Un preot din Botoșani se numără printre cele mai mari personalități ale românilor din America

Un preot din Botoșani se numără printre cele mai mari personalități ale românilor din America. Theodor Damian s-a născut la 28 decembrie 1951, la Botoșani, astfel că astăzi împlinește 71 de ani. A fost premiat de Guvernul României drept una dintre primele 10 mari personalitați ale românilor din America în ultimii 100 de ani, clasându-se printre cei mai buni promotori ai culturii românești din New York.

„La 14 ani am luat viața în piept și am plecat din Botoșani, locul copilăriei mele, la Târgu Neamț, mai precis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Așa a început să se deschidă în fața mea o altă lume, cu alți oameni, altă disciplină de viață, începeam un alt drum. Pașii mi-au fost îndrumați pe această cale de către mama, ea a fost cea care și-a dorit să urmez acest drum, împotriva reticențelor mele. Chiar am avut un episod, în anul doi de seminar, când am plecat la un unchi la Brașov, pentru că am vrut să fug din seminar, să mă fac tractorist. De la Brașov, am ajuns înapoi la seminar la Mănăstirea Neamț. Apoi a urmat facultatea la București. În vacanțe am făcut o mulțime de călătorii în toată țara, cazându-mă la mănăstiri, străbătând țara cu trenul, să simt și să văd cât mai mult”, povestea, într-un interviu pentru horainamerica.com.

Este absolvent al Institutului Teologic București cu un Master și un Doctorat în Teologie (Fordham University, New York, 1993; și Universitatea București, 1999) s-a stabilit în 1988 în Statele Unite, unde a fondat Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă cu parohia ortodoxă română „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Astoria, New York și Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York, toate în 1993. Din 1996 publică o revistă bilingvă, română/engleză: „Lumină lină, Revistă de spiritualitate și cultură românească.

Este autorul a numeroase lucrări teologice și literare. Poet, teolog, profesor universitar, eseist de factură creștin-ortodoxă, important promotor cultural, editor. Câteva din publicațiile sale teologice sunt: Introducere în istoria creștinismului. Primul mileniu, Răsăritul cel de sus: De la Naștere la Înviere, Lumea Credinței, București, Implicațiile spirituale ale teologiei icoanei. Volumele de critică literară și eseuri sunt: Trăirea în Cuvânt (interviuri), Filosofie și literatură: O hermeneutică a provocării metafizice, Roua cărților. O hermeneutică teologică în context literar, eseuri, Pasiunea textului. Cărțile de poezie Apofaze, Semnul Isar, Shenja e Isarit traducere în albaneză de Baki Ymeri, Prayers in Hell, The Isar Sign, Exerciții de înviere, Stihiri cu stânjenei, Semnul Isar, Nemitarnice, Poesias, Ispita rănii, poezii, Calea Împărăției (bilingv), Rugăciuni în Infern.

A publicat peste 500 de studii, eseuri, recenzii, articole în cărți, ziare și reviste academice și literare. A participat și prezentat comunicări științifice la peste 100 congrese internaționale din S.U.A., Cipru, Finlanda, Romania, Japonia, Malta, Polonia, Grecia și a organizat și prezidat peste 70 dintre ele.

Un preot din Botoșani explică de ce nu se zice „Crăciun fericit”. „Demonstrați că ați fost foarte ușor de manipulat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *