Frumuseţe şi eleganţă la Miss Preuniversitaria de la Grupul Şcolar de Industrie Uşoară

Miss Textil
Proba de dans a fetelor de la Miss Preuniversitaria Grup Şcolar de Industrie Uşoară

În seara zilei de 9 martie 2011, s-a desfăşurat la Casa Sindicatelor „Nicolae Iorga” spectacolul-concurs din cadrul Festivalului Miss Preuniversitaria 2011, coordonat de profesorii Constantin Teodoru şi Liliana Lozneanu, dar şi de consilierul educativ, Nicoleta Foltea, cu sprijinul conducerii şcolii.

Organizatorii unui spectacol dens, cu momente artistice şi probe care nu au pierdut din vedere scopurile educative, de formare/dezvoltare a gustului pentru fumos şi de destindere, s-au întrecut pe ei înşişi, punând în practică un scenariu a cărui iniţiativă a aparţinut elevilor din clasele a XII-a.

Dincolo de probele clasice într-o astfel de competiţie, organizatorii au oferit publicului lor, elevi, părinţi şi profesori-diriginţi, momente artistice variate, dintre care amintim: „Mimă muzicală” (elevi din clasele a XII-a A şi a X-a D), dansuri moderne şi tradiţionale, interpretări de muzică populară şi hip-hop, paradă de blugi.

Eleganţa, frumuseţea şi stilul fiecărui concurent „aliniat” la start, respectiv, Diana Socianu, Andreea Ungureanu, Lavinia Anusca, Adelina Hritcu, Anamaria Vasiliu, Georgiana Danila, Magdalena Chiriac, Georgiana Baciu si Georgiana Chiuc la fete, dar şi Alexandru Mihalache, Adrian Padurariu, Marius Apavaloaie, Andrei Danalache, Claudiu Simionesei, Stefan Viziteu, Iosif Cobuz, Adrian Andrici si Bogdan Buruiana la baieti. Aceştia au făcut dificilă misiunea juriului, format din profesorii Ana Maria Loghin (presedinte al juriului), Nicoleta Foltea, Dinu Burduja Dinu, economist Ion Paul Pavel, Bogdan Amisculesei- presedinte „Tu si Romania” filiala Botosani si Axinte Lavinia- elev, presedinte al Consiliului Elevilor, care a acordat premii de participare tuturor concurenţilor.

Miss Textil
Prezentarea băieţilor la Mister Preuniversitaria Grup Şcolar de Industrie Uşoară

Aceştia au susţinut şi un „test” de cultură generală, dovedind cunoaşterea personalităţilor botoşănene din diverse domenii şi a poeziilor de dragoste, pe lângă probele principale: „ţinută de zi”, „probă sportivă” şi „ţinută de seară”.

Locul I a fost obţinut de Chiriac Magdalena, clasa a XII-a E şi Buruiană Bogdan din clasa a XI-a E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *