Meteorologii au anunțat vreme neobișnuită de 1 Mai și Paște. Ultima prognoză emisă de ANM

Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României.

Ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra din nou valori termice peste cele normale, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), emisă pentru perioada 29 aprilie – 27 mai 2024.

În ultimele două săptămâni din luna mai, temperatura medie a aerului va avea valori uşor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţării.

În intervalul analizat de meteorologi, cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale în aproape toate regiunile ţării.

Astfel, în săptămâna 29 aprilie – 6 mai 2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 6 – 13 mai 2024, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în majoritatea regiunilor, posibil uşor excedentar în zonele montane.

Estimările meteorologice pentru următoarea săptămână din mai, respectiv 13 – 20 mai 2024, arată o temperatura medie a aerului care va avea valori uşor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale
pentru acest interval, în toate regiunile.

În ultima săptămână de prognoză, 20 – 27 mai 2024, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2004-2023.

Potrivit ANM, fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, potrivit ProTV care citeaza Agerpres.

 

Medic nou la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Pe ce secție va activa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *