Premiul naţional „Eminescu, ziaristul”, conferit unei scriitoare din Botoșani

lucia olaru nenati

Botoşăneanca Lucia Olaru Nenati  este printre cei trei laureaţi ai premiului naţional „Eminescu, ziaristul”, oferit de  Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Decernarea a avut loc marţi, 28 iunie, în sala de expoziţii “Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului. În cadrul Galei au fost premiate personalităţile ce s-au distins prin preocupările dedicate  poetului şi ziaristului Mihai […]

Botoșăneni prezenți la Congresul Mondial al Eminescologilor de la Chişinău

S-a încheiat de curând cea de-a III-a ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor de la Chişinău, manifestare organizată sub egida unor instituţii de înalt prestigiu precum Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie, Institutul Cultural Român, Centrul Academic Internaţional Eminescu dar şi cu participarea unor personalităţi abilitate să reprezinte colaborarea Academiei Române, precum acad. […]

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati, premiată de lumea literară de la Suceava

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati a participat şi în acest an la Festivalul – Concurs de Literatură „Rezonanţe udeştene”, ajuns la ediţia a XIX-a,  organizat de Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu alte instiuţii culturale, sub egida Consiliului Judeţean Suceava. La această manifestare, care are în centrul său, în primul rând, evocarea […]

Personalităţi culturale alături de scriitoarea Lucia Olaru Nenati la ceremonia de acordare a titlului de cetăţean de onoane

La ceremonia de acordare a titlului de cetăţean de onoare scriitoarei Lucia Olaru Nenati au participat numeroşi botoşăneni reprezentând diferite categoriile sociale şi profesionale: reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, oameni politici, parlamentari, consilieri locali, scriitori, oameni de cultură, istorici, actori, editori, preoţi, profesori, medici, jurişti, ingineri, economişti, jurnalişti, iubitori şi cititori de literatură şi […]

Scriitoare din Botoșani, distinsă cu titlul de cetățean de onoare al orașului

Scriitoarea botoșăneană, Lucia Olaru Nenati, a fost distinsă, joi, cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Distincția i-a fost acordată autoarei, dar și fostului director al Memorialului de la Ipotești și al Teatrelor Mihai Eminescu, respectiv Vasilache, în cadrul unei ceremonii la care au participat directori de instituții, parlamentari, oameni de cultură ai […]

Lucia Olaru Nenati într-o antologie internaţională de proză românească

La puţin timp după apariţia scriitoarei botoşănene Lucia Olaru Nenati în Antologia internaţională de poezie intitulată SIMBIOZE LIRICE, alături de autori din Franţa, Italia, Elveţia, S.U.A, Canada, Australia, Republica Moldova şi România, la aceeaşi editură  ANAMAROL, a apărut recent un alt volum, intitulat SCRIPTA MANENT ce iniţiază o vastă antologie internaţională de proză, realizată tot […]

Municipiul Botoşani are încă un cetăţean de onoare. Vezi cine!

Municipiul Botosani va avea încă un cetăţean de onoare, al 86-lea la numar, la propunerea primarului Ovidiu Portariuc. Consilierii locali au votat în unanimitate acordarea titlulului de Cetăţean de onoare al municipiului Botosani scriitoarei Lucia Olaru Nenati. Distincţia a fost acordată ca urmare a meritelor deosebite avute în cariera sa, Lucia Olaru Nenati fiind actualmente pensionar. […]

Un nou premiu literar pentru scriitoarea botoșăneană Lucia Olaru Nenati

In cadrul Festivalului literar „Mihai Eminescu”, desfăşurat pe 13-14 ianuarie 2014, la Suceava,  Lucia Olaru Nenati a primit din  partea preşedintei, Carmen Veronica Steiciuc,  Premiul  Societăţii  Scriitorilor Bucovineni, acordat de această societate pentru cele mai valoroase cărţi apărute în anul 2012. Astfel,  printre cărţile premiate de juriul condus de universitarul Mircea A. Diaconu, pentru diferite […]

O nouă ediţie a unei cărţi importante în literatura română realizată de Lucia Olaru Nenati

Recent,  la Bacău, s-a desfăşurat Toamna bacoviană, o manifestare literară de ordin naţional dedicată poetului ce reprezintă din punct de vedere literar acest oraş. Printre numeroşii scriitori din ţară care au participat la acţiunile cuprinse în program (recital poetic pe esplanada din centrul oraşului, întâlniri cu elevii din licee, lansări de cărţi în grădina casei […]

Eveniment cultural deosebit la Suceava onorat şi de un scriitor botoşănean

Scriitoarea botoşăneancă, Lucia Olaru Nenati, a fost prezentă alături de alţi mari scriitori şi oameni de cultură din ţară în cadrul unui eveniment deosebit găzduit de Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbierea”. In Sala de Artă “Elena Greculesei” a Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbierea” din Suceava a avut loc recent manifestarea “Verba Volant, Scripta Manent” organizată sub egida Consiliului Judeţean […]

Lucia Olaru Nenati decorată de preşedintele Republicii Moldova

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati a răspuns invitaţiei de a participa din nou la Congresul Mondial al Eminescologilor organizat la Chişinau de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie, Institutul Cultural Român, Centrul Academic Internaţional Eminescu la care au fost invitate cu precădere personalităţi din Republica Moldova şi România, dar şi din diferite alte […]

Botoşaniul reprezentat la Congresul Internaţional de Dacologie de la Buzău

Scriitoarea din Botoșani, Lucia Olaru Nenati a reprezentat județul Botoșani la un congres internațional de Dacologie. Aceasta a prezentat în fața a zeci de personalități culturale din țară și din străinătate o temă care a cuprins considerații despre scriitori români preocupați de acest subiect. Bineînțeles un a lipsit Mihai Eminescu fiind cunoscută pasiunea și dragostea […]

Botoșăneanca premiată peste hotare pentru cercetare, distinsă și la Botoșani

O botoșăneancă a fost distinsă cu premiul internațional de excelență pentru anul 2013 de către TESOL International Association (Asociația Internațională pentru presarea englezei la vorbitorii de alte limbi), organism care numără 13.000 de membri din 150 de țări. Este vorba despre Andreea Cervatiuc Olaru, cercetător și cadru didactic la Universitatea din Calgary, Canada și fiica […]

O tânără din Botoşani, laureată a unui premiu internaţional pentru excelenţă în cercetare

cervatiuc andreea

Dr. Andreea Cervatiuc este câştigătoarea Premiului internaţional de excelenţă în cercetare, (TESOL Award for Distinguished Research) pentru anul 2013. Premiul a fost acordat de TESOL International Association, (Asociaţia Internaţională pentru predarea englezei la vorbitori de alte limbi), organism care, având în vedere importanţa limbii engleze în lumea de azi, numără peste 13.000 membri din 150 […]