FOTO O tânără din Botoșani a renunțat la Paris pentru a dezvolta un concept inedit, acasă. „Pupic” nu trebuie să lipsească de la cele mai speciale evenimente din viața ta!

O tânără din Botoșani a renunțat la Paris pentru a dezvolta un concept inedit, acasă. „Pupic” nu trebuie să lipsească de la cele mai speciale evenimente din viața fiecăruia pentru că aduce un plus de prospețime, savoare și rafinament la aceste întâlniri.

Olivia Rotariu are 27 de ani, a studiat la Universitatea Sorbona și timp de trei ani a lucrat în Paris. Iubirea și dorul de cei dragi au determinat-o să se întoarcă acasă, iar acum a dezvoltat un concept nou pe piața din Botoșani, dar cu un real succes deja în județe precum Iași și Suceava. Olivia a avut o pasiune pentru înghețată încă de mică, astfel că atunci când a luat decizia să revină în țară s-a gândit la un concept care nu mai exista în zona noastră, dar care să îi aducă totodată plăcere. Așa că a venit cu o idee care prinde foarte bine mai ales la evenimentele organizate pe timp de vară.

„Pupic” reprezintă activitatea mea de suflet după ce, după cinci ani de studii și trei de lucru corporate în Paris, m-am decis anul acesta să revin și să mă restabilesc acasă, în Botoșani. Consider că există numeroase oportunități și în orașul nostru, încă subestimate poate, și îmi doresc enorm să fac parte dintr-o mișcare « împotriva acestui curent »”, mărturisește Olivia.

Miercuri, 1 mai, barul de înghețată „Pupic. Gelato” a fost inaugurat în mod oficial și la Botoșani. Pofticioșii de înghețată se pot delecta cu diversele sortimente și topingurile preferate pe Unirii, în parteneriat cu terasa Serenity.

„Este un bar de înghețată pe care o să îl avem pe perioada verii, lângă terasa de la Rapsodia, o să avem un stand, un cărucior cu înghețată, cu care mergem și la evenimente. Conceptul în sine este puțin diferit, în primul rând datorită felului în care arată, dar și pentru că toată lumea își va putea lua înghețata pe care și-o dorește la un preț unic, fiecare poate să își facă înghețata cum dorește. Este un concept care a mers foarte bine în județele vecine și atunci am zis să deschidem și în Botoșani”, mărurisește Olivia.

Numele acestei mici afaceri pe care a deschis-o Olivia are o poveste interesantă. În perioada în care studia în Franța, primul cuvânt în limba română pe care îl învățau francezii era „pupic”.

„Vine de la faptul că este printre primele cuvinte pe care prietenii mei din Paris l-au învățat și am și o prietenă foarte bună acolo, care așa mă strigă. Mi se pare un cuvânt foarte plăcut în limba română și am vrut să-l păstrez”, ne-a spus Olivia.

Cei care vor să-și surprindă invitații la evenimente, fie că este vorba despre nunți, cumetrii sau zile de naștere, pot apela la Olivia pentru a aduce căruciorul cu înghețată „Pupic”. Mai multe detalii: [email protected] sau la telefon: 0760 122 126.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *