publică care s-au făcut la Spitalul municipal Dorohoi, respectiv contractele privind dezinfectanții. Reprezentanții spitalului au anunțat că în ultimii trei ani nu au avut contracte semnate cu firma Hexi Pharma, însă există […]

Campanie de actualizare a contractelor de furnizare a energiei electrice

  E.ON Energie România S.A. derulează, în această perioadă, o campanie de actualizare a contractelor de furnizare a energiei electrice la clienţii casnici din Moldova. În conformitate cu prevederile Ordinului ANRE nr. 88/2015, toţi consumatorii furnizorului de ultima instanţă au obligaţia actualizării contractelor de furnizare a energiei electrice. Această campanie se va desfăşura în mai […]

Controale la contractele ANL dispuse de primarul Portariuc

locuinte ANL Cismea, stiri, botosani

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat că a cerut Corpului de control al Primăriei să verifice „la sânge” toate contractele privind atribuirea și utilizarea locuințelor ANL. Principalul obiectiv al cercetărilor vizează condițiile în care unii titulari ai acestor contracte au primit în spațiu alte persoane, care ulterior devin principalii utilizatori ai locuinței. „Am solicitat […]

Botoșăneni purtați pe drumuri de facturile la energie electrică

eon energie

Botoșănenii cu venituri reduse, beneficiari ai tarifului social la energie electrică, sunt purtați de la o instituție la alta din cauza unor facturi neexplicite ale EON. Aceștia trebuie să-și actualizeze în această perioadă contractele, iar EON îi trimite la Primărie să vizeze declarația pe proprie răspundere privind venitul mediu pe membru de familie. De la […]

Botoşănenii care vor să aibă contract individual la apă, în continuare, trebuie să-şi scoată contorul la uşă

contor-apa

Reprezentanţii Consiliului Judeţean nu prea sunt de acord ca societatea Nova Apaserv să încheie contracte cu asociaţiile de proprietari, întrucât peste 80% dintre acestea au conturile blocate. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, consideră că soluţia cea mai bună este aceea ca proprietarii să-şi scoată contorul pe scară sau la limita de proprietate, dacă vor să aibă […]

Viceprimarul Andrei: Soluţia Nova Apaserv de a încheia contracte cu asociaţiile nu este una optimă

Viceprimarul Cosmin Andrei

Reprezentanţii Primăriei Botoşani consideră că măsura societăţii Nova Apaserv de a încheia contracte cu asociaţiile de proprietari nu reprezintă soluţia optimă de rezolvare a problemelor care sunt operatorul de apă. Viceprimarul Cosmin Andrei consideră că cei de la Nova Apaserv au găsit o metodă de a-şi rezolva problemele financiare pasându-le în altă parte. „În calitate […]

Avertisment de la Urban Serv: Din luna august, gunoiul nu va mai fi ridicat de la casele care nu au contracte

gunoi

Municipiul Botoşani deţine aproape 6500 de case, însă doar 4400 au contracte cu societatea Urban Serv pentru ridicarea gunoiului. Această situaţie a fost depistată în urma unor date primite de Urban Serv de la Direcţia Judeţeană de Statistică. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că acţiunea de inventariere a caselor din municipiul Botoşani este […]

165 de medici de familie vor primi anul acesta bani de la stat

medic familie

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a semnat contracte pe anul acesta cu un numar de 165 de medici de familie din judet. Costel Lupascu, presedintele CAS Botosani, a declarat ca, in urma neregulilor depistate in unele contracte ale medicilor sau depunerii cu intarziere a acestora, a fost deschisa o noua contractare. Timp de doua […]

Asociaţiile de proprietari sar în ajutorul operatorului de apă. Vezi ce vor face!

Reprezentanţii Consiliului Judeţean doresc ca contractele cu furnizorul de apă să fie încheiate prin asociaţii, nu cum sunt încheiate acum de Nova Apaserv, direct cu consumatorii, pentru a exista un control asupra contoarelor de apă şi a încasărilor. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, susţine că la această dată s-au format comisii de lucru care poartă discuţii cu asociaţiile, […]