FOTO După atacul biologic asupra structurii de lemn, a dat prima zăpadă peste casa George Enescu din Mihăileni. „Donează pentru reparații ca să câștigăm timp!”

Prima zăpadă de anul acesta a venit peste şantierul redeschis la Casa George Enescu din Mihăileni. Potrivit celor de la Pro Patrimonio, în urma atacului biologic pe care structura de lemn a casei l-a suferit (infestarea cu ciuperca Merulius lacryman) şantierul de salvare a casei progresează contra cronomentru pentru a nu intra în iarna grea.

„Se lucrează cu materiale locale, dar cu îndepărtarea riguroasă a tuturor elementelor contaminate. Zidul cel nou din cărămizi de pământ nu este gata, dar sperăm să închidem cât mai repede. Donează pentru reparaţii ca să câştigăm timp pentru Casa Enescu!”, este apelul Pro Patrimonio.

Proiectul de intervenție de urgență privind salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani, a pornit în 2013 din inițiativa pianistei Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale George Enescu din Viena. Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România, filiala București, și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european. Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată ca monument istoric (cod LMI BT-IV-m-B-21063).

Compozitor român, violonist, pianist, dirijor și pedagog, George Enescu (1881-1955) este unul dintre cei mai proeminenți muzicieni de la sfârșitul secolului XIX și din prima jumatate a secolului XX. Casa Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani este locul unde compozitorul și-a petrecut multe din vacanțe, muncind și compunând părți din capodoperele sale. A fost ultima sa locuință înainte de a părăsi țara în toamna anului 1946. Casa i-a aparținut mamei sale și a fost construită de părinții acesteia, probabil în perioada 1775-1830.

Clădirea din chirpici nu are doar valoare memorială, ea este și o expresie a arhitecturii vernaculare a primei jumătăți a secolului al XIX-lea. Începând din 2014, Pro Patrimonio a coordonat procesul de conservare și intervenție de urgență privind salvarea Casa Enescu de la prăbușire, implicând voluntari din toată țara, comunitatea și administrația central și locală (Primăria comunei Mihăileni, Primăria din Hilișeu, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, Consiliul Județean Botoșani). În 2016 s-au finalizat lucrările pentru reparația umpluturii de paiantă din pereții casei.

Reabilitarea Casei Enescu se va face prin crearea Academia de Muzică și Studiul Sunetului George Enescu din Mihăileni, ce-și propune să funcționeze ca un centru de excelență în studiul muzicii clasice, care va promova și susține arhitectura, tehnicile tradiționale de construire, artele vizuale. Academia va implica copiii din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural aproape de casele lor. De asemenea, va aduce împreună atât componenta memorială, cât și cea de educație muzicală. Va putea să găzduiască rezidențe artistice, profesori, în timp ce spații adiacente aflate în vecinătatea casei memoriale vor găzdui tineri studenți virtuoși.

Momentul definitoriu, care a pornit efectiv desfăşurarea procesului îndelungat de salvare a casei, a fost exemplul doctorului Ștefan Botez din Constanța, unul dintre urmașii lui George Enescu. El este cel care a donat Fundației Pro Patrimonio, în 2016, o treime din casă, realizând astfel temelia acestui proiect. Continuarea procesului de salvare s-a făcut prin intervenţia de urgenţă realizată de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Filiala sa din Nord-Est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *