Cimitirul Eternitatea se extinde cu încă 100 de locuri de veci

Cimitirul Eternitatea s-ar putea extinde cu încă 100 de locuri de veci. Reprezentanții societății Urban Serv, societate care se ocupă de administrarea cimitirelor, a identificat un teren în zona Cimitirului Eternitatea, iar în cazul în care vor primi acceptul Consiliului Local, terenul ar reprezenta o gură de oxigen, având în vedere criza locurilor de veci, susține […]

Extindere de 1,5 milioane euro la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean

Unitatea Primire Urgente, stiri, botosani, upu

Lucrările de extindere a Unității de Primiri Urgențe vor începe anul acesta, susține președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți. Acesta a declarat că investiția se ridică la aproximativ 1,5 milioane euro și va fi realizată prin Programul Operațional Regional. ”Proiectarea va fi gata săptămâna viitoare, după care se va trece la verificarea documentației și evaluare și […]

Penitenciarul Botoșani va fi extins. La cât se ridică investiția și cine o va realiza

Penitenciarul Botoşani va fi modernizat în perioada imediat următoare. Anunţul a fost făcut în faţa prefectului Dan Nechifor de către o echipă de la vârful structurilor de conducere a sistemului de penitenciare din ţară. Prin intermediul lui Cristian Pleşa şi al Iulianei Cărbunaru, reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor, a fost prezentat joi dimineaţă la […]

Rețeaua de apă și canalizare se extinde în mai multe localități din județ

retea de canalizare, stiri, botosani

Locuitorii din şapte comune botoşănene vor beneficia de servicii de apă şi canalizare. Este vorba de comunele Mihai Eminescu, Stăuceni, Văculești, Mihăileni, Ripiceni, Tudor Vladimirescu și Vlăsinești, case se încadrează în criteriile de includere în lista aglomerărilor cu o populație de peste 2000 locuitori, pentru promovarea de proiecte în domeniul alimentării cu apă potabilă și […]

Sistemul de supraveghere video se extinde în municipiu. Vezi care vor fi următoarele intersecții monitorizate!

camere video mobile

Municipalitatea va investi, în continuare, în supravegherea video a orașului. Alte noi intersecții din municipiul Botoșani vor fi supravegheate video, de anul viitor. Este vorba de intersecțiile de la Bulevardul ”Mihai Eminescu” cu Kogălniceanu, respectiv Octav Onicescu cu Calea Națională. De asemenea, vor mai fi supravegheate acele străzi unde infracționalitatea a fost mai ridicată, susține viceprimarului […]

Vezi cât costă extinderea Cimitirului Pacea!

Lucrările de extindere la Cimitirul Pacea vor începe luna viitoare, a anunțat Simion Drelciuc, directorul Urban serv. El spune că cimitirul se extinde lateral în spatele stadionului din zonă cu încă 500 de locuri, pe o suprafață de 5000 mp. ”Se vor asfalta alei, se pune gard, se face un podeț de trecere și se […]

Vezi cât costă extinderea Cimitirului Pacea!

Societatea Urban Serv va solicita fonduri din bugetul local pentru extinderea Cimitirului Pacea. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că extiderea cimitirului se va face în spatele stadionului și va costa în jur de 250.000 lei.  Acolo, vor  fi în jur de 450 de noi locuri de veci. ”Spațiul respectiv va fi terasat, făcută alee împrejmuitoare […]

Cimitirul Pacea se extinde din nou. Vezi unde!

Conducerea societății Urban Serv va propune în ședința de Consiliu Local din luna februarie un proiect de hotărâre privind extinderea Cimitirului Pacea. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că extinderea se va face pe aproximativ 500 mp, în spatele Stadionului. Acolo, vor  fi în jur de 450 de noi locuri de veci, plus alei. ”Costurile […]

Solicitare la Ministerul Sănătăţii pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean. Vezi ce se face!

Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean se va extinde. Medicul Petre Rădăuceanu, șef UPU-SMURD , a declarat că deasupra actualei extinderi a UPU se va face o construcție nouă pentru care se așteaptă aprobare de la Ministerul Sănătății. Pentru că actualul spațiu este insuficient pentru activitate, la etaj se vor face vestiare, dar […]

Liberalii vin cu două proiecte privind extinderea Zonei metropolitane

Liberalii botoşăneni au întocmit două proiecte de hotărâre privind extinderea Zonei metropolitane din Botoşani. Potrivit viceprimarului Cătălina Lupaşcu, un proiect vizează abrogarea Hotărârii 8 a Consiliului de Administraţie privind configuraţia Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoşani, prin care s-a decis ca zona să nu se mai extindă doi ani.  Cătălina Lupaşcu susţine că decizia […]

Bătaie pe Zona Metropolitană Botoşani. Vezi câte comune au mai depus solicitări!

Primarii mai multor comune din judeţ au depus solicitări pentru includerea în Asociatia de Dezvoltare Zona Metropolitană Botoşani. Potrivit viceprimarului Cătălina Lupaşcu, pe lângă solicitarea Consiliului Judeţean, care a fost depusă oficial în luna decembrie, mai există adrese pentru accederea în Zona metropolitană şi din partea comunelor Dângeni, Suliţa,  Unţeni, Brăeşti, Blândeşti, Ungureni, Copălău şi Leorda. […]

Cimitirul Eternitatea se extinde

Problema locurilor de veci din municipiul Botoşani va fi rezolvată pe următorii ani. Consilierii locali vor aproba în şedinţa de miercuri, 26 iunie, extinderea cimitirului Eternitatea cu încă şapte hectare. Terenul respectiv a fost preluat de municipalitate de la Ministerul Agriculturii. Potrivit unor estimări ale societăţii Urban Serv, cimitirele din municipiul Botoşani mai dispuneau de […]

Zona Metropolitană Botoşani se extinde. Vezi detalii!

primarul Ovidiu Portariuc

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară -Zona Metropolitană Botoşani se extinde. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că alte patru comune din judeţul Botoşani se vor asocia în Zona Metropolitană Botoşani. Asta pentru că municipalitatea are în vedere derularea unui proiect de informatizare a activităţii administraţiei, introdus recent de Ministerul Comunicaţiilor, unde trebuie să fie implicate mai mult de zece […]