Trist! Un apreciat artist din Botoșani s-a stins din viață la doar 40 de ani. „Consider că este bine să oferi lumina prin operele tale, că de întuneric este plină lumea”

Un apreciat pictor din Botoșani, care provine dintr-o familie de oameni iubitori de artă și frumos, s-a stins din viață. Este vorba despre Cătălin Relenschi, care a decedat luni după-amiază, la vârsta de 40 de ani. Cătălin Relenschi era un pictor dedicat pasiunii lui. Implicat în diferite proiecte, care de care mai interesante, a atras atenția cu talentul său. Prin operele sale arăta că simplitatea, viziunea și sensibilitatea aduse laolaltă nasc arta.

Cătălin provine dintr-o familie de oameni iubitori de artă. Tatăl, Constantin Relenschi, era solist vocal. Mama, Doina Maxin Relenschi, este de profesie pictor. Fratele său, Daniel Relenschi, este designer vestimentar și este cunoscut drept primul pictor în tehnica 3D din România. Iar sora sa, Claudia Ibănescu, are și ea înclinații artistice, în special în arta populară.

Viața lui Cătălin

După terminarea liceului, Cătălin s-a înscris la Facultatea de Jurnalism, din cadrul Universității Apollonia din Iași. Mai târziu, a urmat cursurile Școlii de Artă George Enescu din Botoșani.

Și-a descoperit înclinația artistică chiar din copilărie, pe care și-a petrecut-o în Vorniceni, un sat aflat la 30 de km de Botoșani.

„Aici îmi găseam refugiul, în armonie cu natura. Desenam copaci și aveam nenumărate surse de inspirație care mă fascinau. Îmi plăcea să observ oamenii satului, mă împrieteneam cu ei și chiar mă implicam în activitatea lor. Am avut bunici extraordinari, Adela si Alexandru Maxin, iar ei au fost cei care mi-au împărtășit din experiențele și înțelepciunea lor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care îmi doream să ajung din nou la țară”, povestea Cătălin în cadrul unui interviu.

A desfășurat proiectul „Flori pentru doctori”; dedicat cadrelor medicale implicate în lupta cu Covid 19. Prima pictură a fost realizată pentru medicul Valentina Morcov, șefa Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean Botoșani.

Operele sale rămân să dăinuie în timp, dar familia îndurerată se pregătește acum să îl înmormânteze cum se cuvine.

„Ca artist, consider că este bine să oferi lumina prin operele tale, că de întuneric este plină lumea.”, spunea Cătălin.

Google New Urmareste-ne pe Google News

A murit un fost primar din Botoșani

Un fost primar din județul Botoșani s-a stins din viață. Este vorba despre fostul primar al comunei Brăești, liberalul Ioan Toma, care a condus administrația locală în perioada 1996- 2000.  Colegii din partid deplâng moartea sa și spun că era un „brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.

„Prin munca și implicarea sa în comunitate, el a lăsat o amprentă puternică și un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur. Amintirile sale luminoase și contribuțiile sale semnificative vor fi mereu rememorate și apreciate. Îi mulțumim pentru toate lucrurile bune pe care le-a realizat în această lume! În aceste momente de durere, ne unim în solidaritate pentru a transmite familiei și celor apropiați condoleanțe sincere și gânduri de sprijin. Sperăm ca amintirile frumoase să aducă puțină alinare în inimile lor greu încercate”, este mesajul transmis de un coleg liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *