Constantin Conţac, condamnat la închisoare cu suspendare

Constantin Conţac
Constantin Conţac

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Constantin Conţac, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de şase ani, pentru infracţiuni de corupţie. Curtea de Apel Braşov s-a pronunţat în dosarul în care fostul şef al CJ şi fostul lider PSD a fost acuzat că ar fi primit foloase necuvenite de 200 de miliarde de lei vechi.

Instanţa a decis, de asemenea, să aplice o pedeapsă complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani.

De asemenea, fiul lui Constantin Conţac, Liviu Conţac, a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, cu termen de încercare de cinci ani şi jumătate, şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.

Tot la doi ani şi şase luni a fost condamnat şi administratorul firmei Construct Com, Ioan Andrici. Şi el va avea un termen de încercare de cinci ani şi jumătate.

Curtea de Apel Suceava „menţine măsura sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor prin ordonanţa procurorului din data de 4.06.2006 dispusă în dosar nr. 72/P/2006 până la concurenţa sumei de 575.594,84 lei”.

Cei trei au fost judecaţi într-un dosar în care au fost acuzaţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de efectuarea de operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii. Potrivit procurorilor DNA, Constantin Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, afaceri cu bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi, respectiv, transport material.

Iniţial dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, însă la scurt timp după începerea procesului a fost strămutat la Braşov, la cererea procurorilor DNA.

Tribunalul Braşov a dispus pe 23 martie 2011 achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia, însă procurorii DNA au făcut recurs.

13 thoughts on “Constantin Conţac, condamnat la închisoare cu suspendare

  1. DADADADA!!!!!!!!!!!! RUSINE MAGISTRATI!!!!!!!!!!!MARE RUSINE!!!!!!!!!
    DACA UN OM DE RAND FURA UN OU II DATI 5 ANI CU EXECUTARE , DACA NEA CAISA FURA MILIARDE II DATI CU SUSPENDARE!!!
    RUSINE !!!!! DE ASTA O DUCEM ASA DE BINE , MAGISTRATII ISI FAC TREABA FOARTE BINE!!!!!!RUSINE!!! SA VA FIE RUSINE!!!!!!SI VOI ATI PUS MANA LA NENOROCIREA TARII MAGISTRATI CORUPTI!!! RUSINE !

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    TREBUIA CONFISCAT MAI MULT SI PEDEAPSA SA FIE CU EXECUTARE.BOTOSANIUL PARCA RSTE BLESTEMAT CU ESCROCI LA CONDUCEREA JUDETULUI.VEZI SI FOSTUL PREFECT PENAL SIMIONOVICI.

  3. Solutie: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 118/S/23.03.2011 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosar nr. 2824/40/2007, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului Conţac Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 292 Cp, cu aplic. art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 ( 4 fapte ), a inculpatului Conţac Liviu Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, respectiv a inculpatului Andrici Ioan pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 Cp rap. la art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, a ridicării măsurii sechestrului asigurător, a neaplicării art. 118 Cp şi art. 7 din Legea nr. 26/1990 şi a cheltuielilor judiciare. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin 2 Cp condamnă pe inculpatul Conţac Constantin la pedeapsa principală de 3 închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani. În baza art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 292 Cp, cu aplic. art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 ( 2 fapte ) condamnă pe acelaşi inculpat la 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii. În baza art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 292 Cp, cu înlăturarea. art. 17 lit. c şi art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 ( 2 fapte ) condamnă pe acelaşi inculpat la 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cp aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin. 2 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cp. În baza art. 86/1, art. 86/2 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86/3 Cp, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : – să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani ; – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Pune în vedere inculpatului prev. art. 86/4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. 5 Cp pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 2.În baza art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp
    condamnă pe inculpatul Conţac Liviu Constantin la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin. 2 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cp. În baza art. 86/1, art. 86/2 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni. În baza art. 86/3 Cp pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : – să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani ; – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare cer depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate. Pune în vedere inculpatului prev. art. 86/4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 lin. 5 Cp pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii În baza art. 26 Cp rap. la art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000
    condamnă pe inculpatul Andrici Ioan la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa funcţia de administrator la societăţi comerciale pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin. 2 Cp interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a, lit. b Cp. În baza art. 86/1, art. 86/2 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni. În baza art. 86/3 Cp, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : – să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani ; – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Pune în vedere inculpatului prev. art. 86/4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. 5 Cp pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 118 lit. e Cp rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă de la fiecare inculpat suma de 191.864 lei. Menţine măsura sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor prin ordonanţa procurorului din data de 4.06.2006 dispusă în dosar nr. 72/P/2006 până la concurenţa sumei de 575.594,84 lei. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 dispune comunicarea hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă fiecare inculpat la 9000 lei cheltuieli judiciare către stat, la fond. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.01.2012.

  4. poftim cine stie sa fure nici macar nu face puscarie. institutiile noastre sint ocupate cu reglarile de conturi dintre valutistii din piata. toti sint indignati de paguba lu ala cu 37000 de euro. ce mai conteaza ca asta fura de la stat…traiasca PSD.

  5. Felicitari PSD Bucuresti (sau Iasi) ca a luat masuri cu ani in urma pentru indepartarea din partid a unui asemenea individ. Ca presedinte, Contac era un tip feroce,nu admitea nici un cuvint care contravenea ,, gindirii sale creatoare”. La acea vreme erau multi care il ridicau in slavi, ca fiind un conducator de mare valoare si cu gindul numai si numai la bunastarea judetului si a cetatenilor botosaneni. Contac se confesa presei locale, afirmind ca degeaba a facut o facultate(sic! ), ca tot scoala profesionala urmata acum 50 de ani sta la baza gindirii sale.Desi agramat, se afla mereu in centrul atentiei ca fiind un Messia pentru noi.. O doamna profesoara imi spunea ca, pe vremuri, in fiecare vineri la orele 17,00, cine dorea se prezenta la sediul PSD pentru diverse probleme, informatii etc. Intr-o zi a venit si Contac si, imediat, a intrebat:Ce-i cu caracuda asta aici? In sala erau cam peste 50% oameni cu studii superioare, apreciati in oras. Iata care a fost principalul motiv pentru care 99% dintre membri intelectuali ai PSD din Botosani s-au retras din patid. Se stie ca majoritatea carturarilor din Botosani au avut si au o orientare de stinga, dar nu se incurca cu actualul PSD din judetul nostru. De luat aminte, domnule Marcu.

  6. Parca Contac era de mana cu Flutur in 2009 recomandandu-ne sa-l votam pe Bassescu,nu?Bine a facut PSD ca l-a trimis la plimbare iar PDL l-a recuperat!

  7. este un joc politic…de intimdidare in care justitia are rolul ei…..curat murdar, intai esti achitat, dupa 7 ani de judecata si apoi condamnat dupa aceleasi legi din Romania…..nene Iancule, ai suparat vreo loaza politica sus pusa de pe la Bucale..eu asa zic………cat despre comentariul de sus, cum se plange o telectuala de la PSD…..lasa ca va meritati soarta, -ati dus sa votati desteptii PDL si PNL…..partide pline de telectuali….si v-au tras un sut in c….sub forma de reforma

  8. da pe fostul vice Ciustea, care in stare de incompatibilitate a dat bani catre Simcos SA Botosani, 8 ani de zile, dand lucrari directe la protectia copilului, nu-l vede nimenea?

  9. Nea Costik e baiat bun,om din popor,iar Liviu e baiat de baiat!I-l stiu de la Autobaza.Dadeam 5000 si aveam RABA noua,4000 si nu te trimitea la canal…ci frumos erea!

  10. lasati ca se vede de la o posta ca e cusuta cu ata alba, daca vrea cineva, ma refer dintre „preteni” sa te lucreze cu „institutile”, te face de comanda, in care timp, ADEVARATII HOTI SI SPAGARI, COMISIONARI, stau si dau lectii de moralitate, aratand cu degetul la altii, nu la vilele lor fin furat, in tara si strainatate. Aste e adevarul, pana la urma dom Costica e om de afaceri, da? dar hotii care s-au perindat de 20 de ani prin functii publice, imbogatindu-se de speriat, pe astia nu-i vede institutiile „de bine”? aloooo…..pe hotii adevarati, ii intreaba cineva ceva?a s-au oplosit in politica ca sa scape basma curata….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *