FOTO Țigări de aproape 100.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră. Contrabandiștii au reușit să scape

contrabanda, stiri, botosani, tigari, politia de frontiera, radauti, miorcani (2)

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de responsabilitate, 8.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare totală de 92.750 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România. Astfel, luni seară, polițiștii de frontieră au observat, pe […]

Conacul unui mare boier, lăsat moştenire pentru a fi transformat în spital. Statul român l-a refuzat, iar construcţia a ajuns părăginită şi în proprietatea BOR

Un fost spital amenajat într-un conac dăruit de familia scriitorului Ion Pillat statului român a fost desfinţat şi lăsat în paragină. Autorităţile locale au refuzat să preia clădirea. Aceasta se află în momentul de faţă în posesia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar localnicii sunt nevoiţi să meargă şi câte 80 de kilometri pentru ajutor medical. […]

Şi-a ucis băiatul de 20 de ani. Ce au decis procurorii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus, joi, trimiterea în judecată a inculpatului Viorel Darabanianu, în vârstă de 43 de ani, din comuna Rădăuţi Prut, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor”. Bărbatul l-a lovit cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng pe fiul său, Darabanianu Ionuţ Andrei, provocându-i leziuni care au dus la […]

Tânăr terorizat în propria casă de contrabandiștii de ţigări

captura tigari de contrabanda- politia de frontiera botosaniv

Un tânăr din satul Miorcani, comuna Rădăuţi Prut, a ajuns să trăiască în teroare de câteva zile, după ce a fost ţinta unor atacuri mafiote din partea unor traficanţi de ţigări. Implicat la rândul său într-o grupare şi arestat la mijlocul lui ianuarie, Andrei D. a fost eliberat câteva luni mai târziu, dar la începutul […]

Contrabandişti de ţigări prinşi de poliţiştii de frontieră cu focuri de armă

Cinci cetăţeni moldoveni, ce încercau să introducă ţigări în România, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră, după ce au fost trase focuri de armă. Poliţiştii de frontieră i-au depistat, joi dimineaţă, pe cei cinci pe direcţia localităţii Miorcani, în timp ce cărau mai multe coelete. Contrabandiştii au fost somaţi, însă cei cinci nu s-au […]

Fostul şef al Institutului Geologic Român a mutat o staţie de observare în curtea soacrei din Botoşani

Fostul şef al Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, a mutat o staţie de observare geomagnetică în curtea soacrei sale, după care l-a angajat în respectiva unitate şi pe cumnatul său. Marincea a fost demis miercuri. În urma unor controale efectuate la Institutul Geologic Român (IGR), inspectorii au depistat faptul că instituţia condusă de către Ştefan Marincea a […]