VIDEO Un director de instituție din Botoșani, printre studenții la filiala locală a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași

Un director de instituție publică din Botoșani se află printre studenții la filiala locală a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Este vorba de directorul Teatrului „Vasilache”, actorul Marius Rogojinschi, care, deși se apropie de 62 de ani, s-a înscris la cursuri de master.

Marius Rogojinschi urmează, din anul universitar care abia a fost deschis la Botoșani, masterul de Retorica în discursul științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral. El spune că masterul răspunde unui deziderat de-al său.

Dumnezeu lucrează prin oameni și dacă Dumnezeu a vrut ca Universitatea Alexandru Ioan Cuza să vină să completeze ceea ce de mulți ani era nevoie și se simțea ca lipsă în socialul comunitar, segmentul universitar, prin dumneavoastră lucrul acesta s-a înfăptuit”, a afirmat, la deschiderea anului universitar, Marius Rogojinschi.

La evenimentul de la Colegiul Național AT Laurian au participat rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza, Tudorel Toader, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, și primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *