Se schimbă legea privind ITP. Cine va trebui să facă inspecția la șase luni

Registrul Auto Roman - BotosaniCamera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.

Prim modificările aduse, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h.

De asemenea, este stabilită efectuarea la şase luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere.

De asemenea, proiectul clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Legea merge la promulgare, potrivit ProTV care citeaza News.ro

Tumoră de 45 de kilograme, extirpată din abdomenul unei femei din Botoşani. Medic: Este cea mai mare tumoră extirpată din istoria Botoşaniului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *