Soluție surpriză a Tribunalului Botoșani într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Patru oameni de afaceri, vizați de o anchetă a procurorilor DIICOT

magistrati Tribunalul BotosaniPatru oameni de afaceri din Botoșani, care au fost trimişi în judecată într-un dosar complex de constituire a unui grup organizat, evaziune fiscală şi spălare fiscală, au fost achitați, în primă instanță, pe motiv că fapta nu există.

Este vorba despre Iulian Dumitru Aursăcheoaei, Dorin Muteanu, Mariana Epure şi Gabriel Nechita, care, în 2017, au fost trimiși în judecată de procurorii din Iași ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Potrivit procurorilor DIICOT, primii trei, Iulian Dumitru Aursăcheoaei, Dorin Muteanu și Mariana Epure, au înființat, în anul 2002, mai multe firme și au creat un circuit financiar prin care fraudau bugetul statului cu TVA. Practic, spun anchetatorii, mai multe firme din grup facturau uneia singure, Prodmarc SRL, iar apoi aceasta solicita decont de TVA de la Fisc. În anul 2003, celor trei li s-a alăturat şi Gabriel Nechita.

Procurorii au stabilit că persoanele implicate au acţionat până în anul 2007, când un control al Fiscului, la o firmă din Podul Iloaie, judeţul Iaşi, a descoperit o evaziune de 350.000 de lei. Anchetatorii au mers pe fir şi au descoperit întregul grup de firme din Botoşani. Sumele de bani încasate ilegal de la statul român erau apoi reintroduse în circuitul financiar ca să le fie pierdute urma. Procurorii DIICOT au instrumentat trei dosare pe care le-au conexat rezultând un prejudiciu uriaş, de ordinul milioanelor de lei. În cauză s-au dispus mai multe măsuri asiguratorii pe bunurile inculpaţilor.

Iulian Aursăchoie, Dorin Munteanu şi Mariana Epure sunt acuzaţi de aderare la un grup care nu este un grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Gabriel Nechita este acuzat de complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi aderare la un grup care nu este un grup infracţional organizat.

După mai bine de trei ani de proces, Tribunalul Botoșani a decis, miercuri, achitarea celor patru persoane, în baza articolului 16, aliniatul 1, litera a din Codul de procedură penală, care prevede că „acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există”.

De asemenea, Tribunalul Botoșani „respinge acţiunea civilă exercitată în cauză” și „revocă măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele din 23 iulie 2008 asupra bunurilor imobile aparţinând SC PRODMARC GROUP SA, SC ROFERMA SRL, SC ROUA AGROPROD SRL şi SC FERMA NORDIC SRL.

 

Afaceriști botoșăneni trimiși în judecată de DIICOT Iași, într-un dosar cu o evaziune fiscală uriaşă

One thought on “Soluție surpriză a Tribunalului Botoșani într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Patru oameni de afaceri, vizați de o anchetă a procurorilor DIICOT

  1. Da…de Cazacut care a administrat DolyCom care a delapidat statul cu mai bine de 20 mil € si acum e DolyComDistributie controlat de cumatrul moldovean…nu spuneti nimic? Bunuri scoase la licitatie si cumparate de cumatru :)) . Instituiile statului chiar dorm bine… La asta bani nu maruntisurile astora din articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *