Culisele prinderii unui fals polițist din Botoșani, care a vrut să păcălească un proxenet. Îmbrăcat ca om al legii, „rezolva” dosare penale și oferea pistol Beretta

Un fals polițist din Botoșani a încercat, cum se spune în popor, să-i vândă castraveți grădinarului, rolul acestuia din urmă revenindu-i unui proxenet din Iași. Tânărul în vârstă de 20 de ani, care pretindea că este agent la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări Iași, i-a cerut proxenetului 23.000 de euro pentru a-l scăpa basma curată din dosarul în care era inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. Îmbrăcat în haine de polițist, pentru a prezenta credibilitate, acesta i-a spus interlocutorului său și că ar putea să-i vândă un pistol cu glonț marca Beretta de 9 mm, dar și legitimații falsificate de polițist. În loc să-i accepte oferta, proxenetul l-a dat pe mâna polițiștilor, scrie gandul.ro. În luna ianuarie 2024, martorul denunțător G.G., care are calitatea de inculpat într-un dosar al DIICOT Iași, în care este acuzat de trafic de persoane și proxenetism, și se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, a cumpărat un autoturism marca BMW.

Achiziția bolidului înmatriculat cu numere provizorii a fost făcută de la o persoană din Botoșani, un anume Simone, care deține un parc auto. Proxenetul nu a apucat să se bucure însă de noua sa mașină. În luna februarie, când s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, i s-a comunicat că actele din dosarul de înmatriculare nu sunt în regulă. Astfel, dosarul de înmatriculare a autoturismului a fost blocat.

Martorul denunțător G.G. a luat imediat legătura cu cel de la care a cumpărat mașina, care l-a asigurat că situația se va regla. Acesta din urmă i-a dat numărul de telefon al lui M.B.M. , un tânăr în vârstă de 20 de ani, despre care i-a spus că este un polițist care lucrează la Serviciul de Înmatriculări și urmează să îi rezolve problema cu înmatricularea autoturismului.

Când s-au întâlnit, M.B.M. era îmbrăcat în uniformă de polițist. El i-a spus lui G.G. că va rezolva problema pe care o are cu autoturismul, după ce va verifica situația dosarului de înmatriculare, urmând să se întâlnească ulterior și să discute.

La următoarea întâlnire, care a avut loc după aproape două săptămâni, M.B.M. i-a precizat martorului că mai durează până rezolvă problema înmatriculării autoturismului, în schimb s-a oferit ca între timp să-l ajute în dosarul penal în care este inculpat pentru trafic de persoane și proxenetism.

I-a spus martorului că este prieten bun cu fratele procurorului

Surprins de faptul că M.B.M. era la curent cu existența dosarului penal al DIICOT Iași, proxenetul s-a arătat interesat de propunerea acestuia.

”În aceste condiții, inculpatul M.B.M. a început să îi ofere martorului denunțător G.G. mai multe detalii cu privire la procurorul care instrumentează dosarul, pentru a-i lăsa impresia că are o influență reală asupra acestuia și că îl poate determina să acționeze într-un anumit mod. Astfel, inculpatul M.B.M i-a spus martorului că pe procurorul care instrumentează dosarul în care este cercetat îl cheamă (…), că este vecin și prieten foarte bun cu fratele procurorului, care este din Botoșani și că ar putea să intervină pe lângă acesta să îl ajute cu măsura controlului judiciar, pentru că în trecut a mai procedat la fel, dar că îi va da un răspuns mai sigur după ce va vorbi cu procurorul de caz”, se arată în dosarul aflat la instanța de judecată.

După această discuție, pe 12 aprilie, martorul denunțător G.G. s-a întâlnit din nou cu M.B.M., la o benzinărie din Botoșani, pentru a-l pune în temă despre ce a discutat cu procurorul. M.B.M. i-a spus că procurorul ar putea să închidă dosarul, după ce stă în arest la domiciliu șase luni, contra unei sume de bani pe care nu a menționat-o atunci.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Când s-au revăzut, de această dată în zona Copou din Iași, M.B.M. i-a spus că a vorbit cu procurorul de caz, care a citit dosarul în care este inculpat și că îi poate dispune o soluție de clasare, în schimbul a 21.000 de euro. La această sumă s-au adăugat încă 2.000 de euro, partea lui M.B.M. pentru intervenția pe care urma să o aibă pe lângă procurorul de caz, în scopul dispunerii unei soluții de clasare.

Martorul i-a spus că are nevoie de timp pentru a face rost de banii ceruți, dar, în loc să caute suma pretinsă de inculpat, l-a denunțat la poliție.

”În cadrul discuțiilor pe care numitul M.B.M. le-a avut cu martorii G.G. și A.C., acesta le-a spus că ar putea să le vândă un pistol cu glonț marca Beretta de 9 mm, pe care l-a prezentat, precum și legitimații falsificate de polițist”, se mai arată în dosarul aflat la instanța de judecată.

Astfel, pe data de 18 aprilie 2024, inculpatul M.B.M. a primit de la martor suma de 23.000 de euro, iar DNA l-a prins în flagrant când lua banii.

În urma investigațiilor făcute, s-a stabilit că inculpatul M.B.M. nu este angajat la Ministerul Afacerilor Interne, deci nu era agent în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași. Cu toate acestea, la perchezițiile făcute în locuința și în mașina bărbatului s-au descoperit mai multe indicii că tânărul obișnuia să se dădea drept polițist.

Polițiștii au găsit la percheziții o cămașă cu însemnele Poliției Române, o vestă de culoare neagră pe care scrie Poliția Română, un alt însemn al Poliției Române pe care era trecut numele lui, o legitimație cu însemnele IPA (cea mai mare organizație de prietenie a polițiștilor din întreaga lume), pe care și-a inscripționat numele, dar și un pistol tip Airsoft cu butelie de gaz, asemănător cu cele din dotarea Poliției Române.

Mai mult, pe contul pe care-l avea pe o rețea socială, M.B.M. a scris că este agent la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, unde susținea că lucrează din data de 24 mai 2023.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului M.B.M., pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În aceeași cauză, s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 aprilie 2024, față de o altă persoană în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *