Lucrările la podurile finanţate de Compania Naţională de Investiţii făcute praf de specialiştii de la Serviciul de Gospodărire a Apelor

Lucrările făcute de Compania Naţională de Investiţii pentru reabilitarea şi modernizarea mai multor poduri şi podeţe, sunt puse la îndoială de specialiştii de la Serviciul de Gospodărire a Apelor. Mihai Aroşoaie, directorul SGA a prezentat, în cadrul colegiului prefectural, un raport în baza inspecţiilor efectuate, alături de prezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, […]

Fostul vicepreşedinte al CJ, tras de urechi de prefect

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihai Arosoaie

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Aroşoaie, a fost „tras de urechi„ de prefectul Costică Macaleţi. Aroşoaie, care este director la Sistemul de Gospodărire a Apelor, a întârziat, miercuri, la videocaonferinţa cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, iar acest lucru l-a deranjat pe prefect. La finalul videoconferinţei, Macaleţi l-a mustrat pe directorul SGA. „Domnule Aroşoaie, să […]

Încă o schimbare de director de instituţie publică. Vezi unde!

Mihai Arosoaie,

Schimbările de şefi la instituţiile publice continuă. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, a devenit directorul unei instituţii publice. Acesta a preluat, de săptămâna trecută, funcţia de director al Sistemului de Gospodărire al Apelor. El îl înlocuieşte în această funcţie pe Vasile Cercel, care a rămas simplu inginer în cadrul aceleiaşi instituţii. Funcţua de […]

Consiliul Judeţean trebuie să facă rost de bani pentru reabilitarea faţadei Maternităţii. Vezi motivul!

Maternitatea Botosani

Clădirea Maternităţii Botoşani va fi reabilitată, însă nu şi pe exterior. Cei care s-au ocupat de proiectul privind modernizarea unităţii spitaliceşti nu au prins şi reabilitarea faţadei spitalului, drept pentru care Consiliul Judeţean va trebui să găsească alte fonduri pentru această lucrare. „A mai intervenit o problemă. Maternitatea va fi reabilitată, însă mai puţin partea de […]

Demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru redeschiderea Spitalului Darabani

spital darabani- botosani

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, va  merge la ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru a-i cere reînfiinţarea Spitalului orăşenesc din Darabani. Acesta spune că va merge la ministru în audienţă şi va solicita o comisie care să vină la faţa locului pentru a analiza necesitatea redeschiderii sau nu a acestui spital. Aroşoaie susţine că actualul Guvern a […]

Lucrările la unul din corpurile clădirii Maternităţii au fost finalizate

Maternitatea Botosani

Corpul A de la Maternitatea Botoşani, care a intrat în reabilitare toamna trecută, este aproape finalizat. Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că lucrarea de la Maternitate, care constă în modernizarea secţiilor de obstetrică şi neonatologie, va trebui finalizată până la sfârşitul anului. „Ca să se poată merge în Corpul B şi C pentru continuarea lucrărilor, trebuie […]

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie: Îmi exprim încrederea că situaţia de la primării va fi deblocată, iar instanţa va respinge cererea Instituţiei prefectului

Mihai Arosoaie, Portariu, Marcu PSD

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, speră ca situaţia financiară a primăriilor din judeţ să fie deblocată cât mai repede de către instanţă, prin respingerea cererii Instituţiei Prefectului, care a contestat în instanţă bugetul primăriilor pe anul în curs. Chiar şi aşa vicepreşedintele CJ crede că echilibrul financiar nu va fi stabilit nici cu acel buget de […]

Consiliul Judeţean va trebui să plătească suplimentar 600.000 lei pentru tencuiala de la Spitalul Judeţean

muncitori Victor Construct

Consiliul Judeţean va trebui să facă rost de 600.000 lei (6 miliarde lei vechi) pentru a plăti constructorului întreaga suprafaţa ce a fost tencuită în Spitalul Judeţean, după ce în proiect a fost trecută o suprafaţă mult mai mică. Deşi iniţial s-a propus să se renunţe la o parte din lucrările mai puţin importante prevăzute în proiect, acest […]

Consiliul Judeţean va trebui să găsească fonduri pentru pereţii tencuiţi la Spitalul Judeţean

Reprezentanţii Consiliului Judeţean vor trebui să vadă de unde iau fonduri pentru a-i achita constructorului întreaga suprafaţa ce a fost tencuită în Spitalul Judeţean, după ce în proiect a fost trecută o suprafaţă mult mai mică. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, susţine că a fost o întâlnire pe această problemă şi cu proiectantul, însă nu s-a ajuns la […]

Societatea înfiinţată în subordinea Consiliului Judeţean nu are încă activitate

Consiliul Judetean Botosani sediu

Societatea comercială înfiinţată în subordinea Consiliului Judeţean nu funcţionează nici la această dată. Deşi a fost înfiinţată prin Hotărâre de Consiliu Judeţean în luna noiembrie 2011, societatea Umanitatea nu are încă obiect de activitate, însă are numit un administrator. „Acolo s-a imobilizat o sumă de bani. Am angajat un om care este administrator. În cazul […]

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie: Dacă nu se judecă cu celeritate procesul intentat de Instituţia Prefectului, stăm şi aşteptăm

Mihai Arosoaie,

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, se ocupă de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, însă nu ştie ce conţine contractul de deszăpezire încheiat între direcţie şi firma care a câştigat licitaţia. Acesta a declarat presei că nu a văzut acest contract şi nici nu l-a cerut de la conducerea DJDP, deşi are în subordine această instituţie de aproape […]

Managerii Spitalului de Psihiatrie, Spitalului de Copii şi Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie rămân fără funcţii după 3 martie

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihai Arosoaie

Managerii celor trei spitale comasate la Spitalul Judeţean vor trece, de pe 3 martie, pe funcţii de execuţie. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, a declarat că în cursul acestei săptămâni se aşteaptă noua structură organizatorică avizată de Ministerul Sănătăţii şi că după 3 martie managerii Spitalului de Psihiatrie, a Spitalului de Copii şi Spitalului de […]

Negocieri eşuate între USL şi PDL pentru deblocare bugetului

Mihai Arosoaie, Portariu, Marcu PSD

Vicepresedintele Consiliului Judetean cere prefectului Cristian Roman sa grabeasca actiunea deschisa in instanta privind bugetul alocat primariilor prin hotarirea de Consiliu Judetean. Mihai Arosoaie a precizat ca sunt comune blocate din punct de vedere financiar , dand drept exemplu comunele Dimacheni si Vlasinesti. Arosoaie sustine ca s-au incercat implicit negocieri intre liderii USL si factorii […]

Vicepreşedintele CJ, Mihai Aroşoaie despre situaţia de la DJDP: Noi am dat 15 miliarde lei, iar Instituţia Prefectului i-a blocat

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Mihai Arosoaie

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, consideră că Consiliul Judeţean nu se face vinovat că Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri nu are buget. Acesta a precizat că dacă Instituţia Prefectului nu bloca hotărârea de Consiliu Judeţean, DJDP dispunea de cele 1,5 milioane lei date prin hotărâre. În ceea ce priveşte contractul de deszăpezire, acesta a […]

Reabilitare cu probleme la Spitalul Judeţean: Banii pentru tencuială vor trebui luaţi de alte lucrări, întrucât în proiect este prinsă o suprafaţă mai mică decât cea reală

spitalul judetean ansamblu

Proiectul privind reabilitarea Spitalului Judeţean, plin cu greşeli. După ce în proiect nu a fost prinsă şi înlocuirea geamurilor cu altele noi, reprezentanţii spitalului şi cei ai Consiliului Judeţean au descoperit alte inadvertenţe. Astfel, în proiect s-a greşit şi suprafaţa pe care constructorul o are de tencuit. În aceste condiţii, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai […]

Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele CJ: Nu există altă posibilitate de achitare a datoriior spitalelor decât prin Casa de Asigurări de Sănătate

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie

Datoriile acumulate de Spitalul de Psihiatrie şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie trebuie plătite de Casa Judeţeană de Asogurări de Sănătate. Cel puţin asta susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie. Acesta consideră că orice serviciu realizat de spital pentru pacient trebuie plătit, chiar dacă se depăşeşte contractul cu instituţia de asigurări de sănătate. „Legea este […]

Vicepreşedintele CJ, Mihai Aroşoaie: Firma care a câştigat contractul de deszăpezire are obligaţia să facă lucrările, indiferent dacă sunt sau nu întârzieri la plată

Mihai Arosoaie,

Firma care a câştigat contractul de deszăpezire a drumurilor din judeţ va trebui să-l onoreze, chiar dacă nu sunt asigurate fonduri pentru această activitate. Cel puţin asta susţine vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie. Zilele acestea, drumarii au intervenit cu material antiderapant pe drumurile din judeţ. „Operatorul care a câştigat contractul de deszăpezire are obligaţia prin […]