FOTO & VIDEO Dispensar medical modern în comuna Mihai Eminescu! Primar: Este o investiție în jurul a un milion de euro

Locuitorii comunei Mihai Eminescu vor beneficia în scurt timp de servicii medicale în cadrul dispensarului uman din localitate. A fost făcută recepția lucrărilor realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), iar în interior vor fi amenajate cabine de stomatologie, ecografie, tratamente etc., în funcție de nevoile locuitorilor, precizează primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă. 

„Este o investiție în jurul a un milion de euro, 3.900.000 lei fără TVA. Această investiție a fost făcută prin Compania Națională de Investiții și mă bucur foarte mult că CNI a reușit să investească în comuna Mihai Eminescu, fiind cea mai mare comună din județul Botoșani”, a declarat primarul comunei, Virginel Gireadă.

Clădirea în care vor funcționa aceste cabinete medicale este una nouă, modernă, iar o parte din aparatură a fost deja adusă și instalată.

Dispendarul „dr. Gheorghe Avram” a fost construit pe un teren al Primăriei Mihai Eminescu, și poartă numele celui care a condus Casa de Asigurări de Sănătate și a fost senator al județului Botoșani.

Conform recensământului realizat la nivel național în 2022, populația comunei Mihai Eminescu este de 8,638 de locuitori. Față de recensământul din 2011, populația comunei Mihai Eminescu a crescut cu 1,684 locuitori, ceea ce reprezintă o creștere de 24.22% a numărului de locuitori.

Dintre cele 2861 comune din România, comuna Mihai Eminescu se situează pe locul 83 în clasamentul comunelor după numărul de locuitori.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *