Săptămâna educaţiei globale, marcată la Şcoala Zlătunoaia

Saptamana educatiei globale la Zlatunoaia„Săptămâna educaţiei globale” – un concept, nu foarte vechi, în învăţământul românesc dar, care dobândeşte, din ce în ce mai multă substanţă, în modul de abordare şi, mai ales de implicare, în aproape toate unităţile şcolare.

Albert Einstein, una dintre cele mai strălucite minţi ale omenirii spunea că „Educaţia este ceea ce rămâne  după ce ai uitat tot ceea ce ai învăţat în şcoală”. Aşadar, cel mai renumit savant al lumii, cel care a revoluţionat legile fizicii universale, punea la loc de cinste rolul EDUCAŢIEI în viaţa oricărui individ, în orice colţ al lumii s-ar afla el.

Saptamana educatiei globale la Zlatunoaia Cuvântul „educaţie” nu este sinonim absolut cu cuvântul „şcoală” pentru că ea – în speţă, educaţia – nu se „oferă” şi nu „se obţine” doar în şcoală.

Uneori, viaţa însăşi devine o imensă şcoală ce oferă lecţii cu profunde semnificaţii, oricui şi oriunde în lume.

Aşadar o „săptămână a educaţiei globale” devine nu doar legitimă ci şi benefică în acelaşi timp, cu consecinţe pe termen lung (ceea ce sădim azi în mintea şi sufletul copiilor, va da roade peste ani).

În acest context, în care educaţia devine, pentru puţin timp, cuvântul de ordine pe agenda mondială, şi şcoala noastră a deschis „o fereastră spre lumea de mâine” prin derularea proiectului educaţional „Atitudinea schimbă viitorul” grefat pe tema săptămânii globale „Atitudine pentru lumea noastră”.

Proiectul, iniţiat şi coordonat de prof. Viziteu Daniela care, prin energia şi implicarea investite a „molipsit” o mare parte a elevilor şi a personalului didactic, a fost bine structurat, acoperind o gamă largă de activităţi cu impact deosebit asupra tuturor beneficiarilor.

Iată tematica proiectului:

–         Strada ecologică;

–         Legume sănătoase şi haioase;

–         Mari invenţii care au schimbat lumea;

–         Frumuseţea gestului mărunt;

–         Drepturile copilului;

–         Toleranţa;

–         Dor de părinţi;

–         Efectele consumului de alcool şi droguri;

–         Diversitate culturală, etnică şi individuală.

Dacă în această săptămână, o mână de elevi au înţeles că natura trebuie protejată şi respectată, alţi copii, ori părinţi sau cadre didactice au aprofundat sensurile cuvântului „toleranţă”, dacă alţi câţiva copii au dobândit principiile unei alimentaţii sănătoase sau unii dintre elevii noştri au simţit fiori de teamă faţă de efectele devastatoare ale consumului de droguri, dacă …. – dacă toate acestea ar putea să poarte un nume, s-ar numi „ATITUDINE”.

2 thoughts on “Săptămâna educaţiei globale, marcată la Şcoala Zlătunoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *