Hoteluri şi pensiuni din judeţ, sancţionate de MDRT

sanctiuni MDRT pentru hotelurile din BotosaniTrei unităţi de turism din Botoşani au fost amendate, iar alte 20 au primit avertismente, în urma unor controale derulate de echipele de inspectori ale Direcţiei de Control, Verificare şi Monitorizare Turistică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Acestea au efectuat, în primele 11 luni ale anului, controale la 9.396 de unităţi, ceea ce reprezintă o medie de peste 28 de unităţi verificate în fiecare zi, inclusiv sâmbăta şi duminica. Din cele 9.396 de unităţi de cazare verificate, 69 au fost din Botoşani.

În total au fost aplicate 3.403 sancţiuni, topul judeţelor cu cele mai multe astfel de abateri fiind condus de Constanţa, Braşov, Suceava, Arad şi Prahova. Valoarea amenzilor aplicate în Botoşani a fost de 40.400 de lei.

La nivel naţional, în unităţile controlate au fost aplicate, în primele 11 luni ale anului, 516 amenzi, în valoare totală de 7,196 de milioane de lei, şi au fost date 2.779 de avertismente. De asemenea, au mai fost aplicate 1 declasificare, 4 suspendări ale certificatelor de clasificare / licenţelor de turism şi 103 retrageri ale certificatelor de clasificare / licenţelor de turism.

Primele locuri în topul numărului de sancţiuni aplicate de către inspectorii MDRT sunt ocupate de judeţele Constanţa (460 de sancţiuni), Braşov (271 de sancţiuni), Suceava (212 sancţiuni), Arad (199 de sancţiuni), Prahova (175 de sancţiuni), Vâlcea (152 de sancţiuni), Timiş (138 de sancţiuni), Iaşi (130 de sancţiuni), Maramureş (128 de sancţiuni) şi Bacău (113 sancţiuni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *