Se întâmplă la Botoşani! Listele de candidaţi ai AUR la Consiliul Judeţean au fost contestate şi în instanţă

Listele de candidaţi ai partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) la Consiliul Judeţean au fost contestate şi în instanţă. Unul dintre membrii organizaţiei judeţene a AUR, Mariana Cristişor, a dat în judecată Biroul Electoral Judeţean, pe motiv că BEJ nu ar fi invalidat lista de consilieri judeţeni, care nu era semnat de secretarul general al organizaţiei. Femeia a depus, iniţial, contetsaţie la BEJ, dar fără succes.

Membrii BEJ s-au întrunit sâmbătă și au analizat contestația depusă de Mariana Cristişor, respingând-o pe motiv că legea nu impune ca lista de candidați să fie semnată și de secretarul organizației județene.

„La momentul depunerii candidaturilor, se analizează doar propunerile conducerii organizațiilor județene ale partidelor politice care participă la alegeri, fără ca aceste propuneri să fie condiționate de contrasemnarea de către alte persoane, în speță secretarul organizației județene, așa cum se precizează în conținutul contestației, prin trimitere la statutul partidului. Mai mult, potrivit împuternicirii depuse la momentul soluționării contestației de către reprezentantul partidului AUR în Biroul Județean, doamna Cîrligeanu Ariadna- Elena este împuternicită pentru a exercita atribuțiile președintelui partidului în județul Botoșani de către președintele partidului AUR, sub titulatura de președinte interimar al organizației județene”, se arată în hotărârea Biroului Electoral.

Şi Tribunalul Botoşani a respins, marţi, contestaţia la legea electorală depusă de Mariana Cristişor.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

Hotărâre Admite exceptia inadmisibilităţii contestatiei formulate de reclamanta … invocată de instanţa de judecată din oficiu. Respinge ca inadmisibilă contestatia formulată de reclamanta … împotriva tuturor listelor de candidatură din toate unitătile administrativ teritoriale ale judetul Botosani şi împotriva listei de candidaţi acceptată prin Hotărârea 20/30.04.2024 de către Biroul Electoral de Circumscriptie Judeţeană Botoşani depuse din partea Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Cu termen de apel în 24 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Curtea de Apel Suceava sub sanctiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei în data de 07.05.2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *