Parlamentari de Botoşani la discuţii cu prefectul Macaleţi

parlamentari prefect macaletiŞapte dintre parlamentarii aleşi în ultimul scrutin au răspuns unei invitaţii făcută joi de către prefectul judeţului, Costică Macaleţi. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dorit, astfel, să se consulte cu aceştia asupra acordului lor de a participa la o discuţie cu liderii sindicali şi patronali din judeţ, precum în ceea ce priveşte modul în care se doreşte derularea acestei întâlniri. 

 Programată pentru a avea loc vineri, întrevederea a fost solicitată în mod special de reprezentanţii sindicatelor din Botoşani, aceştia dorind să ridice o serie de probleme de maxim interes în această perioadă.

Au fost în Sala Ştefan Luchian a Prefecturii parlamentarii Andrei Dolineaschi, Doina Federovici, Mihai Baltă, Tamara Ciofu, Costel Şoptică, Cristian Constantin Roman şi Cornelui Popescu, aceştia arătându-se a fi de acord cu întâlniri precum cea de mâine, propunând totodată organizarea acestora semestrial. 

   „Vă mulţumesc pentru că aţi răspuns invitaţiei şi vă asigur că organizăm  aceste întâlniri respectând principiul separării puterilor în stat. Sunteţi demnitari aleşi ai botoşănenilor şi puteţi, şi în acest cadru, să realizaţi comunicarea cu electoratul, pentru a afla problemele cu care se confruntă, căutând apoi soluţiile din poziţia dumneavoastră de parlamentari.”, a spus prefectul Costică Macaleţi.

Întâlnirea aleşilor judeţului cu reprezentanţii societăţii civile va avea loc mâine, 15 martie, în Sala Nicolae Iorga a Prefecturii, la ora 12. Din confirmările primite de prefect, la întâlnire vor participa şi parlamentari care joi, din motive obiective, nu au putut fi prezenţi la discuţiile preliminare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *