FOTO Sindicaliştii au pichetat Prefectura nemulţumiţi de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat

Sindicaliştii Cartel Alfa au pichetat, luni, sediul Prefecturii fiind nemulţumiţi de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat fapt ce înseamnă o falsă creştere salarială. Sindicaliştii au venit cu mesaje pentru anularea transferului contribuţiilor şi mărirea salariilor aşa cum s-a promis în cadrul programului de guvernare a PSD. La manifestare au participa în jur de […]

Luni, sindicaliștii de la Cartel Alfa ies în stradă

Sindicaliștii de la Cartel Alfa vor picheta, luni, 25 septembrie, sediul Prefecturii. Acțiunea are loc între orele 14.30 – 16.00, iar Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va lua măsurile necesare pentru siguranţa participanţilor la pichetare, în cadrul programului de activităţi de protest desfăşurate la nivel naţional. Printre revendicări se numără blocarea transferului taxelor sociale de […]

Acțiuni în stradă anunțate de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut progrese, inclusiv la nivelul judeţului Botoşani, în privinţa dialogului social, reprezentanţii sindicali din instituţiile publice reclamă în continuare probleme mari de comunicare cu cei din conducerea acestor unităţi. Aceasta este concluzia dedusă de prefectul Dan Nechifor după întâlnirea cu membrii conducerii filialei Botoşani a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel […]

A fost ales noul lider al Cartel Alfa. Vezi cine este!

Bulboaca Daniel, noul presedinte al Cartel Alfa Botosani

Filiala din Botoșani a Cartel Alfa are, de marți, un nou președinte, care îl înlocuiește pe Marius Oroșanu. Noul lider al Cartel Alfa a fost desemnat, în urma votului celor 61 de delegați, președintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară, Daniel Bulboacă. Acesta a fost susținut de 36 din cei 58 de delegați care și-au exprimat corect votul, diferența de 22 de […]

Astăzi se alege noul lider al Cartel Alfa Botoșani

Membrii Cartrel Alfa urmează să desemneze, marți, un nou președinte pentru filiala din Botoșani. Mandatul lui Marius Oroșanu la conducerea acestei organizații sindicale s-a încheiat, iar pentru președinție s-au înscrie Daniel Bulboacă, lider la Sindicatul Solidaritatea Sanitară, și Camelia Socianu, lider la Sindicatul Impact din DGASPC. Alegerile au loc de la ora 16.00 la Casa […]

Un lider sindical cere desfiinţarea Inspectoratului Teritorial de Muncă

itm Botosani

Un lider sindical din Botoşani cere desfiinţarea Inspectoratului Teritorial de Muncă pe motiv că instituţia condusă în prezent de Stelian Meţler este ineficientă. Liderul Cartel Alfa, Marius Oroşanu, susţine că cererea va fi înaintată, săptămâna viitoare, ministrului delegat pentru dialog social, Aurelia Cristea, care va ajunge la Botoşani. Oroşanu susţine că ITM Botoşani este fie […]

Liderii Cartel Alfa cer membrilor de sindicat să nu voteze la alegerile europarlamentare reprezentanţii partidelor politice

Reprezentanţii Confederatiei Nationale Sindicale „Cartel ALFA” recomandă membrilor de sindicat, dar si tuturor cetatenilor interesati de viitorul propriu si al familiilor lor din Romania, să nu voteze la alegerile europarlamentare reprezentanţii partidelor politice. Potrivit unui comunicat de presă, Comitetului Confederal extraordinar din 5 mai 2014 a constatat  dezinteresul partidelor politice – indiferent de orientarea lor politica declarata, […]

Primarul municipiului Botosani s-a intalnit cu sindicalistii

Miercuri, 11 decembrie, primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, a avut o întâlnire cu preşedintele Cartel Alfa Botosani, Marius Orosanu, şi cu o parte a membrilor Cartel Alfa, în sala de şedinţe a Consiliului Local Botosani.   „Mă bucur că am reuşit să avem această întâlnire, am avut un dialog constructiv cu reprezentanţii  CARTEL ALFA pe problemele […]

Scrisoare deschisă adresată de Cartel Alfa Botoşani „Neamţului din Balcani”: Ruşine, domnule Portariuc!

Marius Orosanu, lider Cartel Alfa Botosani

Preşedintele Cartel Alfa Botoşani, Marius Oroşanu, a adresat o scrisoare deschisă primarului Ovidiu Portariuc, după ce acesta a absentat, marţi, de la întâlnirea cu sindicaliştii, deşi iniţial a confirmat prezenta. Rădăm conţinutul scrisorii în totalitate: Cetăţenii municipiului Botoşani, implicit şi membrii de sindicat din cadrul Cartel ALFA filiala Botoşani pe care am onoarea să îi […]

Cartel Alfa suspendă protestul de marţi

Pichetarea anunţată de sindicaliştii de la Cartel Alfa pentru marţi, 12 noiembrie, nu va mai avea loc. Şi asta pentru că autorităţile judeţului au dat curs invitaţiei sindicaliştilor de a se întâlni şi a dezbate problemele sociale. Întâlnirea organizată de Cartel Alfa are loc la Casa Sindicatelor, eveniment in cadrul caruia autorităţile vor raspunde intrebarilor […]

Şefii judeţului, chemaţi la dialog de către sindicaliştii Cartel Alfa

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA continuă la nivel naţional şi în luna noiembrie seria manifestărilor de protest pentru sensibilizarea decidenţilor în vederea asigurării condiţiilor de muncă decentă tuturor lucrătorilor şi a condiţiilor pentru un trai decent tuturor cetăţenilor. Pe plan local, fiecare filială Cartel ALFA şi-a stabilit modalitatea de protest, funcţie de solicitările membrilor de […]

Zeci de salariaţi au protestat în faţa Prefecturii. Vezi ce au cerut!

Peste 70 de sindicalişti de la Cartel Alfa au pichetat, marţi după amiază, sediul Prefecturii. Angajaţi din învăţământ, sănătate, cultură, prestări servicii, dar şi asistenţă socială au ieşit în stradă pentru a-şi striga nemulţumirile. Sindicaliştii spun că se împlinesc curând doi ani de guvernare, iar măsurile luate de executiv nu răspund aşteptărilor cetăţenilor, ci sunt îndreptate în […]

7 octombrie: Ziua Mondială pentru Munca Decentă

muncitori Mecanex Botosani

În cei şase ani de când a fost lansată Ziua Mondială pentru Munca Decentă, de către Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, zeci de milioane de lucrători au manifestat pe data de 7 octombrie pentru drepturi sindicale şi muncă decentă.  Şi în acest an, sindicatele si organizații non-profit din întreaga lume organizează evenimente prin care cer justiție […]

Sindicaliştii de la Cartel Alfa ies în stradă

pichetare oct 12 cartel alfa csdr

Cartel ALFA filiala Botoşani va organiza marţi, 08 octombrie 2013, între orele 14.00 – 15.00, în faţa Prefecturii Botoşani, o adunare publică (pichetare) la care sunt invitaţi să participe membrii sindicatelor afiliate la Cartel ALFA Botoşani, precum şi reprezentanţi ai altor organizaţii sindicale sau civice şi simplii cetăţeni din Botoşani care sunt nemulţumiţi de actuala […]

Sindicaliştii de la Cartel Alfa anunţă proteste la Prefectură. Vezi când!

Confederaţia Cartel Alfa a anunţat organizarea unor acţiuni de protest în toate judeţele ţării. Sindicaliştii menţionează că protestele au fost demarate chiar din prima zi a lunii octombrie. „Prin aceste acţiuni de protest de lungă durată, membrii CNS „Cartel ALFA” îşi exprimă nemulţumirea faţă de politicile guvernului, care nu răspund  aşteptărilor si promisiunilor facute cetăţenilor. Manifestațiile […]

Sindicaliştii botoşăneni din Cartel Alfa în dialog cu prefectul

cartel alfa prefect

Prefectului Costică Macaleţi i s-au comunicat joi cele mai mari nemulţumiri pe care le au sindicaliştii Cartelului Alfa de la nivelul judeţului Botoşani.  Marius Oroşanu, preşedintele filialei botoşănene, împreună cu 13 lideri de sindicate din diverse instituţii, toate afiliate marii familii sindicale, a expus câteva dintre problemele cu care se confruntă, solicitând să se organizeze […]