Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a trecut, vineri, de votul Parlamentului. S-au înregistrat, oficial, 256 de voturi în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotriva propunerii au fost 114 voturi, iar două voturi a fost declarate nule. Uniunea Social Liberală va propune referendum pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu pe data de […]
Categorie: Politic
Costel Şoptică, numit director coordonator al PNL Botoşani
Omul de afaceri Costel Şoptică a fost numit director coordonator al organizaţiei judeţene a PNL. Acesta s-a ocupat, într-o primă etapă, de coordonarea Colegiului Darabani, iar de săptămâna aceasta a fost numit director coordonator al PNL Botoşani. Acesta se va ocupa de problemele organizatorice din partid. „Domnul Şoptică a lucrat cu mine în campania electorală şi […]
Vezi primarii care au bătut palma cu Florin Ţurcanu
Liderii Partidului Naţional Liberal Botoşani au bătut palma cu mai mulţi primari de opoziţie, care au candidat pe listele Mişcării pentru Botoşani. Surse din PNL susţin că negocierile au fost finalizate deja în cazul a nouă aleşi locali, care vor susţine PNL la alegerile din toamnă. Pe lista primarilor care au trecut de la PDL sau […]
Ţurcanu: 23 din cei 28 de primari ai Mişcării pentru Botoşani vor trece la PNL
Liderul PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, a făcut, marţi, o declaraţie şoc. El a spus că a discutat şi a ajuns la înţelegere cu 23 din cei 28 de primari ai Mişcării pentru Botoşani pentru a trece la PNL. Ţurcanu spune că aceştia vor specula faptul că au candidat pe listele Mişcării pentru Botoşani, iar această alianţă politică […]
USL are 60 de viceprimari în judeţ. Vezi lista viceprimarilor
77 din cele 78 de consilii locale din judeţul Botoşani au fost constituite. Conform datelor centralizate la nivelul prefecturii, 76 de primari aleşi în urma votului de pe 10 iunie 2012 au depus jurământul de credinţă faţă de unităţile administrativ-teritoriale pe care le vor conduce în următorii 4 ani. Doi edili şefi nu au putut […]
Consiliul Local din Roma, la un pas de dizolvare. Află motivul!
Consiliul Local al comunei Roma este la un pas de dizolvare, din cauza nefuncţionării USL. Primele două tentative de constituire a acestuia au eşuat, iar un nou eşec va conduce la pierderea mandatelor consilierilor aleşi pe 10 iunie. Consiliul Local a fost convocat luni pentru a doua oară, însă consilierii liberali au refuzat să se […]
Exclusiv! PSD şi PNL au împărţit colegiile de parlamentari
Social-democraţii şi liberalii din Botoşani au împărţit colegiile de parlamentari în vederea alegerilor din toamna acestui an. Pentru că vor candida tot sub sigla Uniunii Social Liberale, liderii PNL şi PSD au împărţit „frăţeşte” colegiile de deputaţi şi senatori. Surse din USL susţin că PSD-ului îi va reveni Colegiul 1 Flămânzi, Colegiul 2 Dorohoi şi Colegiul 6 […]
48 de membri PDL din Botoşani participă la Congresul extraordinar al partidului
Un autocar cu 48 de membri ai PDL au plecat spre Bucureşti pentru a partidipa, sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, care va desemna noua conducere. Preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, susţine că echipa de la Botoşani va susţine moţiunea lui vasile Blaga, care este, de altfel, şi singurul candidat, pentru preşedinţia partidului. Pe de […]
Flutur despre Ţâbuleac: Pentru noi, el va rămâne în panoplia personalităţilor PDL
Liderul PDL, Cătălin Flutur, s-a arătat surprins de decizia de demisie din PDL a fostului şef al CJ, Mihai Ţâbuleac. Flutur a făcut, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, declaraţii măgulitoare la adresa lui Ţâbuleac, semn că nu îşi doreşte ca acesta să părăsească PDL. „Domnul Mihai Ţâbuleac este o persoană care a făcut […]
Senatorii, mai bogaţi decât deputaţii. Vezi averea fiecărui parlamentar de Botoşani!
Parlamentarii din camera superioră- Senat- sunt mai bogaţi decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Potrivit declaraţiilor de avere actualizate la începutul lunii iunie, cel mai bogat parlamentar botoşănean este senatorul Gheorghe Marcu, urmat de senatorul Liviu Câmpanu şi de senatorul Dan Humelnicu. Senatorul Gheorghe Marcu (PSD) deţine o casă de 250 de metri părtaţi în […]
Jurnalul naţional: Deputatul Stelică şi clanul Fănicilor – mafia femeilor contrabandiste din nordul Moldovei
Mafia contrabandei cu tutun şi-a tras deputat la Botoşani şi, vreme de un mandat bătut pe muche, Iacob Strugaru Stelică, ales uninominal, deci pe merit personal, s-a indeplinit de sarcini in mod exemplar. A tras sforile ce erau de tras, a uns, ras, tuns şI frezat pană s-au instalat şI coagulat in vămile din nord, […]
Neculai Rebenciuc: Gradul de locotenent- colonel nu îmi aduce niciun fel de avantaj
Deputatul democrat-liberal Neculai Rebenciuc, al cărui nume apare pe lista coloneilor făcuţi peste noapte prin ordin al fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, susţine că avansarea sa la gradul de locotenent- colonel nu îi aduce niciun fel de avantaj. El susţine că avansarea sa de la gradul de soldat la cel de locotenent colonel a […]
După ce a primit interdicţie la primărie, Gireadă vrea să fie parlamentar
Fostul primar al comunei Mihai Eminescu, care a fost condamnat penal la doi ani de închisoare cu suspendare, vrea să candideze pentru o funcţie de parlamentar. Verginel Gireadă a cerut PNL să îl nominalizeze drept candidat al partidului pentru fotoliul de deputat în Colegiul 3 Săveni. „O să ies indiferent ce zice lumea. O să […]
Deputatul Rebenciuc, făcut „colonel” în 2010
Deputatul de Botoşani Neculai Rebenciuc este implicat în scandalul privind avansările în grad pe criterii politice. Parlamentarul PDL apare pe lista ofiţerilor numiţi la „strict secret” de fostul Ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Rebenciuc a fost avansat la gradul de locotenent colonel, deşi, potrivit livretului său militar, la finalizarea armatei a fost doar soldat. Pe listă […]
PSD face curăţenie în partid, după alegerile locale
Social-democraţii din Botoşani au decis să facă reorganizări în partid, în urma unei analize privind rezultatele alegerilor locale din 10 iunie. Astfel, Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene s-a reunit sâmbătă şi a decis dizolvarea conducerilor a nu mai puţin de 28 de filiale comunale, în care rezultatele au fost nesatisfăcătoare. În principal, este vorba despre […]
Gheorghe Marcu, liderul PSD Botoşani: Adrian Năstase merita un tratament deosebit
În calitate de preşedinte al Departamentului pentru mediul de afaceri, piaţa de capital şi IMM din cadrul PSD, departament ce lucreaza sub îndrumarea lui Adrian Năstase, sunt alături de domnia sa în aceste momente dificile, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei de Gheorghe Marcu, liderul PSD Botosani. Omeneşte, regret perioada critică prin care […]
USL va avea viceprimari în 63 de localităţi
Uniunea Social Liberală va avea viceprimari în 63 de localităţi urbane sau rurale din Botoşani, a anunţat, vineri, deputatul Andrei Dolineaschi. El spune că PNL şi PSD au negociat funcţiile de primar în 40 de comune şi oraşe unde există majoritatea USL, iar în alte 23 va fi nevoie de susţinerea PP-DD sau PRM pentru […]
PNL a rămas fără deputatul Ţurcanu
Liderul din Botoşani al PNL, Florin Ţurcanu, a demisionat, luni, din funcţia de deputat. El a înaintat conducerii Camerei Deputaţilor demisia, ca urmare a alegerii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ţurcanu a fost primul din cei 19 parlamentari care au câştigat alegerile locale şi care au şi-au depus demisia. Plenul Camerei Deputaţilor […]
Victor Ponta, invitat la învestirea lui Portariuc
Premierul Victor Ponta a fost invitat să participe la ceremonia de învestire în funcţie a noului primar de Botoşani, Ovidiu Portariuc. Ponta, care este şi preşedintele PSD, a avut, săptămâna trecută, o întrevedere faţă în faţă cu Portariuc, iar acesta din urmă i-a lansat invitaţia de a participa la învestitură. Cel mai probabil, Portariuc va […]
Dolineaschi: Îmi doresc ca USL Botoşani să dureze mai mult decât protocolul la nivel naţional
Deputatul PSD Andrei Dolineaschi îşi doreşte ca Uniunea Social Liberală la Botoşani să dureze mai mult decât protocolul la nivel naţional, care este până în anul 2020. Dolineaschi speră ca această uniune să nu dezamăgească. „Noi am mai avut cu liberalii şi multe lucruri bune în comun, am mai avut şi mici frecuşuri„, a spus Dolineaschi. Acesta […]











































