Aproape 30.000 de botoşăneni, duminică, la Târgul Popăuţi

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, crede că ediţia a IV-a a Târgului Agro-Zoo de la Popăuţi a fost o reuşită. El a afirmat că numărul participanţilor a fost cu mult mai mare acum faţă de ediţiile anterioare, dar, spune el, şi organizarea a fost mai bună. Numai duminică, potrivit estimărilor, târgul a fost vizitat de […]

Tinerii liberali au încins atmosfera la Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi

Membrii Organizației de Tineret a PNL Botoșani au strâns rândurile și au dat o mână de ajutor seniorilor la organizarea și promovarea ediției a IV-a a Târgului Agro-Zoo organizat la Stațiunea de Cercetare Popăuți. Îmbrăcați în portul popular tradițional, tinerii liberali au încercat să readucă în prim plan valorile poporului român, tradițiile și obiceiurile strămoșești […]

Vezi soliştii care ajung duminică la Târgul Popăuţi

targ agro zoo popauti

Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi continuă şi duminică, cu invitaţi speciali. Alături de preşedintele Consiliului Judeţean Botoșani, Florin Țurcanu se va afla vice prim-ministrul României, Daniel Chiţoiu, care datorită competențelor sale îndeplinește și funcția de Ministru al Finanțelor Publice. De asemenea, vor concerta invitații speciali Margareta Clipa, Ion Paladi, Laura Olteanu, părintele Cristian Pomohaci, Lidia […]

Jandarmii vor asigura ordinea la Târgul de la Popăuţi şi la resfinţirea mănăstirii Gorovei

jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va acţiona, sâmbătă şi duminică, pentru menţinerea unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică şi pentru buna desfăşurare a Festivalului Tradiţiilor Meşteşugăreşti şi a Târgului Expoziţional Agro-Zoo de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi  . De asemenea,  jandarmii botoşăneni vor asigura ordinea şi liniştea publică la biserica din localitatea Coşula […]

Vicepremierul Chiţoiu, prezent la Târgul de la Popăuţi

pnl targ popauti

Deschiderea oficială a Târgului Agro-Zoo Popăuți  va avea loc pe data de 21 septembrie în spațiul pus la dispoziție de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți. Importanța evenimentului găzduit de județul Botoșani, aflat acum la ediția a IV-a,  atrage în fiecare an numeroase personalități din lumea politică, dar și cercetători […]

Primarul Portariuc: Am fost printre initiatorii Targului de la Popauti, dar PNL si l-a asumat in totalitate

targ popauti 1

Primarul Ovidiu Portariuc si-a exprimat dezamagirea ca in urma cu doi ani se numara, impreuna cu liderul PNL Botosani, Florin Turcanu, printre organizatorii Targului Agro-Zoo de la Popauti, iar acum nici macar nu a fost invitat. Portariuc a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca la primele editii ale targului, jumatate din standuri au fost […]

„Rapsodii de toamnă”, la Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi

pnl targ popauti

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în colaborare cu Consiliul Judeţean, organizează în cadrul celei de-a IV-a ediții a Târgului Agro-Zoo Botoșani, ce va avea loc pe 21-22 septembrie 2013, în incinta Stațiunii Popauți, activitățile culturale intitulate „Rapsodii de toamnă”. În cadrul evenimentului, vor avea loc, binecunoscutul Târg al Meșteșugarilor, cu participarea […]

Amenzi de peste 5000 lei date de jandarmi la Targul de la Popauti

jandarmi

Timp de doua zile, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au asigurat măsuri de ordine publică, conform competenţelor legale pentru  desfăşurare în condiţii civilizate a Târgului expoziţional de miei, pielicele şi produse tradiţionale, care a  avut loc la Ferma Popăuţi. Pe timpul executării misiunilor, jandarmii au aplicat un număr de zece sancţiuni […]

Targul de la Popauti nu a inceput la ora anuntata

targ popauti

Targul expozitional de miei, pielicele si produse traditionale de la Popauti a inceput, sambata, cu intarziere. La ora  10, ora anuntata de organizatori ca deschidere, nu erau nici comerciantii pregatiti, iar expozitia de animale inexistenta. Doar cativa mestesugari au expus la ora amintita. In programul de sambata sunt incluse spectacole de dans, urmanda ca in […]

Vicepresedintele PNL, Nechifor: Targul de la Popauti este un eveniment agricol. Nu a luat amploare politica

Ionica Nechifor, vicepresedintele PNL Botosani

Liberalii botosaneni resping afirmatiile precum ca Targul expozitional de miei si pielicele si produse traditionale de la Popauti ar avea conotatii politice. Vicepresedintele PNL, Ionica Nechifor, a declarat ca urmare a organizarii acestui eveniment s-au lansat produse traditionale din judet. ” Acest eveniment a inceput acum opt ani. Demersurile pe care le-am facut inca de la […]