Corneliu Popescu-senatorul cel mai tăcut. Mihăilescu-senatorul cu cele mai puţine iniţiative legislative

corneliu popescu

Parlamentarii botoşăneni nu excelează la capitolul iniţiative legislaţive sau la capitolul prezenţă nominală la voturile finale electronice. Potrivit unui studiu dat publicităţii de Institutul pentru Politici Publice, doar senatorul Doina Federovici este nominalizată ca fiind printre parlamentarii cu cele mai multe iniţiative legislative.  Aceasta ocupă locul III, în topul senatorilor cu cele mai multe propuneri […]

Parlamentari botoşăneni pe lista ruşinii. Vezi de câte ori au deschis gura în plen!

parlamentari pe laptop, stiri, botosani

Avem mulţi parlamentari care ne reprezintă, dar câţiva dintre aleşii noştri abia dacă au deschis gura în plen. Este şi cazul a doi parlamentari botoşăneni, Roxana Florentina Anuşca şi Corneliu Popescu.  Botoşăneanca Roxana Florentina Anuşca (PNL) nu a avut nicio intervenţie, în acest an, în plenul Camerei, iar Corneliu Popescu (PPDD) a luat  cuvântul în plenul Parlamentului o […]

Întâlnire între sindicate şi patronat cu parlamentari. Vezi ce aleşi au lipsit!

Sindicatele şi patronatele s-au întâlnit, vineri, cu parlamentarii şi conducerile Primăriei municipiului şi a Consiliului Judeţean. Şedinţa a avut la Prefectura Judeţului, iar trei parlamentari au lispit, Verginel Gireadă, Liliana Mincă şi Andrei Dolineaschi. Lucrările au fost conduse de prefectul Costică Macaleţi, printre participanţi numărându-se vicepreşedintele CJ, Ghoerghe Sorescu şi primarul Ovidiu Portariuc. Ordinea de zi a […]

Problemele din învăţământ, puse pe tapet parlamentarilor botoşăneni

Reprezentanţii Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) au cerut sprijinul parlamentarilor locali pentru rezolvarea unor probleme din învăţământ. Ei s-au întâlnit cu şase parlamentari botoşăneni, în cadrul acţiunii „Apel pentru educaţie, apel pentru viitorul României”. „Sunt acţiuni de lobby în vederea obţinerii unui procent de 6% din PIB pentru învăţământ. Prima solicitare ţine de modificarea Legii […]

Deputatul Dolineaschi propune ca trecerea parlamentarilor de la un partid la altul să se facă prin referendum

Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a reinițiat, astăzi, 27 mai, în Parlament o propunere legislativă pentru combaterea migrației politice, astfel încât trecerea unui parlamentar de la un partid la altul să nu poată avea loc decât cu acordul alegătorilor exprimat în baza unui referendum organizat în colegiul respectivului deputat sau senator. Pentru susținerea inițiativei sale, deputatul […]

Profesori, ziarişti, pensionari şi solişti de muzică populară, angajaţi consilieri parlamentari

parlamentul Romaniei

Deputaţii de Botoşani şi-au ales „pe sprânceană” consilierii proprii. Ei au angajat la cabinetele parlamentare pe care le deţin consilieri din aproape toate domeniile de activitate, începând de la interpreţi de muzică populară, jurnalişti sau pensionari. Potrivit statelor de plată pe luna februarie ale Camerei Deputaţilor, cei mai mulţi consilieri, şase, îi are deputatul liberal […]

Parlamentari de Botoşani la discuţii cu prefectul Macaleţi

parlamentari prefect macaleti

Şapte dintre parlamentarii aleşi în ultimul scrutin au răspuns unei invitaţii făcută joi de către prefectul judeţului, Costică Macaleţi. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dorit, astfel, să se consulte cu aceştia asupra acordului lor de a participa la o discuţie cu liderii sindicali şi patronali din judeţ, precum în ceea ce priveşte modul în care se doreşte […]

Prefectul Macaleţi a chemat parlamentarii la discuţii

Prefectul Costică Macaleţi vrea să se întâlnească cu parlamentarii de Botoşani. Acesta i-a invitat, pe 15 martie, pe toţi cei 12 parlamentari botoşăneni pentru a discuta probleme legislative sau de modificare a legislaţie. Ulterior, parlamentarii se vor întâlni pentru discuţii şi cu sindicaliştii locali. „Sindicatele au cu siguranţă multe lucruri să le transmită, implicit legat de partea de […]

Parlamentarii îşi pierd timpul pe Facebook. Vezi cei mai „activi” aleşi”

parlamentari pe laptop, stiri, botosani

Parlamentarii de Botoşani au timp să stea pe Facebook. Fie că sunt în Parlament sau în „teritoriu”, adică acasă, senatorii şi deputaţii trimit mesaje de pe contul din reţeaua de socializare în care au intrat. Indiferent de vârstă, ei postează, astfel, date personale, poze de familie sau poze cu caracter electoral, dar şi comentarii pentru public. Unul dintre […]

Doi senatori botoşăneni vor locui în următorii patru ani într-un hotel de lux din Bucureşti. Vezi unde şi cât e cazarea

Doi dintre senatorii de Botoşani ai Uniunii Social Liberale vor locui pentru patru ani într-un hotel de  5 stele din Capitală. Ei vor beneficia de piscină interioară, masaj, dar şi alte facilităţi. Este vorba despre Doina Federovici şi Viorel Grigoraş, care vor sta în Radisson Blu. Potrivit Mediafax, în total, 60 dintre senatorii aleşi în […]

Foştii parlamentari s-au reîntors la meseriile de bază

parlamentul romaniei

Doar unul din cei noua parlamentari  pe care i-a avut judetul Botosani in perioada 2008-2012 a castigat un nou mandat. Este vorba de deputatul PSD Andrei Dolineaschi. Ceilalti, fie nu au mai candidat, fie nu au mai fost alesi. Unii dintre ei s-au intors la profesia de baza, altii s-au orientat catre anumite functii sau […]

Portariuc: Vom susţine la parlamentare pe cei care pot să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea oraşului

Ovidiu Portariuc

Organizaţia municipală a PSD va susţine la parlamentare acei candidaţi care vor veni cu măsuri concrete, ce vor contribui la dezvoltarea oraşului, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Ovidiu Portariuc. Acesta a declarat totodată că nu va accepta niciun fel de traseism politic. „Vom susţine pe cei care pot să-şi […]

Patronatele din Botoşani cer parlamentarilor implicarea pentru realizarea drumurilor Botoşani-Iaşi şi Botoşani-Suceava

intalnire sindicate parlamentari patronate

Patronatele reprezentative din judeţul Botoşani au solicitat, vineri, parlamentarilor, precum şi autorităţilor judeţene, implicarea în dezvoltarea infrastructurii de drumuri din judeţ. Reprezentanţii acestora au propus totodată realizarea de investiţii pentru parcuri industriale, precum şi reînfiinţarea fabricilor de zahăr din judeţ.  Ei au mai cerut modificarea legislaţiei în domeniul licitaţiei publice, revenirea la decontarea cheltuielilor cu combustibilii pentru deplasările în interes de […]

Parlamentarii USL, luaţi la întrebări de sindicate. Vezi ce le-a spus Marius Oroşanu parlamentarilor!

intalnire autoritati-sindicate-parlamentari

Parlamentarii USL au fost, vineri, aspru criticaţi de liderii sindicatelor locale. Marius Oroşanu, liderul local al Cartel Alfa, le-a reproşat parlamentarilor puterii că actualul Guvern nu şi-a onorat promisiunile făcute când era în opoziţie. Criticile au fost formulate de Oroşanu în cadrul unei întâlniri organizate la Instituţia Prefectului, între patronate-sindicate-parlamentari şi autorităţile judeţului. Liderul Cartel Alfa Botoşani […]

Sindicaliştii botoşăneni au cerut prefectului o întâlnire cu parlamentarii locali

parlamentari de Botosani

Instituţia Prefectului va organiza o întâlnire între parlamentarii botoşăneni şi reprezentanţii sindicatelor locale, pentru a purta discuţii pe marginea mai multor proiecte de lege aflate în dezbatere publică. Viorica Afrăsânei, directorul Cancelariei prefectului, a declarat că o primă întâlnire între prefectului Adrian Constantinescu şi reprezentanţii sindicatelor a avut loc săptămâna trecută. Sindicaliştii au ridicat în […]

Senatorii, mai bogaţi decât deputaţii. Vezi averea fiecărui parlamentar de Botoşani!

parlamentul Romaniei

Parlamentarii din camera superioră- Senat- sunt mai bogaţi decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Potrivit declaraţiilor de avere actualizate la începutul lunii iunie, cel mai bogat parlamentar botoşănean este senatorul Gheorghe Marcu, urmat de senatorul Liviu Câmpanu şi de senatorul Dan Humelnicu. Senatorul Gheorghe Marcu (PSD) deţine o casă de 250 de metri părtaţi în […]