Bătaie pe Zona Metropolitană Botoşani. Vezi câte comune au mai depus solicitări!

catalina lupascuPrimarii mai multor comune din judeţ au depus solicitări pentru includerea în Asociatia de Dezvoltare Zona Metropolitană Botoşani. Potrivit viceprimarului Cătălina Lupaşcu, pe lângă solicitarea Consiliului Judeţean, care a fost depusă oficial în luna decembrie, mai există adrese pentru accederea în Zona metropolitană şi din partea comunelor Dângeni, Suliţa,  Unţeni, Brăeşti, Blândeşti, Ungureni, Copălău şi Leorda. Ea a spus că proiectele privind includerea acestor comune vor fi elaborate în luna ianuarie, asta după ce printr-o hotărâre luată în decembrie 2013 s-a decis ca zona să nu se mai extindă timp de doi ani.

Cred că săptămâna viitoare sunt gata proiectele de hotărâre, astfel încât să fac o adresă oficială prin care noi, un număr de membri din CA, înaintăm solicitarea de a abroga hotărârea care s-a luat anul trecut privitoare la închiderea zonei metropolitane pe perioada de doi ani şi deschiderea zonei către unităţi administrativ-teritoriale. Din punctul meu de vedere, deschiderea Zonei metropolitane este esenţială, întrucât pe parcursul anilor viitori o strategie suferă modificări funcţie de oportunităţile care se ivesc„, a spus Cătălina Lupaşcu.

 

One thought on “Bătaie pe Zona Metropolitană Botoşani. Vezi câte comune au mai depus solicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *