Fiscalizarea muncilor domestice: Bonele, menajerele sau îngrijitorii vor putea încheia contracte cu cei pentru care lucrează

Bonele, menajerele sau îngrijitorii vor putea să încheie contracte cu familiile pentru care lucrează. Fiscalizarea muncilor domestice intră în linie dreaptă, după ce legea a trecut de Parlament și urmează să fie promulgată de președinte. Contribuțiile către stat vor fi mai mici pentru prestatorii de servicii, însă plata muncii se va face sub forma unor bonuri speciale care vor fi decontate la ANAF.

Orice român poate să devină salariat casnic în baza unui contract încheiat cu persoana la care muncește în casă. Bonele ori persoanele care fac curățenie sau mâncare și care acum sunt plătite la negru vor primi bonuri.

Tichetele trebuie să conțină datele angajatorului, elemente de siguranță și valoarea – adică 15 lei. Ele pot fi atât pe hârtie, cât și în format electronic.

Ca să beneficieze de toate asigurările de stat, pensie, șomaj și sănătate, prestatorul trebuie să primească cel puțin 85 tichete într-o lună. Apoi, angajatul trebuie să meargă la ANAF pentru a schimba aceste bonuri în bani. Din suma de pe hârtie muncitorul rămâne cu 79, 2 la sută. Restul înseamnă plata contribuției la sănătate, pensie și impozit.

În cazul tichetului, taxele către stat sunt mai mici, față de un contract cu carte de muncă, unde taxele reprezintă aproape 40 la sută.

Cei care PFA dau în jur de 35 la sută din câștig la stat.

ANOFM va crea și o platformă electronică de evidenţă a activităților casnice. Acolo se pot înscrie prestatorii casnici și beneficiarii. Cei care optează pentru această variantă pot să primească banii direct în cont.

Ovidiu Stegari, cofondator platformă servicii babysitting: ”Unul din scopul nostru este să legalizăm această industrie. Din păcate, mare parte din ea se întâmplă la negru și chiar am vorbit cu câteva din doamnele care voiau să își ofere serviciile și erau foarte interesate să facă partea asta legal, dar era prea birocratic pentru ele și cu siguranță acest nou beneficiu va veni ca un mare plus pentru lucrătorii aceștia de îngrijire ocazională.”

Raluca Turcan, inițiatorul legii”Accentul nu trebuie pus pe fiscalizare, ci pe oferirea calității de asigurat în sistemul public de pensii și de sănătate pentru niște oameni care ani de zile lucrează la negru, iar în momentul în care ajung la vârsta de pensionare constată că de fapt sunt forțați să intre într-un sistem de asistență socială.”

Proiectul a fost asumat de Guvern prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, informeaza Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *