Povestea tânărului din Botoșani cu rezultate școlare remarcabile. „Viața a început să se schimbe de la moartea bunicii mele”

Sebastian Șerban are 18 ani și locuiește de peste trei ani în Dorohoi. Tânărul are rezultate școlare remarcabile, iar recent a fost admis la Facultatea de Matematică, în Iași, cu media 9.88, o performanță pentru care a muncit enorm. Cei care îl cunosc îl caracterizează ca fiind bun și onest. După câteva cuvinte schimbate cu el îți dai seama că este un tânăr respectuos și foarte inteligent. Își alege cuvintele cu grijă, dar răspunde prompt și sincer. Se vede că știe ce vrea de la viață și și-a creat o disciplină anume pentru a reuși în tot ceea ce își propune.

„Aceste performanțe înseamnă destul de mult pentru mine, mai ales nota la matematică, aceasta fiind pasiunea mea principală pe care aș vrea să o exploatez la maxim. Secretul meu pentru această reușită este pasiunea pentru școală. Când faci ceva din plăcere, cu siguranță vei reuși! Am ales facultatea de matematică pentru a-mi oferi posibilitatea de a face ce vreau, și s-o fac din plăcere”, a declarat, pentru BotosaniNews.ro, Sebastian.

Viitorul copiilor noștri e pe mâini bune

Am putea spune că viitorul copiilor noștri este pe mâini bune pentru că tânărul de 18 ani vrea să urmeze o carieră în învățământ.

Doresc să termin facultatea, masterul și doctoratul în matematică pentru a putea profesa în cadrul învățământului. Posibilitatea de a vorbi despre matematică și de a interacționa cu copiii,conturează viața pe care o văd în următorii 10 ani”, spune Sebastian.

Pe lângă pasiunea sa pentru matematică, Sebastian iubește sportul, cu predilecție fotbalul, dar și arta, pictura în mod specil.

„Îmi place să nu irosesc timpul, fiind prea scurt, trebuie prețuită fiecare secundă”, spune tânărul.

Sebastian a avut o copilărie frumoasă. Până într-un anumit punct, spune el. A crescut cu mama și bunica după ce părinții săi s-au despărțit pe când el avea patru ani. A avut o situație financiară modestă, dar a fost a fost „bucuros din toate punctele de vedere, fiind foarte răsfățat, nu prețuiam ce aveam, dar urma să realizez asta mai târziu”.

Mama sa a murit de la o înțepătură de viespe

„Viața a început să se schimbe de la moartea bunicii mele, urmând ca peste 3 ani să moară mama de la o înțepătură de viespe, fiind alergică. În continuare am locuit încă un an cu concubinul mamei, iar în vara anului 2017 acesta a renunțat în a mai fi supraveghetor, și apoi am ajuns la CPCRU Botoșani. După 2 luni, am primit o ofertă din partea unchiului mamei, pe care am acceptat-o, crezând a fi singura opțiune viabilă, așa că am început o nouă viață la București. Lucurile nu au fost așa cum am crezut, majoritatea oamenilor fiind doar după propriul interes, determinând 6 luni de protecție la asistenți maternali. Plecarea mea din București la Dorohoi a fost cea mai bună alegere, având loc după 6 luni de cereri și rugăminți în cadrul judecatoriei. Copilăria mea s-a terminat brusc cu decesul mamei, iar următorii ani au contribuit la formarea mea, fiind o zicală „Nu-i nimic la întâmplare.””, spune tânărul.

Sebastian a reluat legătura cu tatăl său, având o relație foarte bună în prezent și are o surioară de șase ani de care este foarte atașat.

„Sunt foarte bucuroși de performanțele mele și mă susțin în orice doresc să fac, fiind un sprijin de nădejde”, spune Sebastian.

Mesajul lui Sebastian pentru toți cei care l-au felicitat

Am văzut toate mesajele și le mulțumesc tuturor prin acest mesaj: „Mulțumesc mult pentru felicitări, vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune transmise și mulțumesc cu predilecție celor pe care i-am cunoscut și m-au ajutat. Nu în ultimul rând, orice s-ar întâmpla este îngăduit de Dumnezeu, așa că nu trebuie să ne pierdem nădejdea niciodată fiindcă nimic nu este la întâmplare”.

Tânăr din sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, Sebastian a fost admis la Facultatea de Matematică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași cu media 9.88.  După un rezultat de excepție la bacalaureat, Sebi a fost admis la Universitatea „A.I. Cuza Iași”, Facultatea de Matematică cu media 9,88. Este un tânăr cu idealuri frumoase și care a finalizat clasa a XII-a la Liceul „Regina Maria” Dorohoi cu media generala 10. Rezultatele la bacalaureat au fost pe aceeași linie: 9,60 la biologie, 9,55 limba și literatura română și 10 la matematică.

Autor: Mihaela Macovei

Sebastian, tânărul din sistemul de protecție al DGASPC Botoșani, admis la Facultatea de Matematică a UAIC cu 9.88

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *