Casa Corpului Didactic Botoşani organizează, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2013, un schimb de experienţă cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Educaţie, Tineret si Sport din cadrul Consiliului Municipal Chişinău, ai unor instituţii de învăţământ din Republica Moldova. Această activitate se înscrie în seria celor derulate în cadrul protocolului de parteneriat încheiat de CCD […]
Etichetă: profesori
Meditaţiile în particular, o metodă de supravieţuire a profesorilor debutanţi
Cadrele didactice, în special cele debutante, supravieţuiesc datorită meditaţiilor pe care le oferă în particular elevilor. O recunosc şi reprezentanţii sindicatelor locale din învăţământ, care susţin că salariul unui debutant în învăţământ se ridică la 700-800 lei, bani care abia dacă le ajung să-şi ducă traiul de azi pe mâine. O oră de meditaţie ajunge […]
Profesorii de la sate, înştiinţaţi de primării că nu mai au bani pentru decontul navetei
Mai multe primării din judeţ au înştiinţat profesorii că nu mai dispun de fonduri pentru decontul navetei. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, a declarat că unii profesori au fost anunţaţi de reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale că nu mai dispun de fonduri până la sfârşitul anului, drept pentru care ei vor trebui să suporte costul […]
Sindicatele din învăţământ cer recunoaşterea ambelor specializări în cazul profesorilor cu colegiu de trei ani
Sindicatele din învăţământ cer Ministerului Educaţiei recunoaşterea ambelor specializări în cazul profesorilor care au absolvit colegii de trei ani (IP3), înainte de 1990. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, susţine că unele universităţi au recunoscut doar o specializare, fapt pentru care se solicită o nouă sesiune de echivalare pentru recunoaşterea şi a celei de-a […]
Şcoli fără cadre didactice în prima zi de şcoală
Zeci de catedre au rămas încă neocupate în învăţământul botoşănean, deşi anul şcolar a început. Luni, atât la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, cât şi la sindicatele din învăţământ mai erau cadre didactice care îşi căutau post. Probleme sunt la şcolile din mediul rural, situate la distanţă de peste 60 km, unde profesorii nu vor să […]
Astăzi: Ultimele posturi din învăţământ, repartizate în şedinţă publică
Cele peste 200 de posturi complete rămase neocupate încă în învăţământul botoşănean vor fi repartizate, vineri, 13 septembrie. Este ultima şedinţă publică de repartizare pe posturi, dat fiind faptul că luni încep cursurile din noul an şcolar. Şedinţa publică va avea loc în aula Colegiului Naţional „A.T.Laurian” . Reprezentanţii IŞJ susţin că că posturile neocupate […]
Pentru ca nu au realizat planul de scolarizare, noua profesori de la licee tehnologice au ramas fara posturi
Un numar de noua cadre didactice care predau la licee vor ramane fara posturi, din cauza ca unitatile nu si-au realizat planul de scolarizare. Mihaela Hunca, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean, a declarat ca au intrat in restrangeri totale de activitate profesori de la licee tehnologice care predau fizica, matematica si specialitati tehnologice. Posturile […]
Vezi graficul de desfăşurare a şedinţei publice de repartizare a profesorilor din 14 august
Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut public graficul de desfăşurare a şedinţei publice din 14 august privind repartizarea pe posturi a cadrelor didactice. Acţiunea are loc la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, aceasta fiind a doua etapă de repartizare a profesorilor. Potrivit IŞJ, vor fi repartizaţi candidaţii care au obţinut minim cinci la titularizare, posturile vacante fiind pe […]
Aspiranţi la un post în învăţământ cu nota 1
Şase aspiranţi la un post în învăţământ au dat foaia goală la examenul de titularizare. Cel puţin asta ar fi concluzia după notele obţinute. Ei nu au reuşit să primească decât nota 1. Examenul a pus probleme unor aspiranţi la potul de educator-învăţător, trei dintre aceştia primind note între 1 şi 1,8. O notă de […]
Profesorii intră din nou în febra examenelor
Profesorii botoşăneni vor intra din nou în febra examenelor. Pe 30 iulie, aceştia vor susţine examenul de titularizare. Pentru acest an au fost scoase la concurs peste 600 de posturi, iar la concurs sunt înscrişi în jur de 750 de candidaţi. Examenul de titularizare va fi supravegheat video şi se va desfăşura la Colegiul Naţional […]
Sute de dascăli botoșăneni râvnesc la funcții de conducere
Cursul „Managementul instituțiilor educaționale” oferit cadrelor didactice de Casa Corpului Didactic Botoșani este extrem de solicitat la această oră. Circa 300 de cereri așteaptă noi sesiuni de formare potrivit oficialilor Casei Corpului Didactic Botoșani. La ultimul curs început în luna mai a acestui an și care se va finaliza pe data de 19 iulie cu […]
Liderul LSI despre profesorii care fac parte din comisiile de examen: Ii dai 1,5 lei si il tragi la raspundere daca greseste
Reprezentantii sindicatelor locale din invatamant considera ca profesorii care fac parte din comisiile de examen ar trebui mai bine platiti. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamant, a declarat ca responsabilitatea profesorilor este mare, comparativ cu cat sunt platiti pentru aceste servicii. El a mai spus ca pina la aceasta data nu a fost emis […]
Vezi ce punctaj au obţinut profesorii care au cerut gradaţii de merit!
Inspectoratul Scolar Judetean a publicat lista cu rezultatele obtinute de profesorii care au solicitat anul acesta gradatie de merit. Lista cu cele 411 cadre didactice a fost publicata pe site-ul ISJ. Anul acesta sunt cadre didactice cu peste 95 de puncte obtinute, dar sunt care au primit si 30 de puncte sau ale caror dosare au […]
Cadre didactice în restrângere, în situaţia de a nu-şi găsi posturi
Câteva dintre cadrele didactice aflate pe lista restrângerilor de activitate ar putea să nu-şi găsească posturi pe specialităţile pe care le au. Este vorba de dascălii cu specialitatea mecanică, unde nu sunt posturi, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ. Acesta spune că trei cadre didactice s-ar afla în această situaţie. „O situaţie […]
Vezi ce probleme au ridicat profesorii botoşăneni fostului ministru al Educaţiei
Zeci de profesori botoşăneni au participat, vineri, la dezbaterea cu fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Cadrele didactice au spus că îşi doresc o legislaţie mai puţin stufoasă, acuzând totodată că nu mai primesc acel spor de premiere de 2%. Ei spun că doar gradaţia de merit nu este suficientă pentru a motiva activitatea unui […]
Cristian Cucoreanu cere o mai bună colaborare a profesorilor cu Poliţia
Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean a cerut, vineri, într-o întâlnire cu directorii de şcoli din judeţ, o mai bună colaborare cu cadrele didactice. Cristian Cucoreanu şi-a exprimat dezamăgirea că mulţi profesori solicită de la Poliţie adeverinţe de colaborare necesare obţinerii gradaţiei de merit, însă în realitate această colaborare nu există. „Am un exemplu […]
Ministerul Educaţiei a stabilit: Profesorii care s-au titularizat în 2012 pot folosi notele la ocuparea unui post
Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că toţi candidaţii care au obţinut nota 7 sau peste 7 la concursul de ocupare a posturilor din învăţământul preuniversitar, din august 2012, şi care au ocupat, în baza acestor note, un post pe perioadă determinată în anul şcolar 2012-2013, se vor putea titulariza. Cu alte cuvinte, aceştia vor putea încheia […]
Cadre didactice pe punctul de a-şi pierde catedra din cauza restrângerilor de activitate
Restrângerile de activitate nu vor ocoli şcolile din judeţ nici în acest an. Potrivit reprezentanţilor Ligii Sindicatelor din Învăţământ, mai multe cadre didactice din mai multe şcoli din judeţ îşi vor pierde catedra şi asta ca urmare a scăderii populaţiei şcolare. Cei mai afectaţi vor fi profesorii de fizică, chimie, biologie, istorie şi geografie. „Sunt […]
SIP acuză: Profesorii care s-au titularizat în 2012 nu pot folosi nota pentru a ocupa un post viabil în învăţământ
Profesorii care s-au titularizat în 2012 nu vor putea să ocupe un post în învăţământ pe baza notei obţinute la concursul de anul trecut. Şi asta pentru că Metodologia privind mişcarea personalului didactic dă posibilitate doar celor care au dat examen de titularizare între 2008 şi 2011 de a se titulariza acolo unde există catedre viabile, cu acordul consiliilor de […]













































