Pericolul din spital! Mărturia unei foste asistente de la Maternitatea Botoșani. Prin ce a trecut în tura de noapte: „Mă simt iubită de Dumnezeu”

Foto: Context.ro

„Mă simt iubită de Dumnezeu” – și-a spus constant, ani de zile, o asistentă de la Maternitatea din Botoșani în nopțile când trebuia să îngrijească singură într-un salon 15 copii, atunci când auzea oxigenul cum „scapă” din priză, dar și când, spune ea, a evitat producerea unei tragedii în ultimul moment.

Context.ro a arătat imaginea sumbră a stării instalațiilor electrice din spitale. Tragedii ca cele de la Maternitatea Giulești, Matei Balș sau Spitalul de Boli Infecțioase Constanța se pot repeta oricând, în multe dintre spitalele din România. Deficitul de personal, echipamente defecte sau instalații electrice precare sunt doar câteva dintre cauze.

Fosta asistentă din Botoșani, Lenuța Pancu, a făcut o serie de dezvăluiri pentru sursa citată. Dacă, din varii motive, asistenta nu ar fi fost în salon într-o seară în care se afla singură pe tură și în care, din spusele ei, a trecut printr-un simplu incident la locul de muncă, dar care putea să se transforme într-una dintre marile tragedii din spitalele din România.

Lenuța Pancu a fost, până la începutul acestui an, asistentă pe compartimentul Terapie Intensivă Nou-Născuți, din Maternitatea Botoșani, secție a Spitalului de Urgență Mavromati, unde a lucrat aproape 40 de ani.

Ea a poveste pentru Context.ro, că a petrecut ani de zile în saloane care necesitau improvizații electrice și că era învățată cu mirosul de priză arsă. Doar că pentru ea și, probabil, pentru alți medici și asistenți care au lucrat în acele vremuri și nu numai, erau lucruri obișnuite și nu le băga în seamă. Până în 2010, când România a fost zguduită de tragedia de la Maternitatea Giulești, unde șase nou-născuți au ars de vii într-un salon de Terapie Intensivă.

Mi s-a întâmplat într-o tură de noapte. În jurul orei două, alături se năștea, pentru că în perioada aceea se năștea noaptea, în perioada asta mai puțin, pentru că nașterile sunt programate (…) Periodic eram chemată la sală (n.r. Sala de nașteri), când se nășteau copii cu probleme. Nașterea nu se bate din palme, stai lângă mamă, ca în primele secunde să îi acorzi primele îngrijiri. Când eu plecam din secție, saloanele cele două, care aveau o ușă între ele, copiii rămâneau nesupravegheați.

(…) Eram în salon și am simțit miros de cauciuc ars. Am deschis imediat geamurile și am purces la căutarea cauzei. Zic că îmi arde o priză. Eram învățată cu mirosul ăsta. N-am găsit și am sunat repede la centrala oxigen, a venit colegul. A găsit imediat ca sursă de incendiu – luase foc un cablu de la o lampă de fototerapie, o lampă veche (…) Ardea mocnit, nu se vedea, cablul respectiv era vreo 5 centimetri înnegrit când mi-a arătat. S-a rezolvat problema, am răsuflat ușurată, dar nu m-am speriat. Am luat-o ca un incident pe care l-am rezolvat, nu am intrat în panică, a fost un incident în timpul serviciului.

Când a apărut episodul Giulești, mi-a părut clar în minte, a fost un flash, ce mi s-a întâmplat mie în noaptea respectivă, în 2010. Am revizualizat în memorie episodul și am simțit – într-o fracțiune de secundă, că dacă eu, în acel moment, nu eram în salon, Giulești scria pe mine. Eram Giulești. A fost, cred, prima dată când m-am simțit iubită de Dumezeu”, povestește fosta asistentă.

Până în 2012, deci 30 de ani, am lucrat în saloane în care erau două prize electrice pe salon. Și dacă au apărut echipamentele medicale care necesitau electricitate, vă dați seama că pe o priză făceam improvizații, puneam triple, puneam prelungitoare, ca să ne încapă toate echipamentele pe o priză, pe un perete. Pe celălalt perete puneam restul de echipamente. Era o întreagă istorie să reușești să te strecori pe sub mese, pe sub aparate, să ajungi la priză și să faci improvizații. Ne-au căzut des prizele, s-au ars, le-am înlocuit, pentru că, vă dați seama, era suprasarcină”, a declarat fosta asistentă.

După 2012, secția în care lucra a intrat în componența Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, iar lucrurile păreau să se schimbe în bine.

Am scăpat de calvarul prizelor puține – deasupra rampelor de gaze medicale am avut prize la discreție, toate aparatele au avut priza lor, nu era nici vorbă de prelungitor (…) Însă pericolul de incendiu a devenit palpabil în momentul în care a crescut consumul de oxigen. (…) Eram bogați, aveam prize de oxigen. Dar oxigenoterapia impune ca folosirea oxigenului să se facă în stare de siguranță totală. Trebuie să fie etanșeitate perfectă, asigurate de garnituri(…) Dacă prizele au fost noi în 2012, în 2017 ni s-a adus spre folosință pentru dezinfecția aeromicroflorei (aerul din încăpere) care se face periodic. Cum procedăm? Scoatem echipamente din salon și până în 2020, dezinfectorul venea cu un aparat și stropea – nu pufăia, stropea – efectiv stropi pe pereți și suprafețe, lavoar, chiuvetă, pervaz – ei, stropii ăștia de dezinfectant, în timp și-au produs efectul. Au ajuns la nivelul garniturilor și, probabil, așa s-a produs erodarea – garniturile s-au slăbit”, a adăugat Lenuța Pancu.

Clipul video cu prizele care scăpau oxigen a fost făcut public în februarie 2022. La un an distanță de la acel moment, reprezentanții SJU Mavromati ne-au transmis că „toate prizele de gaze medicale sunt verificate periodic” și că în prezent „sunt funcționale”. În plus, reprezentanții spitalului susțin că toate substanțele folosite pentru dezinfecția saloanelor sunt „conforme și avizate de Ministerul Sănătății”.

Un alt aspect îngrijorător pe care l-a subliniat fosta asistentă este deficitul de personal. Ea susține că a lucrat singură pe tură ani de zile, până s-a pensionat, și că era nevoită să aibă grijă chiar și de 15 copii deodată. Reprezentanții spitalului spun, în schimb, că  „graficul de activitate în compartimentul Terapie Intensivă este întocmit respectând normativul de personal și legislația în vigoare”.

„Dacă s-ar fi declanșat un potențial incendiu, instructajele ne spuneau că unul din noi închide oxigenul, unul închide energia electrică, unul cheamă medicul, unul apasă pe butonul de panică – unul, păi unul eram eu. Nu îmi puteam permite. Am făcut simulare în creierul meu (…) – să mă duc spre flacără nu pot, alerg spre butonul de panică, în aceeași zonă cu panoul electric, ies din secție în holul de lângă lift și închid oxigenul. Am socotit câteva secunde. Nu îmi permit să pun mâna pe telefon să sun medicul pentru că pierd secunde prețioase. Camera de Gardă e în zona aceea, mă duc și urlu la ușă o secundă, să zică că vine sfârșitul lumii, și mă întorc în secție…. și când am ajuns cu imaginația aici – mi-am spus – au trecut secunde prețioase, flacăra nu mă așteaptă. Flacăra s-a întețit, când mă întorc, pot doar să ard împreună cu copiii”, spune Elena Pancu.

Tot ea a mai subliniat că instructajele de PSI – prevenire și stingere a incendiilor – s-ar face formal, doar pe hârtie, astfel că personalul medical din spital ar fi slab pregătit în cazul în care s-ar confrunta cu un incendiu izbucnit într-unul dintre saloane. Spitalul o contrazice din nou și spune că instruirile PSI sunt „instruiri teoretice lunare, pentru care există și material informativ pentru studiu individualizat și instruiri practice efectuate de personal specializat”.

Mi s-a pus carnetul în față să îl semnez și i-am zis că vreau simulare, vreau să fiu instruită pe secție în timpul programului. Am făcut și scris la conducerea răspunsului (care a fost răspunsul?) N-a fost, m-au băgat în comisia de disciplină. Am și primit sancțiune financiară și mi s-au luat din bani pentru că nu am reușit să demonstrez în instanță că eu am cerut simulare – instanța mi-a zis că am refuzat instructajul, iar probele pe care le-am depus nu au fost suficiente (…) am plătit 5% din salariu pentru că am refuzat să semnez ca primarul un carnețel… aia e”, a conchis fosta asistentă.

Judecătorul care a decis definitiv că Elena Pancu trebuie amendată cu 5% din salariu a notat, în motivare, că „dacă avea obiecții în legătură cu maniera efectivă în care instructajele se efectuau, avea posibilitatea să conteste modul de desfășurare a instruirilor, însă în niciun caz nu putea să refuze să se prezinte la aceste instruiri organizate de angajator”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *