Parlamentarii USL, luaţi la întrebări de sindicate. Vezi ce le-a spus Marius Oroşanu parlamentarilor!

intalnire autoritati-sindicate-parlamentariParlamentarii USL au fost, vineri, aspru criticaţi de liderii sindicatelor locale. Marius Oroşanu, liderul local al Cartel Alfa, le-a reproşat parlamentarilor puterii că actualul Guvern nu şi-a onorat promisiunile făcute când era în opoziţie. Criticile au fost formulate de Oroşanu în cadrul unei întâlniri organizate la Instituţia Prefectului, între patronate-sindicate-parlamentari şi autorităţile judeţului.

Liderul Cartel Alfa Botoşani a cerut celor prezenţi să fie ascultat până la capăt, „chiar dacă unii se vor simţi deranjaţi”. Oroşanu a solicitat parlamentarilor prezenţi la întrunire să facă demersuri la Academia Română cu o solicitare privind completarea dicţionarului de sinonime al limbii române. Concret, Oroşanu a cerut ca cuvântului „ipocrit” să i se adauge şi substante proprii-nume ale unor politicieni.

intalnire autoritati-sindicate-parlamentariIpocrit înseamnă făţarnic, prefăcut, şiret, viclean, fariseu, fals, mincinos, etc. Propunem să fie completat şi cu substantive proprii pentru ipocrit, cu Victor Ponta, Daniel Chiţoiu, Mircea Duşa, USL, PNL, PSD. De ce? Când eraţi în opoziţie, cei care reprezentanţi actuala putere, atunci când s-a pus problema, şi discutăm de octombrie-noiembrie anul trecut, eşalonării drepturilor salariale pentru personalul bugetar, aţi ieşit public şi v-aţi exprimat un punct de vedere. Aţi atacat la Curtea Constituţională şi aţi prezentat argumente pe care le-am îmbrăţişat atunci şi le-am considerat cât se poate de credibile. Ce s- a întâmplat acum o săptămână? Guvernul actual a dat Ordonanţa 17, prin care într-un mic articol strecurat printre multe altele, strecoară eşalonarea drepturilor salariale câştigate în instanţă de către salariaţi şi pentru tot anul 2012, până la 31 decembrie 2012. Domnilor, nu este posibil aşa ceva. Toţi cei care au semnat Ordonanţa 17, îşi merită titulatura respectivă, de ipocrit. Când aţi fost cinstiţi, când ne-aţi spus anul trecut că sunteţi alături de salariaţi…”, le-a spus Oroşanu parlamentarilor locali.

Liderul local Cartel Alfa a cerut parlamentarilor USL să îndrepte această nedreptate făcută şi să fie consecvenţi cu ceea ce spuneau atunci când erau în opoziţie. El a cerut totodată anularea, în cel mai scurt timp, a prevederilor Ordonanţei 17.

La întâlnirea dintre sindicate-patronate-autorităţi au fost prezenţi parlamentarii Andrei Dolineaschi, Gheorghe Marcu, Costică Macaleţi, Cătălin Buhăianu, Liviu Câmpanu şi au absentat Dan Humelnicu, Victir Rebenciuc şi Stelică Strugaru.

One thought on “Parlamentarii USL, luaţi la întrebări de sindicate. Vezi ce le-a spus Marius Oroşanu parlamentarilor!

  1. Felicitari domnle Marius Orosanu. In data de 28 august 2012 am trimis si eu catre 3 redactii de presa din Botosani, e-mail cu aceasta anomalie, dar nu s-a publicat nimic, probabil sa nu se supere actuala conducere. Este adevarat ca atunci cand sunt in opozitie partidele politice promit si mint, iar cand ajung la putere uita si mint. Acelasi lucru s-a intamplat cu legea introdusa de USL la Senat, prin care se majorau salaiile cu 25%, se indexau pensiile, etc, iar cand a avut majoritatea in parlament USL-ul a respins-o.In legatura cu exceptia de neconstitutionalitate ridicata de 139 parlamentari USL printre care si Victor-Viorel Ponta puteti citi pe site-ul http://www.stelian-aivancesei.ro – CINE SUNT MINCINOSII ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *