Peste 3.900 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă prin AJOFM, în primele 11 luni ale anului

AJOFM Botosani sediu (2)În perioada ianuarie-noiembrie  2022, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Munca Botosani, 3.901 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.750 femei.

Potrivit unui comunicat al AJOFM Botoșani, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.807 au peste 45 de ani 599 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 167 au între 30 și 35 de ani, iar 1.328 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.837 provin din mediul urban, iar 2.064 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.450 persoane (37,16%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 1.079 persoane(27,66%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 870 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 277 persoane.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 1.413 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel în perioada ianuarie-noiembrie 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate  la înregistrarea  în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.722 persoane, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *