Ţurcanu către Portariuc: Îi cer public să se trezească la realitate că este Săptămâna mare şi să nu mai mintă

Declaraţiile făcute de primarul Ovidiu Portariuc privind implicarea municipalităţii în organizarea Târgului Agro-Zoo şi premierea celor mai frumoase costume populare l-a iritat la culme pe preşedintele Consiliului Judeţean. Florin Ţurcanu a spus că evenimentul este organizat de Centrul Judeţean de Promovarea a Culturii şi nu de Primăria Botoşani şi că această instituţie se va ocupa […]

Florin Ţurcanu susţine că s-au făcut presiuni din partea PSD asupra directorului ACR pentru a nu permite organizarea Târgului Agro Zoo

Preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni televizate că asupra directorului ACR s-au făcut presiuni politice pentru a nu permite organizarea Târgului Agroo Zoo la ACR. El susţine că directorul nu a cedat unor astfel de presiuni, ba mai mult, a oferit spaţiu pentru organizarea acestor manifestări pentru o sumă […]

Florin Ţurcanu despre firmele care au sponsorizat partidul, apoi au încheiat contracte uriaşe cu statul: Doar nu era să se ducă în cartierul Parcul Tineretului ca să ceară o sponsorizare

Preşedintele Consiliului Judeţean neagă că ar fi vreo legătură între faptul că firmele care au sponsorizat PNL au  contracte uriaşe cu statul. Este vorba despre firmele Conrec şi Victor Construct care au donat atât la PSD, cât şi la PNL. „Vreau să vă spun că Victor Construct, până la ora actuală, n-a avut nici un […]

Preşedintele PNL Botoşani: Relu Târzioru nu a renunţat la nicio funcţie în partid

relu tarzioru, primar de saveni

Relu Târzioru nu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL, deşi şi-a anunţat public intenţia. Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că nu există nicio cerere privind demisia lui Târzioru de pe funcţia de vicepreşedinte al filialei judeţene. De altfel, Ţurcanu s-a întâlnit în urmă cu câteva zile cu Târzioru […]

Drum strategic de 185 milioane euro în judeţul Botoşani. Vezi ce localităţi va străbate!

Mai multe sectoare de drum judeţean vor fi asfaltate printr-un proiect de 185 milioane euro, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. El spune că fondurile vor fi alocate prin Programul Operaţional Regional pentru drumul strategic judeţean care începe de la Rădăuţi-Prut şi până la ieşirea spre Iaşi. Judeţul Botoşani va veni cu o […]

Liderul PNL, Crin Antonescu, vine la Botoşani

crin antonescu- florin turcanu PNL

Liderul PNL, Crin Antonescu, va ajunge, pe 4 mai, la Botoşani, la invitaţia organizaţiei judeţene a PNL. Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, a declarat că Antonescu va fi prezent la manifestările de la Târgul Agro-Zoo, însă, liderul liberalilor va participa şi la o acţiune politică organizată în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, unde va […]

Florin Ţurcanu către Portariuc: Am cerut aviz pentru parada costumelor populare. Nu putem confunda oamenii cu animalele

turcanu florin- cj botosani

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, s-a arătat indignat de declaraţia primarului Ovidiu Portariuc privind organizarea Târgului Agro-Zoo. El a spus că avizul a fost cerut de organizatori pentru o parada de port popular şi nicidecum pentru pentru o parada de animale. Ţurcanu este convins că primarul municipiului Botoşani nu a fost informat aşa cum trebuie […]

Portariuc: Este pentru prima si ultima data cand dam un aviz pentru Targul Agro-Zoo. Nu ne putem permite sa defilam cu turme de animale pe strazile orasului

Primarul Ovidiu Portariuc il avertizeaza pe Florin Turcanu ca este ultima data cand municipalitatea mai elibereaza autorizatie pentru organizarea Targului Agro-Zoo in municipiu. El spune ca o astfel de actiune nu se preteaza a fi organizata in oras, ci in mediul rural, insa, va sprijini manifestarea. Targul Agro-Zoo va fi organizat pe 3 si 4 […]

Liberalii amână tombola de Paşte. Vezi de ce!

Conducerea organizaţiei judeţene a PNL a decis amânarea tombolei ce se dorea a fi organizată cu orcazia sărbătorilor Pascale. Florin Ţurcanu, preşedintele PNL, a spus că tombola a fost amânată după alegerile europarlamentare. Liberalii şi-au motivat decizia prin faptul că vor să evite o încălcare a prevederilor legale privind organizarea tombolelor, de către partidele politice, […]

Florin Ţurcanu: Vor mai fi excluderi din PNL. Nu poţi să fii şi liberal şi cu PSD

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Florin Ţurcanu, a comentat ultimile măsuri luate în interiorul partidului. Florin Ţurcanu a menţionat că mai sunt necesare câteva excluderi din partid, fără a face nominalizări, pentru linişterea apelor. Declaraţiile liderului botoşănean vin în contextul în care, fostul ministru Radu Stroe, a fost exclus marţi din PNL. ” Din punctul meu […]

Naşii lui Ţurcanu, descalificaţi. O altă firmă face drumul spre Dracşani

drum

Naşii de cununie ai preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, au fost descalificaţi de la licitaţia pentru modernizarea drumului judeţean Copălău- Cerbu- Dracşani, deşi iniţial au fost daţi câştigători. Comisia de licitaţie a fost nevoită să declare un nou câştigător, după ce Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis contestaţiile depuse de firmele Transporturi Auto şi […]

Ţurcanu: Noi nu ne ocupăm de schimbatul directorilor

florin turcanu la birou in CJ Botosani

Directorii numiţi de PSD la instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean pot răsufla uşuraţi. Nu vor fi înlocuiţi din funcţii în viitorul apropiat de liberali. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a declarat că nu îl preocupă schimbarea directorilor. „Nu am nimic în atenţie. Voi respecta legislaţia şi am un corp de control, Direcţia de audit. Când […]

Ultimatum dat vicepreşedintelui PNL, Ionică Nechifor: Trebuie să decidă într-o săptămână dacă mai rămâne în partid

Vicepreşedintele PNL Botoşani, Ionică Nechifor, va trebui să decidă într-o săptămână dacă mai rămâne în PNL. În cazul în care nu o va face, Biroul Politic Judetean al PNL va decide dacă acesta mai rămâne sau nu în partid. Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, susţine că există suficiente argumente pentru ca Nechifor să fie exclus din […]

Preşedintele Consiliului Judeţean, în război cu Ministerul Dezvoltării de la repartizarea a 22 milioane lei

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice atentioneaza Consiliul Judetean Botosani ca nu a consultat primarii din teritoriu cu privire la repartizarea celor 22 milioane lei date judetului in luna februarie pentru finalizarea unor investitii si anunta ca repartizarea banilor catre comune va fi facuta de minister. Intr-o adresa trimisa la Consiliul Judetean de MRAP se […]

Ţurcanu despre plângerea Doinei Federovici: Ceea ce am afirmat, am afirmat în limita bunului simţ

Doina Federovici

Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat, miercuri, că se va apăra în faţa Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma reclamaţiei făcute de senatorul PSD, Doina Federovici. El a declarat că în loc ca în „laboratorul PSD” să se discute despre proiectele privind dezvoltarea judeţului şi angajamentele făcute către cetăţeni, se pune la cale […]