Primăria Botoșani va semna trei contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală

primarul catalin flutur 1Primăria Botoșani va semna trei contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a anunțat, joi, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

like facebookBanii vor fi alocați de Ministerul Dezvoltării pentru lucrări de modernizare în vederea autorizării la incendiu a Școlii 12 Botoșani, Școlii 17 Botoșani, respectiv Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din municipiul Botoșani.

Este un pas înainte, pentru că după ce am semnat contractul pentru laboratorul de fizică de la Colegiul Mihai Eminescu deja am intrat pe toate operațiunile pe care le facem noi privind achizițiile publice. Asta înseamnă că la toate cele trei instituții de învățământ vom interveni cu lucrări nu numai pentru securitate la incendiu, sunt și lucrări de reparații. Aștept cu interes semnarea documentației pentru reabilitarea și refacerea drumului Tătarilor, pentru că o consider perla coroanei”, a menționat Flutur.

 

One thought on “Primăria Botoșani va semna trei contracte prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *