Un italian a venit în vacanță în Botoșani și i-au plăcut atât de mult oamenii încât a decis să rămână definitiv aici. Francesco Magaldieste managerul unui restaurant foarte popular din Botoșani. Potrivit life.ro, Francesco a venit în România în 2009, la 19 ani, într-o scurtă vacanță la tatăl său, pe care nu-l mai văzuse de la vârsta de 11 ani. Iar pentru că România și Botoșaniul i-au dat ce nu avea în Italia, oameni calzi și posibilitatea de a începe de la zero fără pile și relații, a rămas. A devenit în scurt timp manager al unui restaurant italienesc, pentru ca apoi să-și ia frâiele propriului destin în mâini și să înceapă un business propriu: restaurantul Facefood, împreună cu partenera sa de viață (pentru o vreme), dar și de afacere, Ruxandra.
„Eu nu am venit în România să rămân, ci eram în vacanță, în vizită la tata, care se mutase aici prin 2007, iar firma lui, care activa în domeniul energiei eoliene, avea proiecte undeva între Oradea și Botoșani. Nu-l mai văzusem de multă vreme, după ce s-a despărțit de mama și am decis să-l vizitez în această țară despre care nu știam mai nimic. Dar când am ajuns aici am simțit o conexiune atât de puternică și cu oamenii, dar și cu locurile încât dacă mă întrebi ți-aș spune că eu de aici mă trag. Iar a mă stabili aici, în România, a devenit o opțiune atunci, când am cunoscut aceste locuri”, povestește italianul pentru sursa citată.
Când a ajuns prima dată în Botoșani avea în jur de 20 de ani și nu i-a plăcut mai nimic.
„Când am ajuns în Botoșani, orașul nu avea lumină cum trebuia, nu avea străzi pavate. Și contau aceste lucruri la 19, 20 de ani. Dar căldura oamenilor mi-a dat altă perspectivă. Am descoperit că acolo se punea accentul pe lucrurile mai valoroase: pe om, pe valori, pe a ne ajuta, a ne susține unii pe alții, adică pe niște principii esențiale. Așa încât, după o scurtă perioadă de vacanță, am revenit în România în septembrie, 2009, după ce am terminat liceul. La început l-am ajutat pe tata, cu firma lui, și atunci am avut ocazia să vizitez România mai mult decât văzusem Italia”, a spus italianul.
Localitatea de unde vine el, din Italia, găzduiește una dintre cele mai mari exploatații de petrol din zonă, iar toată lumea lucrează acolo.
„ Vorbim despre un job foarte bine plătit, dar cam atât. Mai mult, pentru a ajunge în acel loc de muncă trebuia să cunoști pe cineva care să te recomande mai departe. Deci opțiunile mele acestea erau: fie rămân acolo și fac asta, fie plec. Când am ajuns aici am simțit că prin forțele mele, cu meritele mele, pot să fac ceva. Apoi am plecat și de la tata și am rămas singur”, spune Francesco.
Îi era frică la început, spune italianul pentru life.ro. Nu știa limba română, nu avea prieteni.
„Întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu un taximetrist care mi-a povestit despre un italian din oraș, din Botoșani, care avea un restaurant. Iar italianul, care nu știa bine limba română, căuta pe cineva care să-l ajute. Eu, cum nu aveam altceva a face, de întors acasă nu voiam, așa că m-am angajat manager la restaurantul conaționalului meu. Câștigam 600 de lei pe lună. Jaf la drumul mare! (râde) Doar că locuiam la el, mâncam la restaurant și banii îmi rămâneau mie. Dar tot puțini bani erau. La ceva timp am și plecat de-acolo, nu tocmai în relații bune. Acolo am învățat să fiu mai responsabil, mai disciplinat, mai tare, mai ambițios, să mă descurc printre oameni. Aveam puțin peste 20 de ani și m-am trezit cu o echipă de 15 oameni, mai în vârstă decât mine și cu experiență, dar eu trebuia să îi coordonez. Am dat-o în bară de sute de mii de ori dar nu am renunțat. Dacă mă gândesc bine, toate acele experiențe m-au ajutat să cresc, dar atunci erau doar dezamăgiri. Și simțeam că nu le fac față. Veneau clienți care se purtau urât cu noi, ne înjurau. Astăzi conduc și eu un restaurant, dar am reușit să îl construiesc în așa fel încât să nu mai trăiesc acele experiențe”, spune italianul.
