Leo Grozavu: Meciul cu Pandurii Târgu Jiu este important, dar nu decisiv

leo grozavu fc botosaniLeo Grozavu a comentat, miercuri dimineaţă, partida pe care elevii săi o vor susţine, vineri, împotriva formaţiei Pandurii Tîrgu Jiu.

like facebookAntrenorul a spus că partida este una importantă, însă nu decisivă şi vrea să facă uitat meciul pierdut categoric la Cluj.

„E un joc important de campionat, mai ales prin prisma faptului că am avut o evoluţie lamentabilă la Cluj. Nu este un joc decisiv. Cred că un joc decisiv poate fi cel cu Viitorul, în ultima etapă. Pandurii au 38 de puncte, noi avem 45. E un joc foarte important împotriva unei echipe foarte bune dar dacă Pandurii ar fi avut măcar 40 de puncte, era altceva. Şi pentru ei este foarte greu să facă 9 puncte. Au avut probleme în acest retur, dar sunt o echipă bună, cu jucător foarte valoroşi Pentru noi a devenit un joc important pentru că am avut evoluţie foarte slabă la Cluj şi trebuie să ştergem cât mai rapid ultima impresie. Întâlnim o echipă care a arătat o forţă deosebită la jocurile din deplasare. Mai mult ca sigur ne aşteaptă o partidă dificilă. Şi noi la rândul nostru, atunci când ne-am mobilizat, am făcut meciuri foarte bune. Pandurii e o echipă care joacă fotbal, nu refuză jocul. De fiecare dată când am jucat împotriva unor astfel de echipe şi noi ne-am exprimat altfel”, a declarat Leo Grozavu.

Meciul dintre FC Botoşani şi Pandurii Târgu Jiu se va disputa, vineri, de la 18.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *