Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a aprobat. vineri, planul de măsuri de protecţie, obligaţii şi restricţii ce trebuie respectate de către populaţie în contextul prelungirii „Sării de alertă” în vederea prevenirii şi controlului infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2.
Potrivit documentului transmis de Instituția Prefectului, se menține obligativitatea purtării măştii de protecţie de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile publice deschise sau închise, cu excepțiile prevăzute în Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 30/1/2022, astfel încât să acopere nasul și gura.
Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS- CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise.
În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul județului cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul județului cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 și cu purtarea măștii de protecție în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 și cu purtarea măștii de protecție în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestoraeste permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 0500 – 2200 în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Noile măsuri intră în vigoare pe 7 februarie. Vezi aici PLAN MASURI HCJSU februarie 2022!