Un tânăr din Botoșani, actor profesionist, dar extrem de discret în spațiul cultural, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre debutul carierei sale. Florin Aioane are calitățile unui actor care poate aduce și duce multe proiecte despre care să se tot vorbească. S-a antrenat pentru asta din anii liceului, la Botoșani, unde a intrat într-o trupă de teatru, a întâlnit oamenii potriviți care să-i cizeleze talentul nativ și a ajuns să se afirme în cadrul festivalului Ideo Ideis, unde anul trecut a participat din nou, de data aceasta în calitate de actor profesionist.
El a participa recent la Iași, la Serile Filmului Românesc, unde a avut loc a doua avanpremieră, după TIFF, pentru filmul „S.B.C.R.D.F.”, regizat de Iura Luncașu. Cu ochi de un albastru pătrunzător, transmite o energie aparte. Florin Aioane intră oficial în lumea cinematografiei ca tânărul îndrăgostit Mihail din „S.B.C.R.D.F.”. Nominalizat de UNITER pentru debut cu rolul Euphemos din spectacolul „Medea’s Boys”, joacă la Teatrul de Stat Constanța, dar și în București la Apollo111.
„Evenimentul meu declanșator a fost când am intrat în trupa de teatru a liceului, pe când aveam 16 ani. Eram foarte îndrăgostit de o fată de acolo. Cumva mi s-au dărâmat toate preconcepțiile legate de cam cum e teatrul și cum e actoria. Aveam o coordonatoare foarte, foarte pricepută, un pedagog extraordinar, Lenuș Moraru, care ne-a topit toate preconcepțiile și toate închipuirile astea despre cum e actoria și teatrul. Am avut ocazia, prin intermediul trupei de teatru, să particip la mai multe festivaluri pentru liceeni, dintre care cel mai important – atunci și a rămas și continuă să fie cel mai important festival la nivel național – Ideo Ideis, unde am avut ocazia să mă întâlnesc cu toți oamenii pe care-i vedeam la televizor. Este foarte, foarte inspirant să îi vezi pe oamenii ăia dincolo de contextul profesional, să poți să vorbești cu ei și să descoperi că au tot felul de tristeți, insatisfacții, decepții și cu toate astea reușesc să găsească resurse să continue. Este un alt tip de educație. Înveți, concret, de la oameni care au disponibilitate și generozitate să ofere din parcursul lor concret, cum a fost pentru ei în primul an, cum a fost după ce au terminat facultatea și așa mai departe. Anul trecut am participat, de data asta în calitate de actor profesionist, la o ediție Ideo Ideis și am jucat într-un spectacol și a fost extrem de emoționant să îmi dau seama că s-a închis așa un cerc. Nu trebuie să mai am nicio îndoială legată de faptul că am ales să fac meseria asta și nu trebuie decât să fac un pas în spate, să fiu recunoscător și, eventual, să fac parte dintre oamenii care pot să-i ajute și pe ceilalți prin umila lor experiență”, a declarat, pentru hauteculturemag.ro, botoșăneanul.
„E o meserie unde trebuie să lași orgoliile deoparte”
El a vorbit despre transformarea lui din artist aspirant într-un actor matur, la pachet cu toate emoțiile care l-au însoțit pe parcurs.
„Sigur, parcurgând un mediu universitar deprinzi niște noțiuni tehnice despre fenomen (teatru) și înțelegi că toate departamentele (actorie, regie, coregrafie) trebuie să lucreze omogen, dar dincolo de noțiunile tehnice, trebuie să păstrezi entuziasmul. Și … cum să zic, bucuria pe care o aveai și atunci când erai amator. Și ele ajung, într-un final, mână în mână. Trebuie să ai și o bază tehnică când aspiri să devii profesionist, în același timp să îți păstrezi entuziasmul și bucuria și căutarea asta intuitivă. Trebuie să ai și o bază tehnică când aspiri să devii profesionist, în același timp să îți păstrezi entuziasmul și bucuria și căutarea asta intuitivă. O să fieo să fie aportul tău, dar și al regizorului cu care lucrezi. Și ești obligat de cele mai multe ori să faci compromisuri. Dar e o meserie unde trebuie să lași orgoliile deoparte. Nu vreau să cobor nivelul discuției, dar e ca în fotbal. E un sport de echipă și trebuie să înțelegi că acum poate fi mingea la tine sau poți să fii rezervă într-un meci. Ajungi să ai o partitură mai importantă sau mai puțin importantă. Dar nu trebuie să urmărești asta, ci să ai grijă de echipă și să menții bucuria pe care ți-o oferă”, spune botoșăneanul pentru sursa citată.
Trei sunt rolurile pe care le consideră esențiale în evoluția sa. Primul, când avea doar 17 ani, și a fost distribuit într-o adaptare după Hamlet de William Shakespeare. Al doilea are o poveste mai lungă și arată cum intră într-un rol.
”…un rol pe care l am jucat la licență în piesa Absint. Acum, zicem noi, ceva care e dincolo de personalitatea ta imediată. Și am jucat un dealer de droguri în piesa regizată de Ilinca Anamaria Prisăcariu. Mi-am dat voie să îmi imaginez cam cum ar fi dacă aș opta pentru un tip de raportare de ăsta mai frust asupra vieții mele, asupra a ceva ce nu prea am trăit eu în viața de zi cu zi, așa încât niciodată n-am apucat să fiu, nu știu, un băiat rău sau un băiat care vede doar interesul lui, care trăiește foarte în prezent și din porniri. La un moment dat chiar discutam cu regizoarea și ziceam: Bang! Mă uit în oglindă și nu mă cred. Mi-e foarte greu. Așa că am apelat la chestiuni exterioare. Mi-am făcut un tatuaj foarte mare pe gât, ca să nu uit să mă cred. Mi am pus niște pantaloni de piele strânsi, niste bocanci care să îmi dea un tip de atitudine, un tip de raportare, ca să găsesc o dimensiune mai palpabilă. Și a funcționat foarte bine într-un final în spectacol.”, spune tânărul.
Al treilea rol esențial în ascensiunea actorului Florin Aioane„și poate cel mai important rol pe care l-am făcut până acum” a fost în „Unchiul Vania” de Cehov, rol de absolvire la disertație în anul II de masterat.
„Nu vreau să sune pretențios sau măreț așa, dar a coincis pentru mine cu o recalibrare a mijloacelor actoricești și cu remontarea personalității mele. Pentru că eram într un punct în care crescusem, acumulasem și experiență de viață, deja altfel vedeam lumea la 24-25 de ani față de 17 sau 21 de ani, cât aveam atunci când am terminat actoria. Am întâlnit niște profesori care m-au ajutat să descopăr o metodologie axată mai pe concret, care se potrivește stilului meu de a lucra și de a vedea lumea. Sunt tip cartezian, destul de cerebral și am nevoie de am nevoie de chestii concrete, nu noțiuni prea ezoterice. I-am întâlnit pe Alexandra Tofan și pe domnul Radu Gabriel, cu care am avut și onoarea să joc în film și care mi-a predat un tip de metodă actoricească. Am găsit un tip de atitudine, un tip de raportare. De exemplu, personajul ăsta are un act întreg în care e beat. Am căutat o dimensiune concretă a beției și nu am jucat un clișeu. (n.r. vorbește indescifrabil tipic persoanelor în stare de ebrietate, dar teatral) Asta e la suprafață, nu? Ce e palpabil? Faptul că ei dilată timpul și vor să te facă pe tine să crezi că ei nu sunt beți și să-i înțelegi, chiar dacă procesează mai lent. O să lupte ca să rămână foarte prezent. Și asta e o chestie foarte concretă. Foarte! (n.r. reia cuvintele indescifrabile de mai devreme dar rostite cu ochii larg deschiși, privire în gol și fiecare cuvânt prelungit)”.
Este primul artist al familiei. Mai are un frate, cu câțiva ani mai mare, inginer. În seara avanpremierei de la Serile Filmului Românesc, familia l-a privit prima data pe ecran mare. Inclusiv bunica și fratele. Toți au împărtășit emoția debutului actorului Florin Aioane în lungmetraj.
„Sunt primul din din familia extinsă care a urmat calea asta, dar chiar s-a bucurat tata și știu că aveam povești interminabile așa, când am intrat în trupa de teatru, că îmi spunea și el cam ce scheciuri făcea și cam cum era atmosfera când activ în Brigada artistică a fabricii unde lucrase înainte de Revoluție. Senzația recurentă pe care o trăiești practicând în domeniul ăsta e că ai serbare în fiecare zi. Nu e foarte plăcut pentru că te expui, dar dacă te lași purtat de act, inhibiția e depășită și aduce satisfacții”, povestește Florin Aioane cu o pasiune pe care e imposibil să nu o percepi.
Modele? După o ezitare, începe să vorbească despre câțiva dintre oamenii care l-au ajutat și i-au influențat parcursul profesional.
„Mulți, mulți actori români. Mulți! Foarte, foarte, foarte mulți! Nu are niciun sens să stau să înșir. Mai întâi te bucuri când îi vezi, după care te mai uiți încă o dată, eventual mai vii încă o dată la spectacolul respectiv sau revezi filmul și analizezi pe alte paliere. Am avut oportunitatea, onoarea și privilegiul să fiu pe alături de dumnealor, alături de domnul Radu Gabriel, de domnul Titieni, și să-i văd cum lucrează, cât stau în pregătire, cât timp își iau, cât știu cum o să fie decupat montajul final, cum sunt chestii pe care nu le vezi, nu le prinzi din cărți sau din cursuri. (…) Iarăși mă învârt în rețele și cercuri. Vezi Ideo Ideis aici?”
Trimiterea la festivalul din Alexandria și la teatrul jucat în liceu nu e deloc întâmplătoare în discuția noastră. Rolul cu care debutează în lungmetraj în liga mare este strâns legat de un moment trăit la început de carieră, atunci când activa în trupa de teatru pentru liceeni. Florin Aioane ajunge în film fața în față cu persoana de care s-a îndrăgostit și căreia găsește greu să-i mărturisească acest lucru. Fără să știe, este rolul pentru care se antrenase încă de la 16 ani.
„Am descoperit devreme efectul ăsta terapeutic pe care îl are actoria. În momentul în care am intrat în trupa de teatru, am spus deja că mă dusesem pentru că eram foarte îndrăgostit de o fată. Coordonatoarea și-a dat seama instant că sunt îndrăgostit de o fată și, în primele zile, când făceam niște joculețe ne-a anunțat că o să facem un exercițiu de improvizație. Povestea era cam așa: Ei doi au văzut un spectacol, un film la cinema, și acum el, după film, îi destăinuie toată dragostea pe care a purtat-o în taină de un an de zile. Normal că ne-a scos în față pe noi doi și îmi aminteam cât de ciudat m-am simțit. Acolo am început. Exterior artificial: Foarte mișto filmul. Cum ți s-a părut? Mi-ai mâncat popcornul… Apoi m-am simțit descătușat, foarte liber, se schimbase și vocea și m-am metamorfozat într-o nouă specie. Pur și simplu mă armonizasem cu ce simțeam eu aici și acum. Atunci mi s-a însămânțat gândul că mai vin și mâine și aș putea să fac această meserie toată viața. Cât de frumos e să fii tu, să trăiești ce trăiești de-adevăratelea alături de ceilalți!? Uite, pot să experimentez niște situații limită de la 16 ani. Niciodată n-aș fi avut curajul altfel”.
S.B.C.R.D.F.
Filmul are acțiunea plasată în anul 1920. După mai mulţi ani petrecuţi în străinătate, tânărul Mihail (Florin Aioane) se întoarce în satul natal pentru a-i cere mâna Elenei, o femeie rămasă de curând văduvă. Lucrurile se complică atunci când Mihail descoperă că Elena mai are un pețitor, pe Mândru (Andrei Mateiu). Titlul filmului regizat de Iura Luncașu poate fi înțeles abia aproape de final și capătă câte un sens diferit pentru fiecare spectator, după ce cheia este dată de părintele Dominik (Adrian Titieni).
„Am rămas cu ideea asta, că nu trebuie să fii pasiv în propria viață, ci, eventual să vii în întâmpinarea ei”, punctează Florin Aioane.
Următoarele proiecte îl impart în special între teatrul din Constanța și un nou lungmetraj pentru care se pregătește de startul fimărilor. Dar despre ele așteaptă momentul potrivit pentru a spune mai multe…
„Dacă e ceva ce consider că e important de menționat e că sunt foarte, foarte recunoscător pentru absolut tot ce mi se întâmplă. Și că tot am pomenit despre familia mea și părinții mei, mă bucur foarte mult că au ajuns la proiecție la Serile Filmului Românesc și că am avut ocazia de a lucra cu niște mari profesioniști care mi-au tolerat stângăciile și m-au ajutat, cum să zic… să deprind o formă funcțională pentru filmul ăsta. Am primit un bagaj cu care pot să operez de acum încolo în teatru și în film. Deci, un mare, mare mulțumesc tuturor oamenilor care m-au ajutat și care ne-au fost alături. M-am emoționat și mulțumesc mult de tot!”, încheie dialogul nostru din holul hotelului Unirea a cărui siluetă domină piața în care l-am descoperit pe ecran mare, în filmul „S.B.C.R.D.F.”.
Sursa articol: hauteculturemag.ro.
