Simpozion şi lansare de carte în cadrul unui proiect educativ derulat la Casa sindicatelor

Casa Sindicatelor Botoşani a găzduit, pe 17 iunie, lansarea proiectului educativ naţional „Standarde europene privind drepturile omului în învăţământul preuniversitar”. Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani a susţinut desfăşurarea acestei activităţi, denumită sugestiv Ziua oportunităţilor, în calitate de partener în proiect. Activităţile din proiect vizează drepturile omului, drepturile copilului, drepturile educatorului şi continuă continuă o serie de […]

Dascălii de la SIP nu vor grevă generală în învăţământ

Cadrele didactice din Sindicatul Învăţământului Preuniversitar nu sunt de acord cu declanşarea unei greve generale în sistem. Reprezentanţii sindicatului botoşănean au făcut un referendum în rândul membrilor de sindicat iar concluzia a fost aceea că dascălii nu mai vor proteste. Ei motivează că greva generală înseamnă tăierea salariilor care sunt şi aşa mici. Iuliana Nacu, […]

Problemele din învăţământ, puse pe tapet parlamentarilor botoşăneni

Reprezentanţii Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) au cerut sprijinul parlamentarilor locali pentru rezolvarea unor probleme din învăţământ. Ei s-au întâlnit cu şase parlamentari botoşăneni, în cadrul acţiunii „Apel pentru educaţie, apel pentru viitorul României”. „Sunt acţiuni de lobby în vederea obţinerii unui procent de 6% din PIB pentru învăţământ. Prima solicitare ţine de modificarea Legii […]

Posturi neocupate încă în învăţământ, la aproape o lună de la începerea anului şcolar

elevi in scoli de la tara

Mai multe şcoli din judeţul Botoşani au încă posturi neocupate, deşi anul şcolar a început de mai bine de trei săptămâni. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), a declarat că la această dată mai sunt catedre vacante, la învăţători şi educatoare, în şcolile din mediul rural. Potrivit acesteia, peste zece posturi ar mai fi […]

Sindicatele din învăţământ se opun descentralizării

iuliana nacu apr

Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), a declarat că Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a înaintat oficialilor din Ministerul Educaţiei o scrisoare deschisă în care spun că dascălii nu sunt de acord cu descentralizarea. Potrivit liderului SIP, descentralizarea ar însemna o politizare mai acută a învăţământului românesc şi nicidecum o depolitizare, dar şi […]

Problemele din învăţământul local, ridicate prefectului judeţului

SIP Botosani

Preşedintele Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, Iuliana Nacu, se va întâlni, pe 2 octombrie, cu prefectul Costică Macaleţi, pentru a discuta problemele din învăţământul local. Cadrele didactice vor ca guvernanţii să acorde o atenţie mai mare anul viitor învăţământului şi să aloce 6% din PIB, aşa cum prevede legea. În cadrul întâlnirii cu reprezentantul Guvernului în teritoriu […]

Cadrele didactice pensionare, sărbătorite de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar

premiere dascali pensionari 007

Peste 40 de cadre didactice botoşănene aflate în pragul pensionării au fost sărbătorite, duminică, de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar. La eveniment au luat parte prefectul judeţului Costică Macaleţi, dar şi inspectorul general al IŞJ, Mihaela Huncă. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, nu a fost prezent, însă l-a delegat pe consilierul său să îl reprezinte la acţiune. Cele […]

Sindicaliştii din învăţământ cer locuinţe de serviciu pentru profesorii din mediul rural

iuliana nacu

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a înaintat ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, o adresă prin care se solicită rezolvarea de urgenţă a mai multor probleme din învăţământ. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Botoşani, a declarat că acordarea de gradaţii de merit şi pentru personal didactic auxiliar, înserarea unor dispoziţii ferme care să prevadă decontarea navetei […]

Vezi modificările aduse la Metodologia privind acordarea gradaţiilor de merit!

Beneficiarii gradaţiilor de merit care împlinesc vârsta de pensionare şi care sunt menţinuţi ca titulari ai învăţământului vor primi în continuare aceste drepturi. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, a declarat că Metodologia privind acordarea gradaţiei de merit a suferit modificări, o altă noutate fiind aceea că persoanele care ocupă funcţii de conducere vor fi selectate pentru […]

SIP Botoşani nu mai este afiliat la FEN. Vezi motivul!

SIP Botosani

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani face parte, de săptămâna trecută, dintr-o nouă federaţie, după ce Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” şi Federaţia Educaţiei Naţionale au fuzionat. Noua structură sindicală va reprezenta interesele a peste 90.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar şi universitar din România. SIP Botoşani va fi astfel afiliat la Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” […]

Alegeri la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar pentru înlocuitorul Mariei Ţiprigan

sip alegeri

Autoritatile judetului, dar si conducerea Federatiei Educatiei Nationale, au fost prezenti, vineri, la Conferinta judeteana a Sindicatului Invatamantului Preuniversitar. Prefectul Costica Macaleti, dar si presedintele Consiliului judetean, Florin Turcanu au tinut sa o felicite pe Maria Tiprigan, la predarea functiei, pentru activitatea desfasurata la carma sindicatului. De asemenea, la conferinta de alegeri au mai participat […]

Contractele colective de muncă în învăţământ, negociate la nivelul şcolilor

Maria Tiprigan, lider SIP

Contractele de muncă ale cadrelor didactice botoşănene vor fi negociate la nivelul unităţilor de învăţământ. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, a declarat că urmează să încheie un protocol cu celălalt sindicat din învăţământ, respectiv Liga Sindicatelor din Învăţământ, pentru a stabili, de comun acord, termenii şi condiţiile negocierilor, astfel încât toate cadrele didactice să beneficieze de […]

Cadrele didactice pensionare, sărbătorite de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar

profesori pensionari SIP

Aproape 50 de cadre didactice botoşănene aflate în pragul pensionării au fost sărbătorite, duminică, de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar. La eveniment au luat parte prefectul judeţului Adrian Constantinescu, dar şi inspectorul general al IŞJ, Mihaela Huncă. Printre pensionarii care au fost sărbătoriţi s-a aflat şi preşedintele SIP, Maria Ţiprigan. Aceasta a ieşit la pensie în luna ianuarie […]

Probleme cu strângerea cotizaţiei la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar

Maria Tiprigan

Probleme cu achitarea cotizaţiilor de către cadrele didactice afiliate la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar. Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani, susţine că sunt membri de sindicat care nu şi-au plătit cotizaţia, însă vor să beneficieze de drepturile băneşti câştigate prin instanţă. Problemele cu plata cotizaţiilor au apărut la finele anului trecut, când Ministerul Educaţiei a decis ca […]

Sindicatele din învăţământ vor să cadă la pace cu primăriile care nu plătesc naveta profesorilor

Maria Tiprigan

Sindicatele din învăţământ vor să ajungă la un consens cu primăriile din judeţ, în ceea ce priveşte decontarea navetei. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), a declarat că unităţile de învăţământ pot conveni de comun acord cu primăriile să acorde sumele pentru naveta dascălilor eşalonat, în câteva luni, asta pentru a nu se ajunge […]

Şomeri în învăţământul botoşănean şi în anul şcolar viitor

sedinta publica cadre didactice

Şomajul va cuprinde învăţământul botoşănean şi în anul şcolar viitor. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar spun că în anul şcolar viitor vor fi cadre didactice care vor sta acasă, în şomaj, aşa cum s-a întâmplat şi în acest an şcolar. Şi asta nu din cauza posturilor insuficiente, ci datorită slabei pregătiri pe care o au unii dascăli. […]