Târgul Expozițional de ovine, pielicele Karakul și produse tradiționale, la Botoșani. Ministrul Agriculturii și ministrul Muncii, prezenți la eveniment

Fermierii sunt așteptați la unul dintre cele mai importante târguri expoziționale de ovine și produse tradiționale din România. Târgul Expozițional de Ovine, Pielicele Karakul, Bovine, Plante Tehnice și Produse Tradiționale va avea loc, în perioada 4-5 mai, la Stațiunea de Cercetare de la Popăuți.

La eveniment sunt așteptați specialiști în agricultură din județul Botoșani și nu numai, iar fermierii se vor putea întâlni și discuta cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, dar și ministrul Muncii, Marius Budăi, care au confirmat participarea la eveniment.

Pe data de 4 mai, deschiderea evenimentului va avea loc la ora 14.00, în amfiteatrul „Vasile Niga”, apoi de la 14.30, va avea loc Forumul „Rolul agriculturii în județul Botoșani”, unde vor fi prezenți fermieri, specialiști în agricultură și zootehnie din județul Botoșani, dar și demnitari implicați în domeniul agricol și silvic.

De la ora 16.00, va avea loc o vizită pe „Platforma experimentală vegetală Popăuți 2019”- prezentarea spațiului expozițional, apoi de la ora 17.00, va fi o masă festivă pentru cei prezenți la eveniment.

Pe 5 mai, programul va începe de la ora 09.00, dar o manifestare foarte așteptată în fiecare ediție de cei prezenți, parada animalelor, va începe de la ora 11.00. La ora 13.00, vor ajunge personalitățile invitate la eveniment și vor fi vizitate standurile cu exponate, urmând ca de la ora 14.30 să ia cuvântul ministrul Agriculturii, Petre Daea, dar și celelalte personalități prezente.

De la 16.00 vor avea loc o serie de dezbateri cu fermierii în amfiteatrul „Vasile Niga”. Aici vor fi prezenți vicepreședintele Senatului României, Doina Elena Federovici, ministrul Agriculturii, Petre Daea,  ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanți ai Academiei de Studii Agricole și Silvice și senatorul Lucian Trufin. Evenimentele se vor încheia în jurul orei 17.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *