Copiii familiilor afectate de inundații s-au întors din tabără. Urmează o altă serie

Prin Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 519/2018 din 9 iulie 2018 a fost înființat Proiectul naţional de tabere „Solidaritatea” destinat copiilor şi tinerilor proveniţi din familiile afectate de calamităţi naturale. Prima serie din cadrul Proiectului” Solidaritatea” s-a desfăşurat, în intervalul 20-26 iulie la Casa Elevilor din Sinaia, aflată în subordinea DJST Prahova, serie în care […]

FOTO Mascaţii şi John, câinele poliţist, senzaţie printre copii. Demonstrații ale polițiștilor în fața Prefecturii

Peste 200 de copii de la mai multe unităţi şcolare din municipiul Botoşani au venit joi să stea de vorbă cu poliţiştii, în parcarea din faţa Prefecturii. Laboratorul criminalistic mobil şi trusele folosite pentru descoperirea urmelor unei infracţiuni, autospeciala şi echipamentul mascaţilor, precum şi noul radar tip pistol aflat de două săptămâni în dotarea poliţiştilor […]

Pompierii au oferit daruri copiilor de la „Casa Ruxandra”

Sărbători fericite, pentru noi, pompierii botoșăneni, sunt acele momente când dăruim. Și dacă zi de zi întindem o mână de ajutor celor care ne solicită sprijinul, astăzi am oferit bucurie copiilor de la „Casa Ruxandra”. Profund impresionați de poveștile lor de viață, salvatorii botoșăneni au dorit să le aducă celor șapte copilași, cu vârste cuprinse […]

Spectacol caritabil organizat de Penitenciarul Botoșani pentru șapte copii. Artiști sunt cinci deținuți

În data de 21 februarie, începând cu orele 18.00, scena Casei Tineretului Botoșani va fi gazda spectacolului”Scena meșterilor”, adaptare după „Visul unei nopți de vară” – de William Shakespeare, în regia actriței Mirela Nistor. Evenimentul face parte din demersurile umanitare întreprinse de reprezentanții unității penitenciare, beneficiarii acestei inițiative fiind 7 copii cu vârste cuprinse între […]

Situație îngrijorătoare! Sute de copii din Botoșani au ajuns la spital cu probleme psihice

Tot mai mulți copii ajung la spital cu probleme psihice. O arată datele statistice prezentate de reprezentanții Spitalului Județean, potrivit cărora la Compartimentul de Psihiatrie Pediatrică au fost internați anul acesta 545 de copii, din care 316 băieţi. Majoritatea sunt adolescenţi, dar sunt şi copii cu vârste sub 14 ani care au avut nevoie de ajutor de specialitate. […]

Înscrieri pentru copiii care doresc să fie modele pentru o zi. Ședință foto gratuită!

Ziarul Buzz, publicația copiilor si adolescenților din Botoșani, lansează o nouă sesiune de înscrieri pentru rubrica de modă Fashion JUNIOR. Copiii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani se pot înscrie  accesând aici și completând formularul sau scriind la [email protected] un email cu următoarele date: nume, prenume, vârstă și un număr de telefon pentru […]

Încep înscrierile în grădinițe. Anunțul Ministerului Educației

ziua unirii gradinita 4

Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare derulării în condiții optime a înscrierii în grădiniţă. Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează […]

La un pas de a rămâne fără casă. Niște copii s-au jucat cu chibriturile şi au aprins hainele dintr-un şifonier

Cinci familii din Botoşani, Băluşeni, Cerchejeni (comuna Blândeşti) Săveni şi Corjăuţi (comuna Hilişeu Horia), au fost păgubite de foc de cca. 11.000 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma unor incendii care s-au produs în locuinţele sau gospodăriile lor, în ziua de 28 ianuarie. La Botoşani şi Băluşeni, incendiile au fost generate […]

FOTO Gest impresionant făcut de pompierii botoșăneni pentru șapte frați sărmani: I-au luat prin magazine și le-au cumpărat îmbrăcăminte și încălțăminte

Pompierii botoşăneni au luat chipul lui Moş Crăciun pentru ca şapte copilaşi din oraşul Flămânzi să nu mai plângă pentru lipsa darurilor. Profund impresionaţi de condiţiile vitrege în care trăiesc, salvatorii au dorit să le aducă un strop de alinare şi le-au dus obiecte de strictă necesitate, dulciuri şi alimente. Bunurile au fost achiziţionate prin […]

Copiii botoșănenilor plecați în străinătate se reîntorc să învețe în țară

Peste 100 de elevi care au învățat în străinătate au solicitat echivalarea studiilor și reînscrierea în învățământul botoșănean, în anul școlar 2016-2017. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, din cei 114 elevi, cei mai mulți s-au întors din Italia, respectiv 97. Mai sunt şase din Spania, trei din Norvegia, câte doi din Anglia şi Germania şi câte […]

Copiii ai căror părinți lucrează în străinătate, verificați în grija cui au fost lăsați

Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani va începe un amplu control în județ, la părinții plecați la muncă în străinătate. Inspectorii sociali vor să afle dacă părinții care au plecat în afara țării au notificat autoritățile în grija cui au fost lăsați micuții. Cei care nu notifică autoritățile și nu desemnează o persoană care să […]

Polițiștii rutieri, prezenți în două grădinițe

Poliţiştii rutieri continuă activităţile preventive din cea de-a cincea zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii, în încercarea de a contribui la dezvoltarea unui comportament rutier responsabil şi de a preveni astfel în viitor victimizarea acestora prin accidente de circulaţie. La activităţile din 30 septembrie, au participat copii din cadrul Grădiniţei nr.19 Botoşani şi respectiv Grădiniţei nr.8 […]

Copiii între 14 și 18 ani pot obține singuri cazierul judiciar de la Poliție. Vezi cum!

cazier judiciar, stiri, botosani

Certificatul de cazier judiciar se poate obţine de către minorul cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, personal, fără a fi necesară prezenţa unui părinte/tutore la ghişeu, pentru depunerea cererii şi dobândirea acestuia. În primele 9 luni ale acestui an, Poliţia Română a eliberat aproape 41.000 de certificate de cazier judiciar pentru minori de peste 14 […]