Val de nemulțumiri și în rândul instituțiilor de cultură de la măsurile de austeritate ale Guvernului. Care sunt instituțiile de cultură din Botoșani care ar putea fi desființate

teatrul vasilache, stiri, botosaniMăsurile de austeritate ale Guvernului au creat un val de nemulțumiri și în rândul instituțiilor de cultură. Potrivit proiectului de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative apărută sub formă de proiect la 2.08.2023, mai multe instituții de cultură din Botoșani, cu mai puțin de 50 de angajați, ar urma să fie desființate.

Este vorba de Teatrul de păpuși ”Vasilache”, Memorialul Ipotești, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, Orchestra de muzică populară ”Rapsozii Botoșanilor”.

Pentru că aceeași situație este și în țară, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a reacționat și a cerut, în condițiile în care Guvernul României nu elimină sau nu modifică actul respectiv, muzeelor membre și muzeele neafiliate, dar afectate de aceste măsuri, ca după 16.08.2023 să declanșeze operațiuni de conservare-restaurare a patrimoniului propriu, închizând astfel accesul pentru public până în data de 1.09.2023.

”Rețeaua Națională a Muzeelor din România a luat act cu neplăcută surprindere de un proiect de ordonanță de urgență care prin măsurile prevăzute va conduce la destabilizarea fără precedent a actului cultural de protejare și promovare a patrimoniului cultural mobil și imobil, material și imaterial, respectiv a culturii scrise și a artelor spectacolului. Proiectul de Ordonanță de urgență anunță măsuri fiscale menite să îmbunătățească ”situația financiară dificilă a României” și ne arată în argumentarea inițială că în ”lipsa unor măsuri fiscale”,  ”veniturile realizate ale bugetului general consolidat au fost în valoare de 242,7 mld lei în timp ce cheltuielile realizate la nivelul bugetului general consolidat au fost în valoare de 279,9 mld lei rezultând un deficit bugetar de 37 mld lei”, transmite printr-un comunicat sursa citată.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România susține că considerația generală este însă deficitară întrucât toate entitățile publice din Sănătate, Educație și Cultură  (la care se adaugă în mod justificat Apărarea, Poliția, Serviciile de curățenie, mediu etc) sunt producători esențiali în mecanismele societății, având fiecare un loc bine determinat, singurele structuri supraponderale și irelevante fiind în fapt administrațiile arborescente și instituțiile politice care înglobează un număr nejustificat de funcționari.

”Înțelegem și respectăm deci nevoia guvernului de a restrânge cheltuielile cu aparatul propriu, dar amestecul între funcționari publici și personal cu diverse specializări dobândite tocmai pentru a putea face cerințelor societății reușește prin acest proiect de ordonanță să-i afecteze doar pe aceștia din urmă, întrucât administrațiile și aparatul politic se va repoziționa mai ușor, fiind o categorie interșanjabilă, fără pregătire specială. Administrația publică birocratică este auto-generativă, inventând permanent proceduri și reguli pentru a-și justifica și multiplica existența, în timp ce unitățile ”producător” sunt la limita supraviețuirii suportând permanent constrângeri de bugete sau personal. O digitalizare eficientă ar putea aduce probabil economii semnificative care să nu necesite desființări și comasări făcute în regim pompieristic. Proiectul nu conține nicio analiză detaliată pe capitole care să arate care ”servicii” și din ce domenii sunt cele mai apăsătoare asupra bugetului și nu conține în mod nejustificat nici economiile estimate prin aceste reduceri. Nu am regăsit nici analizele care să ateste rațiunile pentru normativele de structuri organizaționale propuse, eficiența unor structuri sub 50 de angajați fiind de obicei superioară oricăror modele de organizații – mamut. Proiectul conține în schimb măsuri drastice care aplicate pe orizontală vor distruge domenii întregi, fără posibilitate de redresare în viitor. Probabil domeniul cel mai afectat va fi cel al Culturii – întrucât majoritatea Sectoarelor culturale creative operează prin organizații de dimensiuni reduse pentru eficiență și flexibilitate.  Din pricina faptului că tot sistemul național al culturii este deja vulnerabilizat și redus la minimul posibil în urma catastrofalelor politici de descentralizare culturală (a se citi de-responsabilizare), unitățile de producție culturală de bunuri și servicii nu vor fi capabile să supraviețuiască nici comasărilor estimate, întrucât specificul lor de activitate nu permite mai multe misiuni profesionale și nici administrare comună. Întreg textul proiectului de ordonanță amestecă nejustificat funcțiile publice cu funcțiile din instituțiile publice de cultură, educație, sănătate etc., după cum în tot textul se fac confuzii nepermise între obiectul de activitate al administrațiilor și obiectul de activitate al instituțiilor publice de cultură. Nu există niciun temei juridic pentru ca administrarea instituțiilor publice de cultură să fie confundată și asimilată cu ”administrația publică. Serviciile minimale de administrare din instituțiile publice de cultură fiind de facto servicii suport pentru producerea bunurilor și serviciilor culturale, nu un scop în sine”, mai precizează sursa citată.

Deși se motivează reducerile pentru ca guvernul să respecte prioritățile strategice și să acceseze fondurile europene pentru îmbunătățirea infrastructurii, măsurile propuse distrug tocmai infrastructura și patrimoniul celor aproximativ  300 de instituții publice de cultură  pe care le propune spre desființare – aproximativ 62% din sistemul public. La acesta se vor adăuga efectele negative ale dezechilibrării sistemului cultural pe care le vor resimți nenumăratele organizații de cultură din mediul privat producători de carte, audiovizual, arte vizuale, arhitectură, organizațiile pentru meșteșuguri, industriile culturale – organizații care nu vor putea suporta taxările impuse, se mai arată în comunicat.

”În mod la fel de surprinzător sunt considerate desființabile institutele de cercetare, institute care îndeplinesc una din funcțiile esențiale pentru diversele domenii de activitate – aceea de dezvoltare inteligentă și sustenabilă pe termen lung. Cercetarea nu va putea fi înlocuită cu producția sau cu administrația,  în niciun  domeniu, iar efectele pe termen lung sunt inestimabile la acest moment. Orizontul de timp pentru care se impune aplicarea măsurilor nu ia în calcul miile de persoane disponibilizate și pierderea unui număr înfricoșător de specialiști educați care nu se vor putea orienta spre mediul privat, mai ales în cazul sectoarelor culturale subvenționate.

Problema fundamentală de care acest proiect nu ține cont este că acele sectoare pentru care statul trebuie să-și asume finanțarea nu sunt discutabile la nivel de societate, nici opționale, fiind incluse în obligațiile constituționale ale oricărui stat democratic civilizat pentru care cetățenii plătesc deja cu un  procent semnificativ din veniturile lor curente. Invocarea an de an a greutăților pe care le generează Cultura publică este o falsă problemă de sorginte comunistă. Cultura nu este decor, lux sau divertisment și nu mai este instrument de propagandă politică, deși se încearcă în permanență instrumentalizarea ei. Cultura are funcții sociale de netăgăduit contribuind la prezervarea identității naționale, la formarea conștiințelor civice și la educarea cetățenilor alfabetizați. Cultura este singurul domeniu de acțiune la nivelul conștiințelor indivizilor, ajutându-i să se integreze în comunități, să contribuie la construcția unei națiuni, dă sens existenței,  motivează și validează participarea socială”, transmite Rețeaua Națională a Muzeelor din România

Gestul radical pe care îl oficializează proiectul de ordonanță ar trebui urmat obligatoriu de o modificare a Constituției României din care să fie eliminate drepturile culturale, Art. 33 prin care statul asigură accesul la cultură – deoarece distribuția teritorială a instituțiilor care oferă cultura fundamentală vor fi fost desființate.

Din motivele expuse în continuare și pentru a respecta dreptul la cultură al cetățenilor României, garantat prin art. 33 din Constituție, se solicită eliminarea următoarelor dispoziții din proiectul de ordonanță de urgență:

  1. “Art.VI (1) Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează;”

Posturile vacante din instituțiile muzeale nu au fost bugetate la începutul anului bugetar, lipsa fondurilor necesare fiind principala cauză, majoritatea muzeelor trebuind să își adapteze resursa umană, an de an, în funcție de nevoile comunității sau de direcțiile trasate de autoritate.

Pe lângă lipsa infrastructurii de depozitare, deficitară la nivel național, muzeele se vor confrunta cu lipsa personalului specializat în conservarea, restaurarea și valorizarea obiectelor și obiectivelor de patrimoniu, cu autosuficiența personalului existent și cu dezinteresul justificat din partea generațiilor de absolvenți din facultățile de profil.

România nu va mai fi capabilă, pe termen scurt și mediu, să implementeze instrumentele din convențiile internaționale în care este semnatară. Amintim aici Convenția Unesco din 1954, Convenția UNESCO din 1970, Convenția UNESCO din 2001, Regulamentul CE nr.116/2009, Regulamentul UE nr. 880/2019.

Diminuarea statului de funcții va genera disfuncționalități în organizarea actului cultural-educațional, în protejarea și valorizarea patrimoniului cultural național și pe termen lung, la asumarea valorilor identitare. Un alt aspect vizează dezvoltarea sustenabilă și efectele economice, turismul cultural, emergent în momentul de față în România, depinzând în mare parte de oferta culturală dezvoltată de muzeele locale,județene, naționale și de importanță națională.

Anularea posturilor va duce la blocaje în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii din România, mare parte din proiectele de infrastructură fiind dependente de descărcările și supravegherile arheologice gestionate de specialiștii muzeelor din România.

Reamintim aici că aceste posturi vacante nu au fost bugetate la capitolul cheltuieli de personal, din lipsa fondurilor necesare. Mai mult decât atât dezvoltarea instituțiilor de cultură, a programelor culturale cu produsele aferente, implică într-un cadru normal suplimentarea statelor de funcții din instituțiile de cultură.

Pe termen mediu, această măsură va duce la o situație gravă pentru Universitățile din România, în special pentru specializările socio-umane, artele spectacolului, lipsa posturilor din sectorul cultural de stat, odată cu anularea lor, ducând la consecințe greu de estimat pentru viitorul patrimoniului material și imaterial, artele spectacolului și cultura scrisă la nivel național.

  1. “Art. XX (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2024 instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților publice centrale/județene sau locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative: a) Au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice; b) Activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun peste sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar;

(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.(1) se pot comasa/desființa/reorganiza/fuziona sau transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților publice locale prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare;

(3) Prin comasare/desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer a activității către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților publice locale trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:

  1. a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere cât și pentru funcțiile de execuție;
  2. b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii;”

Efectele acestui articol sunt cele mai dramatice pentru cultura românească. Rețeaua de infrastructură culturală publică a fost diminuată sistematic din 1990. Numărul bibliotecilor publice, a scăzut de la 4.458 în 1990, la 1.962 de biblioteci publice în anul 2021. Similar numărul așezămintelor culturale din mediul rural a scăzut de la 7.110 clădiri cu funcție de cămin cultural în 1990 la 4.984 de clădiri funcționale în 2020.

 ASTFEL, DINTRE CELE 469 DE INSTITUȚII PUBLICE DE CULTURĂ CU PERSONALITATE JURIDICĂ CARE ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA ÎN PREZENT, PESTE 61% VOR FI DESFIINȚATE PRIN APLICAREA ACESTOR MĂSURI.

 

Tip de instituție Număr total de instituții cu personalitate juridică Număr de instituții cu mai puțin de 50 de posturi aprobate în organigrama actuală Procentul de institutii propuse spre desființare Personal de specialitate afectat
Instituții de spectacole sau concerte 126 37

(dintre care 22 de teatre dramatice și pentru copii)

29% 1.200
Biblioteci 59 34

(dintre care 22 de biblioteci județene)

58% 826
Muzee 107 48

(dintre care 30 de muzee județene)

45% 1.013
Așezăminte culturale 177 166 94% Număr neidentificat statistic
Total 469 285 61%  
         

 

Institutii de spectacole sau concerte

Din totalul de 127 de institutii de spectacole sau concerte – cu personalitate juridica, 37 de institutii au sub 50 de posturi: 22 sunt teatre dramatice sau teatre pentru copii, iar 15 sunt filarmonici, ansambluri muzicale, centre culturale cu activitate de spectacol

Teatre cu mai puțin de 50 de posturi

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 TEATRUL DRAMATURGILOR ROMANI Bucuresti 40
2 TEATRUL STELA POPESCU Bucuresti 43
3 TEATRUL DE PAPUSI PRICHINDEL Alba 28
4 TEATRUL ANDREI MURESANU Covasna 41
5 TEATRUL FIGURA STUDIO SZINHAZ GHEORGHENI Harghita 26
6 TEATRUL MUNICIPAL CSIKI JATEKSZIN Harghita 40
7 TEATRUL TOMCSA SANDOR Harghita 38
8 TEATRUL PENTRU COPII SI TINERET VASILACHE Botosani 29
9 TEATRUL MUNICIPAL MATEI VISNIEC SUCEAVA Suceava 38
10 TEATRUL AURELIU MANEA TURDA Cluj 45
11 TEATRUL DE PAPUSI BRAILA Braila 28
12 TEATRUL DRAMATIC GEORGE CIPRIAN Buzau 32
13 TEATRUL PENTRU COPII SI TINERET CALUTUL DE MARE Constanta 38
14 TEATRUL DE PAPUSI GULLIVER GALATI Galati 42
15 TEATRUL MUNICIPAL FOCSANI Vrancea 29
16 TEATRUL TUDOR VIANU Giurgiu 29
17 TEATRUL PENTRU COPII SI TINERET COLIBRI CRAIOVA Dolj 30
18 TEATRUL ANTON PANN RM VALCEA Valcea 44
19 TEATRUL MUNICIPAL ARIEL Valcea 44
20 TEATRUL DE VEST Caras Severin 32
21 TEATRUL DE ARTA DEVA Hunedoara 13
22 TEATRUL PENTRU COPII SI TINERET MERLIN Timis 50
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   779

 

Alte institutii de spectacol (filarmonici, ansambluri, centre culturalecu activitate de spectacol) cu mai puțin de 50 de posturi

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 ANSAMBLUL DE DANSURI TREI SCAUNE-HAROMSZEK Covasna 46
2 ANSAMBLUL NATIONAL SECUIESC HARGHITA Harghita 31
3 TRUPA DE DANS UDVARHELY NEPTANCMUHELY Harghita 22
4 ORCHESTRA POPULARA RAPSOZII BOTOSANILOR Botosani 42
5 ANSAMBLUL FOLCLORIC TARA VRANCEI Vrancea 40
6 FILARMONICA LYRA-GEORGE CAVADIA BRAILA Braila 14
7 CENTRUL EUROPEAN CULTURAL SI DE TINERET PENTRU UNESCO NICOLAE BALCESCU Bucuresti 26
8 CENTRUL NATIONAL AL DANSULUI BUCURESTI Bucuresti 21
9 Centrul Cultural Si De Arte Lazarea Harghita 9
10 Centrul de Cultura George Apostu Bacau 19
11 CENTRUL PENTRU CULTURA SI ARTE CARMEN SAECULARE Neamt 37

 

12 CENTRUL CULTURAL JEAN BART TULCEA Tulcea 28
13 CENTRUL CULTURAL JUDETEAN ARGES Arges 42
14 CENTRUL CULTURAL AL MUNICIPIULUI PITESTI Arges 18
15 CENTRUL JUDETEAN PENTRU CONSERVAREA SI PROMOVAREA CULTURII TRADITIONALE BRAILA Braila 26
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   421

 

Muzee

Din cele 107 muzee cu personalitate juridica, 48 au sub 50 de posturi :

  • 6 muzee aflate in subordonea MC
  • 30 muzee aflate în subordinea consiliilor județene
  • 12 muzee aflate în subordinea consiilor locale (orașe și municipii)

Muzee din subordinea MC cu mai puțin de 50 de posturi

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 MUZEUL DE ARTA VASILE GRIGORE Bucuresti 5
2 MUZEUL NATIONAL AL HARTILOR SI CARTII VECHI Bucuresti 14
3 MUZEUL NATIONAL BRAN Brasov 34
4 MUZEUL NATIONAL AL CARPATILOR RASARITENI Covasna 22
5 MUZEUL NATIONAL BRATIANU Argeș 13
6 MUZEUL NATIONAL CONSTANTIN BRANCUSI Gorj 3
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   91

 

Muzee cu mai puțin de 50 de posture aflate in subordinea consiliilor judetene

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 MUZEUL CASA MURESENILOR Brasov 18
2 MUZEUL DE ARTA BRASOV Brasov 21
3 MUZEUL DE ETNOGRAFIE BRASOV Brasov 29
4 MUZEUL JUDETEAN DE ISTORIE BRASOV Brasov 50
5 MEMORIAL IPOTESTI-CENTRUL NATIONAL DE STUDII MIHAI EMINESCU Botosani 41
6 MUZEUL JUDETEAN STEFAN CEL MARE VASLUI Vaslui 47
7 MUZEUL DE ARTA CLUJ NAPOCA Cluj 45
8 MUZEUL MEMORIAL OCTAVIAN GOGA Cluj 16
9 COMPLEXUL ASTRONOMIC BAIA MARE Maramures 8
10 MUZEUL DE MINERALOGIE BAIA MARE MARAMURES Maramures 18
11 MUZEUL JUDETEAN DE ARTA CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE Maramures 20
12 MUZEUL JUDETEAN DE ETNOGRAFIE ARTA POPULARA Maramures 26
13 MUZEUL JUDETEAN DE ISTORIE SI ARHEOLOGIE Maramures 39
14 MUZEUL JUDETEAN DE ISTORIE SI ARTA ZALAU Salaj 48
15 MUZEUL DE ARTA CONSTANTA Constanta 26
16 MUZEUL DE ARTA VIZUALA GALATI Galati 25
17 MUZEUL DE ISTORIE PAUL PALTANEA GALATI Galati 39
18 MUZEUL DUNARII DE JOS Calarasi 32
19 MUZEUL JUDETEAN TEOHARI ANTONESCU Giurgiu 34
20 MUZEUL JUDETEAN IALOMITA Ialomita 31
21 MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII Ialomita 33
22 MUZEUL JUDETEAN DE ARTA PRAHOVA ION IONESCU-QUINTUS Prahova 33
23 MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN Teleorman 24
24 MUZEUL DE ARTA CRAIOVA Dolj 45
25 MUZEUL JUDETEAN OLT Olt 44
26 MUZEUL MEMORIAL NICOLAE BALCESCU Valcea 16
27 MUZEUL BANATULUI MONTAN Caras Severin 28
28 MUZEUL JUDETEAN DE ETNOGRAFIE SI AL REGIMENTULUI DE GRANITA Caras Severin 24
29 MUZEUL DE ARTA TIMISOARA Timis 50
30 MUZEUL SATULUI BANATEAN Timis 45
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   922

 

Muzee cu mai puțin de 50 de posture aflate in subordinea consiliilor locale (municipia și orașe)

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 MUZEUL TARII FAGARASULUI VALER LITERAT Brasov 41
2 MUZEUL HAAZ REZSO ODORHEIU SECUIESC Harghita 13
3 MUZEUL ORASENESC TARISZNYAS MARTON Harghita 10
4 MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI Harghita 25
5 MUZEUL DE ARTA ION IRIMESCU Suceava 18
6 MUZEUL MARAMURESAN Maramures 44
7 MUZEUL DE ARTA POPULARA CONSTANTA Constanta 24
8 MUZEUL DE ISTORIE TEODOR CINCU – TECUCI Galati 15
9 MUZEUL CIVILIZATIEI GUMELNITA Calarasi 7
10 MUZEUL MUNICIPAL CAMPULUNG Arges 19
11 MUZEUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGES Arges 8
12 MUZEUL DE ARHEOLOGIE ISTORIE SI ETNOGRAFIE HUNEDOARA Hunedoara 16
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   240

 

 

Biblioteci

Din cele 59 de biblioteci cu personalitate juridica, 22 de biblioteci judetene au mai putin de 50 de posturi, la care se adaugă toate cele 12 biblioteci municipale și orășenești

Biblioteci judetene cu mai putin de 50 de posturi in organigrama

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 BIBLIOTECA JUDETEANA LUCIAN BLAGA ALBA Alba 32
2 BIBLIOTECA JUDETEANA BOD PETER – BOD PETER MEGYEI KONYVTAR Covasna 30
3 BIBLIOTECA JUDETEANA C. STURDZA BACAU Bacau 50
4 BIBLIOTECA JUDETEANA MIHAI EMINESCU BOTOSANI Botosani 38
5 BIBLIOTECA JUDETEANA NICOLAE MILESCU SPATARUL VASLUI Vaslui 42
6 BIBLIOTECA JUDETEANA GEORGE COSBUC Bistrita Nasaud 20
7 BIBLIOTECA JUDETEANA IONITA SCIPIONE BADESCU SALAJ Salaj 33
8 BIBLIOTECA JUDETEANA SATU MARE Satu Mare 42
9 BIBLIOTECA JUDETEANA PANAIT CERNA TULCEA Tulcea 33
10 BIBLIOTECA JUDETEANA KAJONI JANOS Harghita 21
11 BIBLIOTECA JUDETEANA ALEXANDRU ODOBESCU Calarasi 26
12 BIBLIOTECA JUDETEANA ION HELIADE RADULESCU DAMBOVITA Dambovita 30
13 BIBLIOTECA JUDETEANA I.A. BASSARABESCU GIURGIU Giurgiu 27
14 BIBLIOTECA JUDETEANA STEFAN BANULESCU IALOMITA Ialomita 27
15 BIBLIOTECA JUDETEANA MARIN PREDA TELEORMAN Teleorman 18
16 BIBLIOTECA JUDETEANA CHRISTIAN TELL GORJ Gorj 35
17 BIBLIOTECA JUDETEANA I.G. BIBICESCU MEHEDINTI Mehedinti 38
18 BIBLIOTECA JUDETEANA ION MINULESCU Olt 42
19 BIBLIOTECA JUDETEANA A.D. XENOPOL ARAD Arad 46
20 BIBLIOTECA JUDETEANA PAUL IORGOVICI CARAS SEVERIN Caras Severin 18
21 BIBLIOTECA JUDETEANA OVID DENSUSIANU Hunedoara 39
22 BIBLIOTECA JUDETEANA DINICU GOLESCU ARGES Arges 30
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   717

 

Tabel 2. Biblioteci municipale cu mai putin de 50 de posturi in organigrama

Denumire Entitate Publica Judet Nr. Total Posturi
1 BIBLIOTECA MUNICIPALA GHEORGHENI Harghita 9
2 BIBLIOTECA MUNICIPALA PASCANI Iasi 8
3 BIBLIOTECA MUNICIPALA MIHAI RALEA Vaslui 11
4 BIBLIOTECA MUNICIPALA STEFAN PETICA TECUCI Galati 15
5 BIBLIOTECA MUNICIPALA ADJUD Vrancea 11
6 BIBLIOTECA MUNICIPALA GEORGE SBARCEA TOPLITA Harghita 5
7 BIBLIOTECA MUNICIPALA ODORHEIU SECUIESC Harghita 16
8 BIBLIOTECA MUNICIPALA CONSTANTIN TOIU – URZICENI Ialomita 8
9 BIBLIOTECA MUNICIPALA RM-SARAT Buzau 10
10 BIBLIOTECA MUNICIPALA CAMPULUNG MUSCEL Arges 8
11 BIBLIOTECA MUNICIPALA CURTEA DE ARGES Arges 3
12 BIBLIOTECA MUNICIPALA MIHAIL HALICI CARANSEBES Caras Severin 5
TOTAL POSTURI DE SPECIALITATE   109

 

 

Similar, vor fi afectate instituții cu caracter unic precum:

  • 43 DJC – Direcțiile județene de cultură vor fi inițial transferate în subordine locală, apoi prin ”reorganizările” prevăzute, vor fi și ele desființate. Numite impropriu ”servicii descentralizate ale MC”, Direcțiile județene sunt în fapt niște unități deconcentrate cu sarcini exprese de monitorizare și prezervare pentru patrimoniul național și care ar trebui să fie reîntregite pentru a-și putea juca rolul, nu subordonate acelorași entități care decid afectarea obiectivelor de patrimoniu la nivel local.
  • Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală – responsabil cu desfășurarea de studii și cercetări statistice culturale, programe de formare profesională și examene de traducători. Singurul institut care elaborează ”Barometrul de consum cultural la nivel național”, care fundamentează politicile și strategiile domeniului și care gestionează bazele de date pentru toate sectoarele culturale creative.
  • Centrul Național al Cinematografiei – responsabil cu gestiunea patrimoniului cinematografiei naționale, Registrului Cinematografiei și Fondului Cinematografic.
  • Administrația Fondului Cultural Național – principalul finanțator de proiecte ce susțin creaţia contemporană românească și valorizarea patrimoniului.
  • Arhiva Națională de Filme
  • Artexim
  • Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

 

  1. “Începând cu exercițiul bugetar al anului 2024, la elaborarea și aprobarea bugetelor locale, cheltuielile efectuate de autoritățile publice locale aferente capitolului bugetar 67: Cultură, Recreere, Religie și Sport nu pot depăși 7,5% din veniturile proprii realizate în exercițiul bugetar precedent;”

Conform datelor din țară, reducerea sub 7,5% a capitolului bugetar 67, înseamnă concret reducerea bugetului majorității instituțiilor de cultură din țară cu 50%. Doar ponderea salariilor din bugetul unei instituții de cultură e în medie de 80%. Înjumătățirea efectivă a bugetului înseamnă faliment. Subliniem că tipul de instituții vizat de aceste măsuri draconice este în mare măsură de cultură, ceea ce considerăm că este un profund act discriminatoriu și fără precedent în istoria țării noastre.

În condițiile în care Guvernul României nu elimină sau nu modifică articolele prezentate anterior, Rețeaua Națională a Muzeelor din România recomandă muzeelor membre și muzeele neafiliate, dar afectate de aceste măsuri, ca după 16.08.2023 să declanșeze operațiuni de conservare-restaurare a patrimoniului propriu, închizând astfel accesul pentru public până în data de 1.09.2023

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *