Apă mai scumpă la robinete. Vezi cât va ajunge metrul cub de apă în 2020, la Botoșani!

robinet fara apa (1)Botoșănenii vor plăti apă mai scumpă anul acesta. Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, susține că proiectul privind majorarea tarifului la apă și canalizare va fi repus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean și că procentul de indexare este același ca și în anii anteriori. El spune că proiectul respectiv a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței din ianuarie, întrucât unii consilieri nu au înțeles prea bine conținutul acestuia. Astfel, prețul la apă va crește cu 5% plus rata inflației.

A fost o chestiune care a ținut de o poziționare politică decât de o realitate. În acel preț nu este decât un indice de actualizare la inflație și un 5%. Investiția este foarte mare iar cota de participare a operatorului și implicit a CJ trebuie recuperată de undeva. O să se refacă expunerea de motive, pentru că mai degrabă o pun pe seama neînțelegerii”, a menționat Sorescu.

like facebookNoul preț al apei trebuie majorat până în iulie 2015. Indexarea prețului la apa și canalizare este impusă prin proiectul POS Mediu, derulat la nivelul judeţului cu fonduri europene şi care vizează extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare. Reprezentanții CJ susțin că în 2020, prețul la apă va fi cel stabilit în urma studiului de impact și va ajunge undeva la 8-9 lei mc.

La această dată, populaţia plăteşte 4,12 lei mc de apă, iar la canalizare se plăteşte 2,99 lei mc.

Nu exclud posibilitatea că putem reface acest studiu. Dacă rezultatele financiare permit, cu siguranță se poate merge pe o menținere a prețului apei la alt nivel decât cel stabilit în studiu. Botoșaniul se poziționează în partea a doua a unui preț la apă la nivel național”, a adăugat vicepreședintele CJ.

Ultima majorare a preţului apei a avut loc în aprilie 2014.

2 thoughts on “Apă mai scumpă la robinete. Vezi cât va ajunge metrul cub de apă în 2020, la Botoșani!

  1. Maestre Sorescu, m-ai dezamagit ! Cum adica ,, putem sa refacem acest studiu ?
    Ce sa intelegem? Ca acest studiu s-a facut pentru a acoperi tendinta de majorare nejustificata a pretului apei ? De ce? Pentru a acoperi salariile grase – de nivel european – ale celor din conducere si chiria inrobitoare data lunar pentru noul sediu ?
    Ca despre asta este vorba, nu-i asa? Sa mai vii tu, Tepes, doamne !

  2. Normal sa marim pretul la apa doar calitatea este aceiasi si nr directori;or mai mare.Marim taxe marim preturi ca suntem unici pe piata si nimeni nu isi permite sa ne controleze si mai ales sa ne sanctioneze.Este normal sa majoram preturile sa putem sustine chiria modesta de 6000 Euro la spatiul conducerii companiei.Poate DNA sa-si faca treaba ?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *