Funcţionarii care mai solicită dosar cu şină vor fi cercetaţi disciplinar! Anunţul făcut de ministrul Digitalizării

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, anunţă că, din luna iulie, funcţionarii care solicită cetăţenilor copii după acte emise de instituţii ale statului român sau dosar cu şină vor putea fi cercetaţi disciplinar.

„Legea pe care am iniţiat-o în calitatea mea de deputat şi care a ajuns la maturitate, a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis, impune câteva interdicţii asupra administraţiilor publice, centrale şi locale, şi asupra instituţiilor de drept public – universităţi, companii de utilităţi. Despre ce interdicţii este vorba? Nu au voie să solicite copii după acte emise de instituţii ale statului român, nu au voie să găzduiască xerox-uri în incintele instituţiilor, (…), nu au voie să mai solicite dosar cu şină şi produse de papetărie”, a afirmat Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului, există un termen de implementare, de şase luni.

„Deci, din iulie, practic, cetăţenii care sunt puşi în faţa unei asemenea solicitări din partea funcţionarilor pot să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se fac vinovaţi de încălcarea legii.

Deci, pot fi cercetaţi disciplinar şi, în funcţie de gravitatea faptelor, dacă o fac cu intenţie sau fără, se poate merge mai departe”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Oamenii sunt nevoiţi în continuare să facă drumuri pentru acte care ar trebui să se regăsească în baza de date a statului.

De exemplu, la Casa de Pensii se cer chiar documente emise de Casa de Pensii, spre disperarea vârstnicilor, care pierd zile întregi pentru un dosar.

Sursă: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *