Vineri, 30 mai 2014, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC
In memoriam RADU PALADI
Dirijor: MATEI POP
Solist: VINICIU MOROIANU, pian
În program:
Adrian Pop: Triptic pentru orchestră
Allegro selvagio (attaca)
Adagio (attaca)
Allegro molto vivo
Radu Paladi: Concertul pentru pian şi orchestră
Allegro giocoso
Lamento: Andante sostenuto
Toccata: Vivo
– Pauză –
J. Brahms: Simfonia a II-a, în re major, op. 73
Allegro non troppo
Adagio non troppo
Allegretto grazioso (Quasi Andantino); Presto ma non assai; Tempo I; Presto
Allegro con spirito
MATEI POP
– dirijor –
După studii de dirijat (cu Petre Sbârcea) şi compoziţie (cu Cornel Ţăranu) la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, a urmat stagii de perfecţionare şi cursuri de măiestrie cu personalităţi de prestigiu ale artei dirijorale, între care Kurt Masur, Gianluigi Gelmetti, Zoltán Pesko, Peter Eötvös. Matei Pop este lector universitar al Academiei de Muzică clujene, dar desfăşoară în paralel şi o susţinută activitate dirijorală, susţinând concerte cu Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iai, Târgu Mureş, Arad, Bacău, Oradea, Satu-Mare, Ploieşti, Botoani, Sibiu, Craiova, Chişinău (Republica Moldova), cu Orchestra de Cameră Radio Bucureşti sau dirijând spectacole pe scena Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Ca dirijor permanent al Ansamblului de muzică contemporană AdHOC a susţinut concerte în cadrul festivalurilor Cluj Modern (2009, 2011, 2013), Festivalul Muzicii Româneşti Iaşi (2011, 2013), Festivalul Internaţional Toamna Muzicală Clujeană (2013), Festivalul Săptămâna Internaională a Muzicii Noi Bucureti (2014).
VINICIU MOROIANU
– pianist –
S-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. Ca pianist este elevul profesorilor Marta Paladi şi Gabriel Amiraş, dar Viniciu Moroianu a studiat pe parcursul mai multor ani şi alte aspecte ale muzicii cu maeştri precum Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premii I la competiţii naţionale şi este laureat al Concursurilor Internaţionale Guilde francaise des artistes solistes, la Paris (1979) şi George Enescu, la Bucuresti (1991). În anul 1981 a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu, iar în anul 1992, cu Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. Creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti a constituit şi obiectul de cercetare al tezei sale de doctorat. A participat la festivalurile internaţionale George Enescu, Dinu Lipatti (Bucureşti), precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Franţa, Italia, Belgia, Germania. A realizat înregistrări pentru radio şi tv. precum şi la Electrecord. Din anul 1990 este profesor la catedra de muzică de cameră şi la cea de pian în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Este membru fondator al Societăţii Române Mozart din Cluj-Napoca.
ADRIAN POP. S-a născut la Cluj, în data de 10 septembrie 1951. Este un compozitor român contemporan, format sub îndrumarea succesivă a maeştrilor Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. Afirmarea sa în context naţional şi internaţional s-a produs la sfârşitul anilor 70, prin câteva lucrări simfonice şi corale ce au dobândit un durabil succes. Creaţiile sale au fost distinse cu numeroase premii: Premiul Uniunii Compozitorilor din România (în mai multe rânduri), Premiul George Enescu al Academiei Române, premii la concursuri internaţionale de compoziţie din Franţa, Italia, Austria, Spania, Africa de Sud. Adrian Pop este actualmente profesor de compoziţie la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Triptic-ul pentru orchestră a fost compus în anul 1998. Iată o succintă prezentare a lucrării realizată de chiar autorul ei: Cele trei mişcări ale lucrării fac parte din proiectul unei muzici de balet, al cărui subiect este plasat în Transilvania sfârşitului de secol XIX. Prima mişcare, Allegro selvagio, este un dans pantomimă: în miez de noapte, doi tâlhari urmăresc caleaşca unei tinere nobile. Caleaşca se răstoarnă şi tânăra femeie încearcă să se refugieze la adăpostul lizierei unei păduri, unde cei doi o hăituiesc printre arbori şi arbuşti şi în final o ucid cu lovituri de cuţit. Mişcarea a doua acompaniază un pas-de-deux al personajelor principale, soţ şi soţie, în intimitatea calmă a căminului lor. O scenă de dragoste se înfiripă în ritmul unei «purtate» ardeleneşti, evoluând de la tandreţe la pasionalitate. Mişcarea finală a ciclului, Allegro molto vivo, dezvăluie vârtejul unui antrenant dans popular un hărţag din ţinutul moţilor.
RADU PALADI (1927-2013). Compozitorul, pianistul şi dirijorul Radu Paladi s-a născut la Storojineţ oraş aflat în partea de nord a Bucovinei (astăzi în Ucraina). A început studiile muzicale la Conservatorul din Cernăuţi, la clasa de pian a profesorului Tarnavschi. După ocuparea părţii de nord a Bucovinei de către fosta U.R.S.S., s-a stabilit cu familia la Bucureşti, unde a continuat sa studieze la Conservatorul Regal de Muzica (devenit apoi Conservatorul Ciprian Porumbescu); aici i-a avut ca maeştri pe Florica Musicescu, la pian, iar la disciplinele teoretice pe George Breazul, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski, Leon Klepper şi alţii. Deşi a fost un pianist de mare forţă, Radu Paladi nu s-a ocupat îndeaproape de activitatea concertistică. La fel au stat lucrurile şi cu activitatea dirijorală pe care a practicat-o mai ales în perioada cât a fost director şi dirijor al Filarmonicii de Stat Botoşani, între anii 1968-1972, perioada în care a iniţiat o activitate esenţială şi astăzi în viaţa Filarmonicii botoşănene, respectiv, Zilele GEORGE ENESCU (ediţia I: 20-30 august 1970). Maestrul Radu Paladi s-a impus în viaţa muzicală a ţării, în primul rând în calitatea sa de compozitor; a compus multă muzică corala dar şi muzică de cameră, muzică de film şi altele. Concertul pentru pian şi orchestră a fost compus între anii 1986-1988, partitura definitivă fiind datată 1989. Lucrarea are o structură tripartită, potrivit modelului consacrat de tradiţia clasico-romantică. Prima parte urmează dramaturgia specifică formei de sonată, propunând un amplu evantai expresiv, de la voioşia primei teme la tensiunea dramatica maximă de pe parcursul dezvoltării. Partea a doua cu o structura, la rândul ei, tot tripartita, instituie un moment de meditaţie din care nu lipsesc însă şi accentele patetice caracterul expresiv general fiind însă cel subliniat prin subtitlul părţii: Lamento. Finalul concertului, construit pe un ostinato ritmic (ce îndreptăţeşte subtitlul de Toccata) readuce expresia muzicală în zona luminoasă, debordantă, a vieţii, a bucuriei de a trăi. O remarcă generală la adresa acestei lucrări poate fi aceea ca autorul foloseşte aici un limbaj muzical direct expresiv, în care palpită sevele viguroase ale folclorului muzical românesc , renunţând la preocuparea de a căuta cu orice preţ a unui limbaj muzical mai sofisticat dar, poate, mai greu accesibil.
În semn de omagiu şi neuitare, astăzi, la un an de la moartea Maestrului, îi dedicăm acest moment al concertului.
